Pustiu si intuneric e-mprejur,
E ceata,e frig si nimeni pe drum.
Luminile-s pale,murdare si reci
O liniste surda si suflete seci.
Doar vantul adie din cand in cand,
Frunzele vestede usor tremurand.
Pareri de rau,suspine,lacrimi
Sufletu-i rana de-atatea patimi.
Amintirile plang,durerea mi-o curma
Un vuiet firbinte revine din urma
Teama,umbre si singuratate
Nu le mai pot simti pe toate.
Dar timpul imi vindeca rana,
Sterge pentru totdeauna amintirea ta
Si da uitarii salbatica-mi lupta cu tine
Acum,dupa atata vreme,e pace,e bine.
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
joi, 29 ianuarie 2009
Dear Mama
-she's everything you'll ever get for free!
-she's always there to keep you up when you wanna go down!
-she's the shinning star when everywhere are clouds!
-she'll never want you to be different!
-she's what you love the most,even though you usually don't admit it!
When I miss I raise my eyes to the sky and I talk to the stars.
I know one day I'll cry for you,but i like to believe this day it's so far away!
I wish I could tell all this to you...
-she's always there to keep you up when you wanna go down!
-she's the shinning star when everywhere are clouds!
-she'll never want you to be different!
-she's what you love the most,even though you usually don't admit it!
When I miss I raise my eyes to the sky and I talk to the stars.
I know one day I'll cry for you,but i like to believe this day it's so far away!
I wish I could tell all this to you...
marți, 27 ianuarie 2009
Don't try to fix me,I'm not broken!
Incerci sa ma alungi,dar uiti ca eu detin adevarul absolut.Te feresti de lume in spatele meu.Iti place cum iti hranesc gandurile si tot ce respira in tine.
Uiti ca doar datorita mie mai esti aici.Nu mai vrei sa stii de unde viata asta minunata pe care o duci.
Oamenii din jur te iubesc si astazi datorita mie.Tu fara mine n-ai fi fost nicicand in stare sa-i tii atata timp in preajma.
Ma renegi si-mi spui ca tu ma construiesti pe mine,nicidecum invers.Ai uitat poate ca prin mine ai renascut,si ca inainte de mine viata ti-a fost trista si urata.
Poate intr-o zi am sa plec sa-ti vad reactia.Poate doar atunci imi vei recunoaste meritele.
Atunci cand te vei trezi intr-o lume straina,obligat sa spui adevarul.Atunci cand oamenii vor fugi de tine.Atunci cand te vei descoperi dezbracat de mine,si tot ce va ramane din tine va fi adevarul insusi.Atunci imi vei recunoaste importanta si indispensabilitatea,atunci vei sti ca fara mine esti nimic,atunci ma vei implora sa ma intorc.
Dar eu voi fi demult in alta parte,invatand alt om sa disimuleze,sa poarte masti,sa fie altfel,sa minta...sa fie eu,minciuna insasi!
Uiti ca doar datorita mie mai esti aici.Nu mai vrei sa stii de unde viata asta minunata pe care o duci.
Oamenii din jur te iubesc si astazi datorita mie.Tu fara mine n-ai fi fost nicicand in stare sa-i tii atata timp in preajma.
Ma renegi si-mi spui ca tu ma construiesti pe mine,nicidecum invers.Ai uitat poate ca prin mine ai renascut,si ca inainte de mine viata ti-a fost trista si urata.
Poate intr-o zi am sa plec sa-ti vad reactia.Poate doar atunci imi vei recunoaste meritele.
Atunci cand te vei trezi intr-o lume straina,obligat sa spui adevarul.Atunci cand oamenii vor fugi de tine.Atunci cand te vei descoperi dezbracat de mine,si tot ce va ramane din tine va fi adevarul insusi.Atunci imi vei recunoaste importanta si indispensabilitatea,atunci vei sti ca fara mine esti nimic,atunci ma vei implora sa ma intorc.
Dar eu voi fi demult in alta parte,invatand alt om sa disimuleze,sa poarte masti,sa fie altfel,sa minta...sa fie eu,minciuna insasi!
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Viaţă şi blestem
Capitolul 2
Anost şi plictisitor. Aşa trecuse copilăria şi adolescenţa Andreei. Cu lecţii de pian şi meditaţii la limbi străine, cu plimbări în parc, de mână cu dădaca în copilărie, şi interdicţii de a ieşi oriunde, singură, în adolescenţă.
Cu mama sa Andreea avusese întotdeauna o relaţie specială. Erau prietene, îşi împărtăşeau toate secretele, dorinţele şi gândurile mai puţin vesele. Mama era cea care-i încuraja visele şi-i dădea voie să zboare. Ar fi vrut să o ajute mai mult, să-i dea libertatea la care tânjea atât de mult. Dar duritatea soţului o împiedica.
În schimba, relaţia tată-fiică era la capătul diametral opus. Evita să-l vadă şi să-i vorbească altceva decât un salut cu jumătate de gură. Nu vroia să poarte o discuţie cu el pentru că acestea sfârşeau întotdeauna cu cearta.
Aveau viziuni asupra lucrurilor complet diferite, iar pe el îl scotea din fire îndârjirea cu care-şi susţinea Andreea ideile şi, mai ales, nesupunerea în faţa lui.
Aşa că atunci când nu era acasă fata stătea ore în şir cu mama ei, iar când îşi auzea tatăl venind se ascundea în camera de sus, cu o carte în mână. Ajunseseră să nu-şi mai vorbească zile în şir.
Asta până într-o seară, la începutul clasei a 12-a.
Era un octombrie foarte rece. Chiciură biciuia geamurile mari ale camerei din mansardă. Lemnele trosneau în soba de teracotă, care emana o căldură blândă, numai bună să nu provoace disconfort în niciun fel.
Câte o rafală de vânt se auzea urlând afară, vrând să pătrundă în cameră, dar ferestrele rezistente o împiedicau.
Andreea stătea tolănită pe pat, citind o carte veche, pe care o primise în dar de la dădaca ei, când era în clasa a treia.
În liniştea mormântală se auziră bătăi puternice în uşă care o speriară şi sări în picioare.
- Pot să intru?
- Da, tata.
Chipul spân al lui Vladinovici se ivi de după uşă. Buzele ascunse pe jumătate sub mustăţile încărunţite, începură să se mişte.
- Andreea, te rog să vii până jos, în sufragerie. Trebuie să vorbim.
- I-imediat! -se bâlbâi fata.
Inima îi bătea cu putere şi-i era frică, dar nu ştia de ce. Cobora scările, trase aer în piept şi împinse cu putere uşa din stejar masiv a camerei înalte.
Într-un colţ, mama stătea pe fotoliu, cu mâinile împreunate în poală, cu capul plecat şi umerii căzuţi, apăsaţi de o povară nevăzută. Când intră Andreea mama îşi ridică privirea, clipi lung şi oftă.
Această atitudine a mamei o sperie şi mai tare şi se uita nedumerită în jur, neştiind la ce să se aştepte.
- Andreea. -începu tatal- ia loc. Spune-mi te rog, la ce facultate ai de gând să dai după bacalaureat?
- Asta dacă am să-l iau! -încercă fata să glumească, mai mult forţat.
- Poftim? Cum adică? -se mânie Vladinovici- Vrei să spui că nu eşti în stare să-l iei? Zi dacă-i aşa. Şi o să rog servitoarea să-ţi facă bagajele numaidecât. Pentru că eu nu accept asemenea monstruozitate.
- Nu, tată! -răspunse Andreea, cu glas stins.
- Ei, răspunde-mi! Te-am întrebat ceva.
- Tată, ştii foarte bine că vreau să fiu actriţă. Aş vrea să dau la Teatru şi Film.
- Cum? Niciodată. O să dai la Finanţe-Banci. Eu nu vreau să mă faci de ruşine şi să mă vorbească lumea.
- Dar, tată, nu e nimic ruşinos în a fi actriţă -spuse Andreea hotărâtă, ridicându-se.
- Atât, şi nimic mai mult. Vei da la Finanţe-Banci, după cum am hotărât. În familia asta lucrurile nu se fac după capul vostru. Şi acum te rog să pleci.
- După cum ai hotărât tu, poate. Nu înţeleg pentru ce m-ai chemat aici dacă ştiai dinainte la ce facultate o să dau.
Se întoarse şi porni spre uşă. Îşi aruncă privirea spre mama care începuse să plângă şi căreia suspinele îi mişcau pieptul haotic.
Înainte să apuce să tragă uşa în urma ei îşi auzi tatăl ţipând mai tare că înainte.
- Vezi ce-ai crescut? Ce educaţie i-ai dat? Nu ţi-am cerut nimic altceva decât să ai grijă de ei. Şi tu? Ai întors-o împotriva mea şi ai influenţat-o, încât nu mă respectă mai mult decât pe un boschetar. Mă bucur că Eduard e atât de departe şi că asupra lui nu ai nici o putere.
Şi pumnii puternici se auzeau izbind cu repeziciune trupul femeii.
Andreei i se înmuiară picioarele şi căzu pe scări. Îşi reveni repede şi rămase câteva momente împietrită, neştiind ce să facă. Ar fi vrut să se întoarcă, să o smulgă de acolo, dar asta i-ar fi provocat o durere şi mai mare, întrucât toată furia tatălui s-ar fi revărsat asupra ei.
-va urma-
Anost şi plictisitor. Aşa trecuse copilăria şi adolescenţa Andreei. Cu lecţii de pian şi meditaţii la limbi străine, cu plimbări în parc, de mână cu dădaca în copilărie, şi interdicţii de a ieşi oriunde, singură, în adolescenţă.
Cu mama sa Andreea avusese întotdeauna o relaţie specială. Erau prietene, îşi împărtăşeau toate secretele, dorinţele şi gândurile mai puţin vesele. Mama era cea care-i încuraja visele şi-i dădea voie să zboare. Ar fi vrut să o ajute mai mult, să-i dea libertatea la care tânjea atât de mult. Dar duritatea soţului o împiedica.
În schimba, relaţia tată-fiică era la capătul diametral opus. Evita să-l vadă şi să-i vorbească altceva decât un salut cu jumătate de gură. Nu vroia să poarte o discuţie cu el pentru că acestea sfârşeau întotdeauna cu cearta.
Aveau viziuni asupra lucrurilor complet diferite, iar pe el îl scotea din fire îndârjirea cu care-şi susţinea Andreea ideile şi, mai ales, nesupunerea în faţa lui.
Aşa că atunci când nu era acasă fata stătea ore în şir cu mama ei, iar când îşi auzea tatăl venind se ascundea în camera de sus, cu o carte în mână. Ajunseseră să nu-şi mai vorbească zile în şir.
Asta până într-o seară, la începutul clasei a 12-a.
Era un octombrie foarte rece. Chiciură biciuia geamurile mari ale camerei din mansardă. Lemnele trosneau în soba de teracotă, care emana o căldură blândă, numai bună să nu provoace disconfort în niciun fel.
Câte o rafală de vânt se auzea urlând afară, vrând să pătrundă în cameră, dar ferestrele rezistente o împiedicau.
Andreea stătea tolănită pe pat, citind o carte veche, pe care o primise în dar de la dădaca ei, când era în clasa a treia.
În liniştea mormântală se auziră bătăi puternice în uşă care o speriară şi sări în picioare.
- Pot să intru?
- Da, tata.
Chipul spân al lui Vladinovici se ivi de după uşă. Buzele ascunse pe jumătate sub mustăţile încărunţite, începură să se mişte.
- Andreea, te rog să vii până jos, în sufragerie. Trebuie să vorbim.
- I-imediat! -se bâlbâi fata.
Inima îi bătea cu putere şi-i era frică, dar nu ştia de ce. Cobora scările, trase aer în piept şi împinse cu putere uşa din stejar masiv a camerei înalte.
Într-un colţ, mama stătea pe fotoliu, cu mâinile împreunate în poală, cu capul plecat şi umerii căzuţi, apăsaţi de o povară nevăzută. Când intră Andreea mama îşi ridică privirea, clipi lung şi oftă.
Această atitudine a mamei o sperie şi mai tare şi se uita nedumerită în jur, neştiind la ce să se aştepte.
- Andreea. -începu tatal- ia loc. Spune-mi te rog, la ce facultate ai de gând să dai după bacalaureat?
- Asta dacă am să-l iau! -încercă fata să glumească, mai mult forţat.
- Poftim? Cum adică? -se mânie Vladinovici- Vrei să spui că nu eşti în stare să-l iei? Zi dacă-i aşa. Şi o să rog servitoarea să-ţi facă bagajele numaidecât. Pentru că eu nu accept asemenea monstruozitate.
- Nu, tată! -răspunse Andreea, cu glas stins.
- Ei, răspunde-mi! Te-am întrebat ceva.
- Tată, ştii foarte bine că vreau să fiu actriţă. Aş vrea să dau la Teatru şi Film.
- Cum? Niciodată. O să dai la Finanţe-Banci. Eu nu vreau să mă faci de ruşine şi să mă vorbească lumea.
- Dar, tată, nu e nimic ruşinos în a fi actriţă -spuse Andreea hotărâtă, ridicându-se.
- Atât, şi nimic mai mult. Vei da la Finanţe-Banci, după cum am hotărât. În familia asta lucrurile nu se fac după capul vostru. Şi acum te rog să pleci.
- După cum ai hotărât tu, poate. Nu înţeleg pentru ce m-ai chemat aici dacă ştiai dinainte la ce facultate o să dau.
Se întoarse şi porni spre uşă. Îşi aruncă privirea spre mama care începuse să plângă şi căreia suspinele îi mişcau pieptul haotic.
Înainte să apuce să tragă uşa în urma ei îşi auzi tatăl ţipând mai tare că înainte.
- Vezi ce-ai crescut? Ce educaţie i-ai dat? Nu ţi-am cerut nimic altceva decât să ai grijă de ei. Şi tu? Ai întors-o împotriva mea şi ai influenţat-o, încât nu mă respectă mai mult decât pe un boschetar. Mă bucur că Eduard e atât de departe şi că asupra lui nu ai nici o putere.
Şi pumnii puternici se auzeau izbind cu repeziciune trupul femeii.
Andreei i se înmuiară picioarele şi căzu pe scări. Îşi reveni repede şi rămase câteva momente împietrită, neştiind ce să facă. Ar fi vrut să se întoarcă, să o smulgă de acolo, dar asta i-ar fi provocat o durere şi mai mare, întrucât toată furia tatălui s-ar fi revărsat asupra ei.
-va urma-
vineri, 23 ianuarie 2009
Nu ma intreba nimic
Sa aprinzi focul in semineu si sa ma astepti cu ceaiul cald,in cana de portelan chinezesc!
Sa ma strangi in brate si sa-mi invalui chipul in sarut!
Sa ma tii in brate si sa-mi zambesti frumos!
Sa-mi spui ca sunt cea mai frumoasa si ca esti tot al meu!
Iubeste-ma ca ieri!
Visez!
Sa ma strangi in brate si sa-mi invalui chipul in sarut!
Sa ma tii in brate si sa-mi zambesti frumos!
Sa-mi spui ca sunt cea mai frumoasa si ca esti tot al meu!
Iubeste-ma ca ieri!
Visez!
miercuri, 21 ianuarie 2009
Viaţă şi blestem
Capitolul 1
Andreea plecase de foarte mult timp din casa părinţilor. Renunţase la condiţia pe care toate generaţiile de femei din familia ei o avuseseră înainte. Ea era prima care refuzase cu îndârjire să fie o alta care stă în spatele bărbatului, cuminte, ascultătoare şi supusă, care a învăţat de la mama ei să facă cele mai bune mâncăruri şi să crească cei mai educaţi copii.
Andreea provenea dintr-o familie cu sânge albastru, o familie de nobili care îşi avea rădăcinile undeva la începutul secolului al XVI-lea. Bărbaţii, care duceau gena familiei Vladinovici din generaţie în generaţie, erau cunoscuţi pentru eleganţa şi rafinamentul lor, pentru respectul pe care îl impuneau în jur, dar mai ales pentru mustăţile lor negre, atent tunse şi pieptănate. Nu-şi amintea să fi văzut vreodată un bărbat din familie fără acea mustaţă, ce părea a fi marca înregistrată.
Niciodată nu o interesase prea tare istoria familiei, ba chiar o plictiseau de moarte serile lungi de iarnă din jurul şemineului, în care tatăl povestea ore-n şir istoricul familie Vladinovici. Tot ce mai ştia despre ei era din pozele cu care era împânzit salonul mare al conacului şi de la mama ei, pe care o asculta vorbindu-i despre ei doar pentru că o iubea enorm.
Astfel aflase Andreea poveşti cu prinţi şi prinţese, dar şi secrete pe care nu le-ar fi putut bănui vreodată, cineva.
Dincolo de imaginile impecabile oferite societăţii se aflau drame şi tristeţi. Dramele femeilor maltratate de bărbaţii lor. Erau supuse la chinuri înfiorătoare, atent ascunse de ochii lumii. Nici măcar servitoarele casei nu aveau habar despre ce se întâmplă în spatele uşilor mari ale dormitoarelor.
Auzise odată o poveste cu femeia unui conte din familie care fusese bătută crunt şi apoi izgonită de la curte pentru că ”îndrăznise să nască o fată”. Femeia fusese trimisă atât de departe încât nimeni nu află ce s-a întâmplat. În urmă, contele aduse o femeie care tocmai născuse şi o omorâse împreună cu fiul ei. Apoi, împreună cu familia ţesură o poveste monstruoasă, conform căreia femeia era soţia lui şi care murise la naştere împreună cu pruncul. Contele îşi scoase la iveală în acea perioadă talentele actoriceşti, arătându-se foarte afectat de pierderea suferită.
Oamenii păreau a-i înţelege durerea, îl compătimeau şi parcă plângeau odată cu dânsul. Aşadar, nimeni nu se arătă surprins când contele se recăsătorise la scurt timp după moartea soţiei. Oamenii erau fericiţi că îşi revenise. În faţa lor tot timpul se arătase bun şi milostiv, nelăsând nici o clipă să iasă la iveală tiranul fără margini care era de fapt.
Acum, oricine şi-ar pune câteva întrebări despre familia Andreei, citind povestea bietei soţii a contelui. Şi Andreea era fată. Se schimbaseră bărbaţii din familia Vladinovici? Învăţaseră ei să fie înţelegători şi toleranţi?
În familia Andreei cel dintâi născut era băiat. Eduard, care avea să ducă numele familiei mai departe.
Tatăl lor nu trădase trăsăturile familiei, el însuşi fiind un căpcăun.
La 6 ani Eduard fusese trimis în Elveţia, la internat, pentru a studia la unul dintre cele mai prestigioase colegii din Europa, spre a deveni ”un bărbat vertical, dur, cu sânge în vene, care să poarte şi să ducă mai departe, cu mândrie, numele Vladinovici”, după cum spunea adeseori capul familiei.
Eduard venea foarte rar acasă, doar în vacanţe, văzându-şi astfel sora doar de două, maximum de trei ori, pe an.
Andreea aici, Eduard atât de departe, nu se crease niciodată o legătură între ei. Păreau mai degrabă doi străini, ce-şi strângeau mana ceremonios la fiecare întâlnire.
Amândoi simţeau nevoia să vorbească şi-şi jurau lor înşişi, la fiecare despărţire, ca data viitoare vor fi mai curajoşi. Dar niciodată, niciunul nu îndrăznise să ia primul cuvântul, aşteptând parcă mereu că vorbească celălalt.
-va urma-
Andreea plecase de foarte mult timp din casa părinţilor. Renunţase la condiţia pe care toate generaţiile de femei din familia ei o avuseseră înainte. Ea era prima care refuzase cu îndârjire să fie o alta care stă în spatele bărbatului, cuminte, ascultătoare şi supusă, care a învăţat de la mama ei să facă cele mai bune mâncăruri şi să crească cei mai educaţi copii.
Andreea provenea dintr-o familie cu sânge albastru, o familie de nobili care îşi avea rădăcinile undeva la începutul secolului al XVI-lea. Bărbaţii, care duceau gena familiei Vladinovici din generaţie în generaţie, erau cunoscuţi pentru eleganţa şi rafinamentul lor, pentru respectul pe care îl impuneau în jur, dar mai ales pentru mustăţile lor negre, atent tunse şi pieptănate. Nu-şi amintea să fi văzut vreodată un bărbat din familie fără acea mustaţă, ce părea a fi marca înregistrată.
Niciodată nu o interesase prea tare istoria familiei, ba chiar o plictiseau de moarte serile lungi de iarnă din jurul şemineului, în care tatăl povestea ore-n şir istoricul familie Vladinovici. Tot ce mai ştia despre ei era din pozele cu care era împânzit salonul mare al conacului şi de la mama ei, pe care o asculta vorbindu-i despre ei doar pentru că o iubea enorm.
Astfel aflase Andreea poveşti cu prinţi şi prinţese, dar şi secrete pe care nu le-ar fi putut bănui vreodată, cineva.
Dincolo de imaginile impecabile oferite societăţii se aflau drame şi tristeţi. Dramele femeilor maltratate de bărbaţii lor. Erau supuse la chinuri înfiorătoare, atent ascunse de ochii lumii. Nici măcar servitoarele casei nu aveau habar despre ce se întâmplă în spatele uşilor mari ale dormitoarelor.
Auzise odată o poveste cu femeia unui conte din familie care fusese bătută crunt şi apoi izgonită de la curte pentru că ”îndrăznise să nască o fată”. Femeia fusese trimisă atât de departe încât nimeni nu află ce s-a întâmplat. În urmă, contele aduse o femeie care tocmai născuse şi o omorâse împreună cu fiul ei. Apoi, împreună cu familia ţesură o poveste monstruoasă, conform căreia femeia era soţia lui şi care murise la naştere împreună cu pruncul. Contele îşi scoase la iveală în acea perioadă talentele actoriceşti, arătându-se foarte afectat de pierderea suferită.
Oamenii păreau a-i înţelege durerea, îl compătimeau şi parcă plângeau odată cu dânsul. Aşadar, nimeni nu se arătă surprins când contele se recăsătorise la scurt timp după moartea soţiei. Oamenii erau fericiţi că îşi revenise. În faţa lor tot timpul se arătase bun şi milostiv, nelăsând nici o clipă să iasă la iveală tiranul fără margini care era de fapt.
Acum, oricine şi-ar pune câteva întrebări despre familia Andreei, citind povestea bietei soţii a contelui. Şi Andreea era fată. Se schimbaseră bărbaţii din familia Vladinovici? Învăţaseră ei să fie înţelegători şi toleranţi?
În familia Andreei cel dintâi născut era băiat. Eduard, care avea să ducă numele familiei mai departe.
Tatăl lor nu trădase trăsăturile familiei, el însuşi fiind un căpcăun.
La 6 ani Eduard fusese trimis în Elveţia, la internat, pentru a studia la unul dintre cele mai prestigioase colegii din Europa, spre a deveni ”un bărbat vertical, dur, cu sânge în vene, care să poarte şi să ducă mai departe, cu mândrie, numele Vladinovici”, după cum spunea adeseori capul familiei.
Eduard venea foarte rar acasă, doar în vacanţe, văzându-şi astfel sora doar de două, maximum de trei ori, pe an.
Andreea aici, Eduard atât de departe, nu se crease niciodată o legătură între ei. Păreau mai degrabă doi străini, ce-şi strângeau mana ceremonios la fiecare întâlnire.
Amândoi simţeau nevoia să vorbească şi-şi jurau lor înşişi, la fiecare despărţire, ca data viitoare vor fi mai curajoşi. Dar niciodată, niciunul nu îndrăznise să ia primul cuvântul, aşteptând parcă mereu că vorbească celălalt.
-va urma-
marți, 20 ianuarie 2009
luni, 19 ianuarie 2009
This is the end
Asta e capatul drumului.E ultimul post pe blogul asta,si pe oricare altu.It's worthless.
Asa cum in codul genetic al unora sta scris sa fie criminali,violatori,veseli sau tristi,asa si eu sunt facuta sa dezamagesc,si sa renunt.
Sunt o lasa,si mi-a luat ceva timp sa recunosc.La orica balta ma impiedic,ma murdaresc de noroi,si in loc sa merg mai departe ma opresc sau ma intorc.Asa ca de ce azi ar fi altfel?
Tocmai azi cand mi-am adus aminte ca nu biciul ci cuvintele dor cel mai rau.
Sper ca cei 1-2 oameni care trec pe aici sa nu se supere.Imi cer scuze,si-mi pare rau ca am lasat"Sange albastru:interzis la fericire"neterminat.
Va doresc sa aveti parte de tot ce mi-am dorit eu si nu mi s-a intamplat!
Ah,si...VA MULTUMESC!!!
"Chris Isaak - The end of everything
This is the end of everything, this is the end I know.
This is the end of everything, take your love with you when you go.
This is the end of happiness, this is the end dreams.
This is the end of everything, it's the end for you and me."
LATER EDIT: la cererea Adinei nu o sa sterg blogul!ramane exact asa!
Asa cum in codul genetic al unora sta scris sa fie criminali,violatori,veseli sau tristi,asa si eu sunt facuta sa dezamagesc,si sa renunt.
Sunt o lasa,si mi-a luat ceva timp sa recunosc.La orica balta ma impiedic,ma murdaresc de noroi,si in loc sa merg mai departe ma opresc sau ma intorc.Asa ca de ce azi ar fi altfel?
Tocmai azi cand mi-am adus aminte ca nu biciul ci cuvintele dor cel mai rau.
Sper ca cei 1-2 oameni care trec pe aici sa nu se supere.Imi cer scuze,si-mi pare rau ca am lasat"Sange albastru:interzis la fericire"neterminat.
Va doresc sa aveti parte de tot ce mi-am dorit eu si nu mi s-a intamplat!
Ah,si...VA MULTUMESC!!!
"Chris Isaak - The end of everything
This is the end of everything, this is the end I know.
This is the end of everything, take your love with you when you go.
This is the end of happiness, this is the end dreams.
This is the end of everything, it's the end for you and me."
LATER EDIT: la cererea Adinei nu o sa sterg blogul!ramane exact asa!
Viaţă şi blestem
Soarele străluceşte cu voioşie printre norii pufoşi şi pătrunde cu blândeţe ramurile copacilor, nevrând să le ardă frunzele.
Grădina e mare şi are pe marginea a trei laturi plopi înalţi şi trandafiri sălbatici. În rest, e plină de pomi fructiferi de tot soiul (caişi, piersici, pruni, meri, gutui şi peri). Cele trei poteci care o străbat de la un capăt la altul sunt mărginite de flori de piatră, toporaşi, lalele şi trandafiri.
Un singur vişin se afla în grădina cea mare, chiar în mijlocul ei. De cea mai mare creanga atârna un leagă alb, din fier forjat, modelat împărăteşte. În el o fetiţă blondă da din picioare încercând să urnească leagănul greoi.
La câţiva metri, într-un balansoar la fel de alb, stă o femeie care cânta împreună cu fetiţa.
Totul e de o veselie inimaginabilă. Fluturi şi albine zboară împreună printre flori, păsările cântă şi zboară, vesele şi ele, printre copaci. O rândunică se aşează pe leagăn şi priveşte la fetiţa cu rochie roz şi pantofiori albi, care cântă în continuare nestingherită.
Se aude poarta. Dădaca, trecută bine de prima tinereţe, întoarce capul, se opreşte din cântat şi se îndreaptă către leagăn.
- Andreea, hai să mergem. A venit domnul!
Rândunica zboară speriată, fetiţa sare din leagăn, îşi prinde dădaca de mână şi porneşte sfios pe potecă, spre casă.
-va urma-
Grădina e mare şi are pe marginea a trei laturi plopi înalţi şi trandafiri sălbatici. În rest, e plină de pomi fructiferi de tot soiul (caişi, piersici, pruni, meri, gutui şi peri). Cele trei poteci care o străbat de la un capăt la altul sunt mărginite de flori de piatră, toporaşi, lalele şi trandafiri.
Un singur vişin se afla în grădina cea mare, chiar în mijlocul ei. De cea mai mare creanga atârna un leagă alb, din fier forjat, modelat împărăteşte. În el o fetiţă blondă da din picioare încercând să urnească leagănul greoi.
La câţiva metri, într-un balansoar la fel de alb, stă o femeie care cânta împreună cu fetiţa.
Totul e de o veselie inimaginabilă. Fluturi şi albine zboară împreună printre flori, păsările cântă şi zboară, vesele şi ele, printre copaci. O rândunică se aşează pe leagăn şi priveşte la fetiţa cu rochie roz şi pantofiori albi, care cântă în continuare nestingherită.
Se aude poarta. Dădaca, trecută bine de prima tinereţe, întoarce capul, se opreşte din cântat şi se îndreaptă către leagăn.
- Andreea, hai să mergem. A venit domnul!
Rândunica zboară speriată, fetiţa sare din leagăn, îşi prinde dădaca de mână şi porneşte sfios pe potecă, spre casă.
-va urma-
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
vineri, 16 ianuarie 2009
George Bacovia - Cuptor
Cand am citit-o prima data mi-a provocat un sentiment de greata,de repulsie,si mi-a lasat un gust amar.
A doua oara m-a intristat si mi-a provocat o durere surda in toti porii.Am mai citit-o de cateva ori,incercand sa-mi alung sentimentul pustiit pe care mi-l lasase.Dar am sfarsit prin a invata-o pe de rost.
N-o mai spusese de mult timp.Azi credeam ca am uitat-o si am citit-o,lasand deoparte teama ca voi fi nimic pe dinauntru cateva zile.
Versurile mi-au venit navalnic in gand si pe buze,de parca n-o mai stiusem de ieri.
Sfarsitul n-a lasat nici pe departe sentimentul atat de temut.A lasat doar o fericire muta cu mireasma de tei si-o durere dulce ca de zahar ars.
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun...
A doua oara m-a intristat si mi-a provocat o durere surda in toti porii.Am mai citit-o de cateva ori,incercand sa-mi alung sentimentul pustiit pe care mi-l lasase.Dar am sfarsit prin a invata-o pe de rost.
N-o mai spusese de mult timp.Azi credeam ca am uitat-o si am citit-o,lasand deoparte teama ca voi fi nimic pe dinauntru cateva zile.
Versurile mi-au venit navalnic in gand si pe buze,de parca n-o mai stiusem de ieri.
Sfarsitul n-a lasat nici pe departe sentimentul atat de temut.A lasat doar o fericire muta cu mireasma de tei si-o durere dulce ca de zahar ars.
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.
Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.
Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun...
joi, 15 ianuarie 2009
Am luat-o de la Mosu'.Leapsa ma!!!
Am luat-o de la Traian.Ca o curioasa si bagatoare de seama ce sunt,n-am rezistat.Deci...sa purcedem,zic!
1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
Sa citesc.De-aia n-am abonament la biblioteca si prefer sa dau si ultimul banut pe carti.…
2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Hmm,n-as vrea sa ma acuze cineva de limbaj licentios.Asa ca...imagine that. :D
3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Da,dar cu alte conditii:vin cand vrea mucshiul meu,maxim 4-5 ore pe zi,si nu mai particip,sub nici o forma la sedinte!
4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Astazi,15 ianuarie,ziua in care s-a nascut marele poet Mihai Eminescu,ca o ironie a sortii,s-a stins din viata ilustra autoare,Sabina Poparlan
5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
Care prieteni?
6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
“Ramane-vom umbre pe taramul iubirii/Umbre fantastice cautand adapost/In mersul nebun al clepsidrelor vremii/Pierduti intre suntem,vom fi si am fost!”
7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
Semafor!Pe bune!
8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi ?
As transforma in roman manuscrisul de 300 de pagini,la care am scris de ceva vreme,si pe care nu l-a vazut nimeni in afara de mine!
9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
“Bunica ta a fost cea mai frumoasa si blanda si buna si minunata femeie dupa pamant.Pacat ca a murit de tanara!”Ok,recunosc,asta imi spun in fiecare dimineata in oglinda(fara partea cu muritul)!
10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
Mi-am pus destule intrebari de-a lungul vietii,asa ca-n ultima zi am altceva mai bun de facut.Nu pot sa zic ce(iar treaba cu limbajul licentios).
Now,feel free to take it!:)
1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
Sa citesc.De-aia n-am abonament la biblioteca si prefer sa dau si ultimul banut pe carti.…
2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Hmm,n-as vrea sa ma acuze cineva de limbaj licentios.Asa ca...imagine that. :D
3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Da,dar cu alte conditii:vin cand vrea mucshiul meu,maxim 4-5 ore pe zi,si nu mai particip,sub nici o forma la sedinte!
4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Astazi,15 ianuarie,ziua in care s-a nascut marele poet Mihai Eminescu,ca o ironie a sortii,s-a stins din viata ilustra autoare,Sabina Poparlan
5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
Care prieteni?
6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
“Ramane-vom umbre pe taramul iubirii/Umbre fantastice cautand adapost/In mersul nebun al clepsidrelor vremii/Pierduti intre suntem,vom fi si am fost!”
7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
Semafor!Pe bune!
8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi ?
As transforma in roman manuscrisul de 300 de pagini,la care am scris de ceva vreme,si pe care nu l-a vazut nimeni in afara de mine!
9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
“Bunica ta a fost cea mai frumoasa si blanda si buna si minunata femeie dupa pamant.Pacat ca a murit de tanara!”Ok,recunosc,asta imi spun in fiecare dimineata in oglinda(fara partea cu muritul)!
10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
Mi-am pus destule intrebari de-a lungul vietii,asa ca-n ultima zi am altceva mai bun de facut.Nu pot sa zic ce(iar treaba cu limbajul licentios).
Now,feel free to take it!:)
luni, 12 ianuarie 2009
Picaturi de ploaie
Ploua din nou
Si-mi amintesc de tine,
Te vad printer stropi
Si esti din nou cu mine!
Ne vad imbratisati
Si uzi vorbind in soapte,
Cu ochii disperati si sperante moarte.
Imi spui ca norii plang
De dorul meu de-odata,
Dar inima iti spune
Ca voi reveni inapoi odata.
Privirea ta se-nceaca
In ochii emi curati
Te iau cu mine-n suflet
Caci suntem amandoi furati.
Te uiti la mine si vorbesti,
Dar vorbele nu-si au rostul
Cu privirea vrei sa ma chinui
Dar nici chinul nu-si are rostul
Norii plang cu noi odata,
Spala tot ce am avut,
Ma saruti ca prima data,
Si dintr-o data totu-a disparut
Si-mi amintesc de tine,
Te vad printer stropi
Si esti din nou cu mine!
Ne vad imbratisati
Si uzi vorbind in soapte,
Cu ochii disperati si sperante moarte.
Imi spui ca norii plang
De dorul meu de-odata,
Dar inima iti spune
Ca voi reveni inapoi odata.
Privirea ta se-nceaca
In ochii emi curati
Te iau cu mine-n suflet
Caci suntem amandoi furati.
Te uiti la mine si vorbesti,
Dar vorbele nu-si au rostul
Cu privirea vrei sa ma chinui
Dar nici chinul nu-si are rostul
Norii plang cu noi odata,
Spala tot ce am avut,
Ma saruti ca prima data,
Si dintr-o data totu-a disparut
Impresii de (dupa) duminica.Fericire.
Duminica mi-a fost linistita.M-am trezit cu raze de soare in pleoape,am deschis geamul,dar l-am inchis repede,aducandu-mi aminte ca e iarna,nicidecum primavara,iar termometrul de pe desktop imi arata cateva grade bune,cu minus.
Aprind aragazul,pun ibricul de cafea,care incepe sa sfaraie incet,si deschi winamp-ul.Inchid ochii si dau play,la intamplare.Habar n-am ce o sa aud.Timpanele imi sunt mangaiate de acorduri lente,de voci suave,si fericiri treptate ce vin sa ma imbete.Apas butonul de repeat,intru in bucatarie torn cafeaua aburinda intr-o cana mare,pun cartea pe genunchi si-aprind cu nesat o tigara lunga si subtire.A trecut ziua,am ispravit doua cani de cafea,o carte si un pachet de tigari,dar ea e acolo,neobosita,si parca si boxele par mai vesele.Normal,doar ne-am umplut impreuna de fericire.
Enjoy!Obligatoriu cu cafea.Eventual tigara...Ah,si-ncearca sa nu citesti.Eventual gandeste-te la tine!
Vama Veche - Fericire
Aprind aragazul,pun ibricul de cafea,care incepe sa sfaraie incet,si deschi winamp-ul.Inchid ochii si dau play,la intamplare.Habar n-am ce o sa aud.Timpanele imi sunt mangaiate de acorduri lente,de voci suave,si fericiri treptate ce vin sa ma imbete.Apas butonul de repeat,intru in bucatarie torn cafeaua aburinda intr-o cana mare,pun cartea pe genunchi si-aprind cu nesat o tigara lunga si subtire.A trecut ziua,am ispravit doua cani de cafea,o carte si un pachet de tigari,dar ea e acolo,neobosita,si parca si boxele par mai vesele.Normal,doar ne-am umplut impreuna de fericire.
Enjoy!Obligatoriu cu cafea.Eventual tigara...Ah,si-ncearca sa nu citesti.Eventual gandeste-te la tine!
Vama Veche - Fericire
joi, 8 ianuarie 2009
Tastez numele tau, si mii de pagini imi vorbesc despre tine,si tu nu esti nicaieri Fat-Frumos
fumul negricios imi invaluie glezna stanga.mii de picaturi azurii imi ploua pe trup si visele prind forma.e lumea mea de basm,pe care am inceput sa o construiesc,de data asta cu tine.la mii de kilometri departare,iubirea prinde contur.e undeva,in ceata,si incet incet ia forma ta.e o iubire inalta,uscativa,dreapta.e tunsa scurt,si parca are o idee de cresta.imi placea mai mult inainte,creata.dar e bine si asa.ochii ii sunt parca albastri,desi,am dat repede un search pe google si pareau in poze mai degraba gri.iubirea asta,care inca e la mii de kilometri departare,e tare frumoasa.iubeste mult,scrie proza,poezie,eseu,canta,e vesnic indragostita.
ca prin farmec ceata dispare,si desi atat de departe o vad atat de clar.numai ca fumul ce s-a mutat de pe glezna stanga si pe piciorul drept,ma cuprinde aproape in totalitate,si acum imi acopera ochii.iubirea n-a reusit sa ma zareasca nici macar in clipa cand eu am vazut-o atat de clar.ochii i s-au obisnuit lent cu infinitul din fata,si intre timp eu m-am transformat in ceata.
legea firii e dureros de nedreapta;oamenii si ingerii nu se pot vedea in acelasi timp,nu au voie sa se priveasca in ochi.
cu ochii mici,mici,incerc sa zaresc macar o umbra si ma indrept spre tine.ici si colo incep sa apara oameni,cladiri,masini si visul mi se distruge.
te vad mai clar ca niciodata.ma opresc,ma ciupesc cat pot de tare incercand sa ma trezesc.nu,esti tu.atat de ocupat cu bancomatul ala,cu zambet metalic.m-as fi oprit sa-ti zic ceva,dar ma intreb cate femei inaintea mea ti-au zis doar azi,acelasi lucru?merg mai departe,imping cu putere usile cladirii de birouri,si ma tot gandesc la tine.dar tu ai ramas tot acolo,in fata bancomatului,cu fularul ala mare si albastru(sau gri?)infasurat strengareste la gat.
la jumatatea drumului ma opresc,o iau la fuga in sens invers pe scari,si ies sa te caut.trebuie sa ma vezi,vreau sa-ti spun ca...nu mai esti.de ce?de fapt,doar nu era sa stai o vesnicie in fata bancomatului,asteptandu-ma pe mine.n-o sa stai nicaieri sa ma astepti o vesnicie.habar n-ai de mine.
visez sa fiu "femeia in boxeri si tricou alb.nemachiata si somnoroasa care iti ofera Zambetul in crucea diminetii.".as vrea sa vad cum arata bucataria ta,sa-mi arati cum stii tu sa iubesti.si tu nici nu stii ca stai atat de aproape de mine.si ma enerveaza ca milioane de femei viseaza la tine,si alte cateva zeci iti scriu zilnic...
"Tastez numele tau, si mii de pagini imi vorbesc despre tine
Si tu nu esti nicaieri Fat-Frumos"
ca prin farmec ceata dispare,si desi atat de departe o vad atat de clar.numai ca fumul ce s-a mutat de pe glezna stanga si pe piciorul drept,ma cuprinde aproape in totalitate,si acum imi acopera ochii.iubirea n-a reusit sa ma zareasca nici macar in clipa cand eu am vazut-o atat de clar.ochii i s-au obisnuit lent cu infinitul din fata,si intre timp eu m-am transformat in ceata.
legea firii e dureros de nedreapta;oamenii si ingerii nu se pot vedea in acelasi timp,nu au voie sa se priveasca in ochi.
cu ochii mici,mici,incerc sa zaresc macar o umbra si ma indrept spre tine.ici si colo incep sa apara oameni,cladiri,masini si visul mi se distruge.
te vad mai clar ca niciodata.ma opresc,ma ciupesc cat pot de tare incercand sa ma trezesc.nu,esti tu.atat de ocupat cu bancomatul ala,cu zambet metalic.m-as fi oprit sa-ti zic ceva,dar ma intreb cate femei inaintea mea ti-au zis doar azi,acelasi lucru?merg mai departe,imping cu putere usile cladirii de birouri,si ma tot gandesc la tine.dar tu ai ramas tot acolo,in fata bancomatului,cu fularul ala mare si albastru(sau gri?)infasurat strengareste la gat.
la jumatatea drumului ma opresc,o iau la fuga in sens invers pe scari,si ies sa te caut.trebuie sa ma vezi,vreau sa-ti spun ca...nu mai esti.de ce?de fapt,doar nu era sa stai o vesnicie in fata bancomatului,asteptandu-ma pe mine.n-o sa stai nicaieri sa ma astepti o vesnicie.habar n-ai de mine.
visez sa fiu "femeia in boxeri si tricou alb.nemachiata si somnoroasa care iti ofera Zambetul in crucea diminetii.".as vrea sa vad cum arata bucataria ta,sa-mi arati cum stii tu sa iubesti.si tu nici nu stii ca stai atat de aproape de mine.si ma enerveaza ca milioane de femei viseaza la tine,si alte cateva zeci iti scriu zilnic...
"Tastez numele tau, si mii de pagini imi vorbesc despre tine
Si tu nu esti nicaieri Fat-Frumos"
marți, 6 ianuarie 2009
I used to love him,but i had to kill...
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si ies din scara blocului,grabita spre birou.Nasul si urechile imi ingheata instantaneu,narile se lipesc si ele de ger.Mainile inca imi sunt incalzite de buzunarele generoase ale blanitei negre.Raceala care imi da tarcoale de ceva zile ma obliga sa-mi suflu nasul,si implicit,mainile amortesc inghetate,acum si ele.
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si e frig.E prima ninsoare de anul asta.Nimic special.Numai ca e prima ninsoare de iarna asta.Prima pe care o vad.Ma asteptam la altceva.Credeam ca va trezi in mine amintiri si dureri pe care ma chinui de mult sa le innabus.Credeam ca prima ninsoare fara tine imi va rascoli toate gandurile,te va aduce inapoi in minte in chip de monstru,ca imi va distruge iar toate visele faurite fara tine si ca ma va face sa plang cum n-am mai facut-o de atata timp.Credeam ca am sa cad intr-o letargie nesimtita,si-am sa ma inchid din nou intr-o lume ingradita cu geamuri inalte de sticla,din care sa nu aud nimic.
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si nimic din toate astea nu s-au intamplat.Nu plang,nu am sufletul sfasiat in doua si nu mi-e dor de tine.Se poate ca te-am uitat.Am asteptat atat de mult ca aducerile aminte de tine sa nu-mi mai provoace morti repetate ale sufletului,si azi,cand s-a intamplat sunt bulversata.Nu-mi inchipuiam sa se intample vreodata asta.Poate ai asteptat sa pleci cu ce ai venit.Cu prima ninsoare.Ar fi fost poate mai bine sa vad prima ninsoare inainte de Craciun,iar tu sa fi plecat de atunci.Au fost cele mai urate sarbatori.Am plans,am privit in gol,am tipat,m-am gandit la tine.Niciunde,anul asta de sarbatori,nu mi-am gasit locul.Poate doar in bratele mamei care m-a invaluit cu atata dragoste,ca niciodata inainte,simtind poate ca mi-e dor de tine.Nu i-am spus,si nici ea n-a intrebat.M-a surprins doar de cateva ori cu ochii rosii,m-a vazut plangand cand am impodobit bradul si mi-a simtit tristetea din glasul sugrumat de lacrimi cand i-am zis"La multi ani!"de Anul Nou.
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si ascult "Undeva in Vama".Am inceput sa visez cu ochii deschisi,e primul zambet cald dupa atata timp,sub gerul de afara sufletul s-a topit si a redevenit uman.Ochii si-au recapatat licarirea vesela,infantila.Oamenii ma privesc si-mi zambesc.Parca toti mi-ar citi pe chip eliberarea si descatusarea asteptata de atata vreme.Am reusit in sfarsit sa omor setea si dragostea si dorul de tine...
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si nu-mi mai este dor de tine...
"Te-am iubit fraiere..."
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si e frig.E prima ninsoare de anul asta.Nimic special.Numai ca e prima ninsoare de iarna asta.Prima pe care o vad.Ma asteptam la altceva.Credeam ca va trezi in mine amintiri si dureri pe care ma chinui de mult sa le innabus.Credeam ca prima ninsoare fara tine imi va rascoli toate gandurile,te va aduce inapoi in minte in chip de monstru,ca imi va distruge iar toate visele faurite fara tine si ca ma va face sa plang cum n-am mai facut-o de atata timp.Credeam ca am sa cad intr-o letargie nesimtita,si-am sa ma inchid din nou intr-o lume ingradita cu geamuri inalte de sticla,din care sa nu aud nimic.
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si nimic din toate astea nu s-au intamplat.Nu plang,nu am sufletul sfasiat in doua si nu mi-e dor de tine.Se poate ca te-am uitat.Am asteptat atat de mult ca aducerile aminte de tine sa nu-mi mai provoace morti repetate ale sufletului,si azi,cand s-a intamplat sunt bulversata.Nu-mi inchipuiam sa se intample vreodata asta.Poate ai asteptat sa pleci cu ce ai venit.Cu prima ninsoare.Ar fi fost poate mai bine sa vad prima ninsoare inainte de Craciun,iar tu sa fi plecat de atunci.Au fost cele mai urate sarbatori.Am plans,am privit in gol,am tipat,m-am gandit la tine.Niciunde,anul asta de sarbatori,nu mi-am gasit locul.Poate doar in bratele mamei care m-a invaluit cu atata dragoste,ca niciodata inainte,simtind poate ca mi-e dor de tine.Nu i-am spus,si nici ea n-a intrebat.M-a surprins doar de cateva ori cu ochii rosii,m-a vazut plangand cand am impodobit bradul si mi-a simtit tristetea din glasul sugrumat de lacrimi cand i-am zis"La multi ani!"de Anul Nou.
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si ascult "Undeva in Vama".Am inceput sa visez cu ochii deschisi,e primul zambet cald dupa atata timp,sub gerul de afara sufletul s-a topit si a redevenit uman.Ochii si-au recapatat licarirea vesela,infantila.Oamenii ma privesc si-mi zambesc.Parca toti mi-ar citi pe chip eliberarea si descatusarea asteptata de atata vreme.Am reusit in sfarsit sa omor setea si dragostea si dorul de tine...
Ianuarie,Bucuresti.E dimineata si nu-mi mai este dor de tine...
"Te-am iubit fraiere..."
luni, 5 ianuarie 2009
Cum sa ametesti de la un sarut?
Mi-era dor sa am o melodie a mea.Nu e de acum,e de cand am ascultat-o prima data,de cand a aparut.E cantecul care-mi place sa-l pun pe repeat si sa-l ascult tot drumul pana la birou.E cald,e dulce,e lin.Ma face sa zambesc,ma face sa plang,imi da fiori si-mi aduce aminte de tine...
Din toate cate am auzit,sunt doar doua pe care le ascult zilnic.Asta,si"Curva regimentului"(aparuta de ceva ani,dar care imi provoaca aceleasi senzatii zi de zi).Cea de doua are alta poveste si-mi aduce aminte de altcineva.
Mai stiu doar ca undeva,intr-un birou,mutat nu de prea mult timp dintr-un alt birou,printr-un sertar dosit sau intre teancuri de hartii,sta un post-it galbui,imbatranit acum probabil de vreme,pe care scrie soptit:"buzele mele te vor mangaia
unde tu nici cu gandul nu gandesti
am sa-ti arat doi sani cum n-ai vazut
si o sa salivezi ingandurat
am sa ma-ncolacesc in jurul tau
si-am sa te sfasii intr-un sarut
incet, incet nu vei mai rezista
te vei tranti cu mine la pamant
si intr-un sfert de ora vei uita
de toata viata ta..."
"Cum sa ametesti de la un sarut?
Unde duce iubirea ta?"
...sta scris pe postit-ul albastru,lipit pe oglinda in baie...
P.S:Multumesc Tudor!De o mie de ori,pentru ca ma faci fericita...iar,si iar!
Din toate cate am auzit,sunt doar doua pe care le ascult zilnic.Asta,si"Curva regimentului"(aparuta de ceva ani,dar care imi provoaca aceleasi senzatii zi de zi).Cea de doua are alta poveste si-mi aduce aminte de altcineva.
Mai stiu doar ca undeva,intr-un birou,mutat nu de prea mult timp dintr-un alt birou,printr-un sertar dosit sau intre teancuri de hartii,sta un post-it galbui,imbatranit acum probabil de vreme,pe care scrie soptit:"buzele mele te vor mangaia
unde tu nici cu gandul nu gandesti
am sa-ti arat doi sani cum n-ai vazut
si o sa salivezi ingandurat
am sa ma-ncolacesc in jurul tau
si-am sa te sfasii intr-un sarut
incet, incet nu vei mai rezista
te vei tranti cu mine la pamant
si intr-un sfert de ora vei uita
de toata viata ta..."
"Cum sa ametesti de la un sarut?
Unde duce iubirea ta?"
...sta scris pe postit-ul albastru,lipit pe oglinda in baie...
P.S:Multumesc Tudor!De o mie de ori,pentru ca ma faci fericita...iar,si iar!
