joi, 4 iunie 2009

Viaţă şi blestem

Capitolul 8

Dar Dinu nu mai vine.
E trecut de trei şi Andreea plânge înfundat, aprinzându-şi încă o ţigară, cu chiştocul celei pe care tocmai a isprăvit-o.
Cu o ultimă sforţare ridică telefonul şi apelează, pentru a mia oară în seara asta, numărul lui Dinu.
Fiori reci îi străbat de sus până jos şira spinării. Părul i se zbârleşte tot la auzul vocii de la celălalt capăt al firului "abonatul pe care l-aţi apelat nu poate fi contactat". Aceeaşi voce seacă îi spune aceleaşi cuvinte reci, pentru a mia oară.
Telefonul alunecă uşor din mână şi cade, fără zgomot, pe mocheta albastră din balcon. Andreea îşi cuprinde capul în palme şi izbucneşte în plâns. Tremură cu tot corpul, dar nu se poate mişca.
Unde e Dinu? De ce nu vine? Ce s-a întâmplat? Oare n-o mai iubeşte?
"Apartamentul! Da! Poate e acolo."
Îşi trage repede peste pijamale o pereche de blugi şi un hanorac gri.
În fata liftului îşi dă seama că e în papuci şi că a uitat să închidă uşa. Vrea să se întoarcă să-şi ia pantofii, dar deja e în fata scării. Habar n-are ce să facă şi în ce parte să apuce. Se aşează pe scări şi plânge.
Dinu. Unde e Dinu? De atâţia ani de când sunt împreună niciodată n-a întârziat atât de mult. Întotdeauna i-a răspuns la telefon. Şi acum? E posibil să se fi schimbat Dinu atât de mult? Aşa, într-o seară, să n-o mai iubească?
Picioarele refuză să se mai mişte, îi tremura tot corpul şi o cuprinde o ameţeală ciudată. Se aşează pe prima treaptă a scării şi-şi sprijină capul pe genunchi.
Picături reci de ploaie pătrund hanoracul, bluza de pijama şi-i biciuiesc pielea.
Toate în jur se sfărâmă şi nu mai vede nimic. Până când Dinu apare pe aleea din faţa blocului.
Cămaşa descheiată la primii doi nasturi i se lipeşte de trup. Cine ştie unde a parcat maşina şi l-a plouat până aici. Nu schiţează nici un gest, nu spune nimic. Vine spre ea. Din ce în ce mai aproape.
Ar vrea să se ridice, să-i sară în braţe, dar emoţiile sunt prea mari şi nu se poate mişca deloc.
Dinu nu zice nimic, se aşează lângă ea pe scară şi o priveşte. Un fir de sânge i se scurge din nas pe buza superioară.
- Doamne, Dinule! Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat?
Dar Dinu nu spune în continuare nimic.Şi deodată o apucă brutal de mână.
- Andreea? Andreea? Te simţi bine? Ce-ai păţit?
Andreea deschide ochii larg şi se uită bulversată în jur. Nu mai e nimic din tot ce era acum câteva clipe. Doar ploaia a lăsat câteva urme. Băltoace şi hainele ude de pe ea. În rest, nimic.
"Dinu. Unde e Dinu? Era aici mai devreme. El m-a trezit."
Ridică privirea, dar în faţa ei nu sta decât Mihai, tipul de la 2.
L-a cunoscut într-o seară la administraţie, când plătea întreţinerea, şi apoi a mai venit odată, să-i repare o ţeavă.
E brunet şi are ochii mari şi verzi.
Deodată se opreşte.De ce îi trec toate astea acum prin minte? Ce-o interesează pe ea cum arată Mihai?
- Unde e Dinu? Era aici mai devreme. A urcat?
- Andreea, nu e nimeni aici.Şi nici n-a fost cineva. Cred că ai adormit aici, pe scări.Şi te-a şi plouat. Eşti leoarcă. Hai sus!
- Da, da. Dar Dinu? Unde e? Lasă, mă descurc. Mulţumesc.
Andreea intră pe uşă, se aruncă pe pat şi începe să plângă. Toată casă începe să se învârtă, şi cade într-un somn adânc. Se trezeşte a doua zi, buimacă.
"Unde eşti, mă, iubire? De ce nu vii? Hai, măcar acum răspunde la telefon. Nici nu mai aştept să ajungi acasă. O să-ţi spun acum că sunt însărcinată."
Dar telefonul nici nu apucă să sune şi aceeaşi voce rece îi spune nişte cuvinte seci.
"Am adormit pe scară... Unde mă duceam? Ah, da. Apartamentul. E acolo."
O ţigară abia aprinsă îi atârna în colţul gurii, şi cu gesturi mecanice îşi schimbă blugii, hanoracul, se încalţă şi pleacă. Aşa, cu ţigara aprinsă în mână.
La metrou e haos. O mulţime de oameni intră sau ies.
"Unde dracu' se duc toţi?"
Fără să ştie cum şi când, ajunge!
Aleea Castanilor e şi ea aglomerată. Oameni mulţi, forfotesc, care încotro, maşini multe, înghesuite în parcări, pe trotuare şi pe cele două benzi şoferii nervoşi claxonează.
"Ce e cu toată lumea asta astăzi? Zici că-i sfârşitul lumii, aşa se agită toţi."
La scara la Dinu e şi mai aglomerat. Vreo 10 bărbaţi stau înşiraţi la uşa de la intrare. Peste tot, unde te uiţi, coroane de flori şi lumânări.
"Doamne fereşte, aici a murit un om!"
Trece în viteză pe lângă oamenii din scară şi urcă în fugă până la etajul 2. Pe măsură ce se apropie inima îi bate tot mai tare şi gesturile sunt mai mult decât mecanice.
Sprijinit de tocul uşii sta un steag negru, pe care scrie"Dinu Mateescu...", şi mai departe nu mai vede să citească.
Respiră din ce în ce mai greu.În uşa sufrageriei o opreşte o bătrână.
- Îl cunoaşteţi?
- Poftim?
- Pe domnul Dinu. Îl cunoaşteţi?
- Ce s-a întâmplat?
- Păi nu ştiţi? A avut un accident de maşină. Se întorcea de la un interviu. L-au sunat pe domnul Vlad.
Şi bătrâna descrie amănunţit accidentul, descarcerarea, de ce l-au sunat poliţiştii pe Vlad, autopsia, pregătirile pentru înmormântare, şi mai ales "ce om bun era domnul Dinu, ce educat şi bine crescut", şi că în ultima vreme îl vedea tot mai rar."Era fericit. Se îndrăgostise de o fată frumoasă. Aşa-mi spunea", încheie bătrâna.
Dar Andreea n-o mai auzea de mult.
"Vlad. Cum de nu m-am gândit să-l sun pe Vlad? E singurul prieten al lui Dinu al cărui număr de telefon îl am. Şi dacă l-aş fi sunat ce mi-ar fi spus? Că a murit?"
Se sprijină de perete şi se aşează pe gresia rece din hol.
Vlad vine şi se aşează lângă ea.
- Andreea! Am încercat să te sun. Sună ocupat.
- Îl sunam pe Dinu.
Se cuibăreşte în braţele lui Vlad şi el o strânge tare, aşa cum ar fi făcut Eduard, dacă ar fi fost aici.
- Dinu... Dinu! Unde s-a dus? -repetă într-una Andreea, cu glas stins!

-va urma-

12 comentarii:

Tiberiu Dinescu spunea...

Imi place ca scrii cu italic ... denota ceva asta despre acracterul tau .. o sa-ti spun mai tarziu :)

sabina spunea...

@tiberiu dinescu: hai sa-l transformam pe "mai tarziu" in "acum"!vrei?:D

jocktherock spunea...

am citit printre randuri fiind la job. dar cand am vreme ma apuc de la primul capitol!

sabina spunea...

@jocktherock: pai asa trebuie!macar sa si intelegi ceva:)

SmallStrAnger spunea...

Ah :|:-s

sabina spunea...

@smallstranger: stiu!:|

Tiberiu Dinescu spunea...

Ai un suflet cald ...pentru inceput !
O sa-ti citesc blogul sa vad daca am dreptate :)

sabina spunea...

@tiberiu dinescu: cand il ispravesti si ajungi la o concluzie sa-mi zici si mie!ca tare-s curioasa:D

septimia spunea...

foarte frumos textul...stilul...stii exact ce cuvinte sa folosesti...

sabina spunea...

@seprimia: multumesc!:)
e o poveste.a mea,sau...nu!

Anonim spunea...

hai, mai, sabina.... de ce l-ai omorat??
asteptam cap.8... dar parca presimteam.... :-(
puup.
roxy

sabina spunea...

@anonim: da' nu l-am omorat eu...:)

Trimiteți un comentariu