marți, 19 ianuarie 2010

Matei Voievod, 6. Acelaşi miros dulceag de parfum amestecat cu ceai de coacăze negre.
- În dimineaţa asta nu te mai trimit să-ţi bei cafeaua la terasa. Azi sunt simpatică.
- De când ast...
- Hai, nu te mai pisici şi şterge-ţi rânjetul ăla. Ah, şi tu faci cafeaua.
- Fac ce vrei tu!
- Eşti de-a dreptul libidinos.
Îmbrăcat doar în boxeri, o măsoară din tocul uşii, zâmbindu-i ştrengăreşte.
- Tot aici eşti? Cafeaua! Acum!
- Da, prinţesă. - Şi pleacă
Ea se ridică mai sus pe pernă şi aprinde o ţigară, încercând să-şi ascundă satisfacţia nopţii furtunoase.
"de ce dracu' s-o fi îndrăgostit?! Era aşa bine şi acum o să strice tot.Va trebui, pentru a mia oară, să fac faţa unei "despărţiri" lacrimogene şi să mă folosesc din nou de"eşti prea bun pentru mine" şi "nu te merit". Pfff, patetic."
Izbucneşte în râs, numai imaginându-şi faţa lui în ultima zi.
- Da, ştiu, sunt amuzant.
- Ai început? Nu-ţi ia mai mult de 5 minute să te îmbraci şi să pleci.
- Bine, gata! Cafeaua e servită prinţesă!
- Sus, pe terasă? Cu un cub de zahăr, 2 picături de lapte şi o linguriţă de îngheţată?
- Mă exploatezi că pe un sclav!
- Asta eşti. Abia acum ţi-ai dat seama? Hai sus.
Primăvara e la început. Ici, colo abia se mai zăreşte câte un turture, gata să se topească şi el.În parcul de vis-a-vis lumea se trezeşte la viaţă.
Brusc, liniştea se sparge şi cuvintele îi urlă în creieri.
- Ce face? Cum adică ce facem? Care noi? Chiar eşti imbecil? Nu există nici un noi şi ţi-am mai explicat asta de un milion de ori.
- Ne vedem de aproape un an şi-mi spui că nu există nici un noi?
- Greşeşti. Sunt fix nouă luni şi nu ne întâlnim, ne-o tragem.
- Totul se rezumă la sex?
- Şi atât. Am crezut că mă şi asculţi când vorbesc. Nu vreau relaţii, nu vreau un imbecil care să-mi aducă flori şi să-mi spună că-s cea mai minunată femeie de pe pământ. Nu sunt nici pe departe ce-ţi doreşti tu să fiu.
- Nu-mi doresc, eşti. Te iubesc ca un nebun. Ce nu pricepi.
- Tu eşti ăla care nu vrea să înţeleagă. Serile când ne-o tragem îmi sunt suficiente.Cu tine sau altul, îmi e totuna. Întâmplarea a făcut să fii tu ăla care mi-a ieşit în cale.Că e şi armonie în aşternuturi, e partea a doua. Din tot sufletul mi-aş dori să înţelegi că eşti omul care mă ajută să-mi rezolv o necesitate fizică şi atât.
- Suflet? Tu vorbeşti despre suflet? Şi-l pui în aceeaşi propoziţie cu "necesitate fizică"?
- Da, ai dreptate. Vorbesc din amintiri.
- Habar n-am câţi ai păcălit până acum, sau câţi n-au vrut să-ţi spună.Şi nici nu mă interesează. Dar buclele negre, perfecte, ochii verzi, sticloşi şi ironiile n-or să-ţi ascundă la nesfârşit nevoia acută de iubire. Îţi doreşti enorm dragoste, să iubeşti, să fii iubita. Tânjeşti să spui dimineaţă"te iubesc".
- Du-te dracului. Cine eşti tu să mă analizezi. Nu ai nici un drept.
- Ba am dreptul la libera exprimare. Nu te mai ascunde atât.Ai vrea să iubeşti, dar idiotul ăla şi-a bătut joc în ultimul hal.Şi tu, în loc să faci ce trebuie, să înfrunţi, te-ai închis repede în cuşca de sticlă. Te-ai transformat în femeia fatală şi te-ai sălbăticit.Ai uitat că eşti om. Şi-n pat... fuţi ca un animal.
- Acţionez instinctiv. Atac atunci când teritoriul îmi e ameninţat, ador mirosul de sânge.
- Dar uiţi partea esenţială. Animalele fac sex instinctual. Tu o faci dintr-o frustrare şi o dorinţă de a te răzbuna. Fără să simţi, fără să te gândeşti la altceva decât la tine. Aşa că îmi retrag cuvintele. Nici cu un animal nu te pot compara.
- Nu înţeleg de unde atâta înverşunare şi uimire. Iar toate astea le spui că pe nişte concluzii ale tale.În condiţiile în care ţi-am spus de la început ce sunt şi ce vreau. Sunt egoistă, insensibilă, superficială. Nu vreau relaţii, nu vreau iubire. Până acum îmi erai suficient. Dar a trebuit să te îndrăgosteşti că boul.
- Da, a trebuit.
- Nu înţelegi că distrug tot în jur? Afecţiunea mă transformă într-o bombă cu ceas? Din secunda în care m-am îndrăgostit e doar o chestiune de timp până se duce dracu' tot.
- Dumnezeule, în ce hal îl mai iubeşti şi acum, după atâţia ani...
- Da mă, îl iubesc. De-aia nu-mi mai doresc nimic. Pentru că nimic nu e el. Şi-acum, pleacă!
La revedere.
- Ok, ne auzim.
Răvăşită, cu gândurile vraişte, îşi ia genunchii în braţe. O picătură rece i se prelinge din turturele de la streaşina fix pe şira spinării. Oare lentilele de contact ar ajuta-o? Cum a reuşit străinul ăsta să-i pătrundă până dincolo de suflet?!
Îşi ia ceaşca şi se întoarce în cameră.Se urcă în vârful patului, căutând soluţii să-l alunge dincolo de toate visele şi dorinţele.
Pe noptieră din mahon, de la capătul patului, pe un postit gri, scrie mare:
"Redevino umană!"

2 comentarii:

UN OM spunea...

dar daca nu s-ar mai stradui atata sa-l alunge... nu i-ar putea fi mai usor?

sabina spunea...

nu!pentru ca s-ar indragosti.si atunic...ar lua-o de la capat.ceea ce nu ne dorim,niciunul dintre noi:)

Trimiteți un comentariu