Asta e cu dedicatie!Stii,da?:*
marți, 30 septembrie 2008
Uite Pumpkin,vezi?De obicei nu pun poze aici pe blog...dar am gasit-o pe asta si mi-am adus aminte de tine:)
Mi-a adus aminte de nasurile lipite pe geamurile aburite,de frigul de afara,de cand eram eu mica.
De cat de strans ma tineai in brate si de saruturile inocente din dormitorul ala mare,cu draperii din catifea visinie.
De cat de mult te-am iubit,de agendele pe care le-am umplut cu nume de motan...:)
Tu mai stii?
Mi-am adus aminte de serile cand plecai dezamagit,si chiar si de ultima seara!
Te-ai asezat pe pat,te-ai uitat putin la televizor si ai plecat.Abia daca mi-ai spus doua vorbe...
Mi-am adus aminte ca nu te-am mai sunat,ti-am evitat privirea de multe ori,si niciodata nu am plas.Niciodata nu am suferit!
Pentru ca inima mi se rupe si toate simturile ma parasesc abia atunci cand nu mai e nimic,cand totul s-a acoperit cu valuri negre de matase!
Parca ti-am zis ca nu s-a terminat,asa-i?
P.S.Asa tare m-am bucurat ca te-am vazut...M-am indragostit de tine pentru a infinita oara...
poarta mare se inchide in urma mea cu zgomot de metal greu si umed.ploua marunt si inghetat,aproape chiciura.las jos valiza uriasa din lemn si ma intorc sa-mi iau "la revedere".de la cine?masina a demarat in tromba,cu scartait de roti,distrugand in totaliatate balta de sub ea!ma apropii de poarta,ma inhat cu mainile de gratiile ei si incerc sa zaresc ceva...prin ploaia marunt se vede doar un ochi rosu,undeva deja departe,posibil unul dintre stopurile masinii.mai raman cateva secunde si ascult linistea ploii,care este subit intrerupta de un scartait de roti,identic cu cel de mai devreme,si imediat insotit de o busitura puternica.ridic din umeri indiferenta,ma intorc imi iau valiza si pornesc spre casa usor luminata.
desi curtea este in totalitate asfaltata,sunt murdara pana la genunchi de noroi,iar pantofii galben-verzui nici nu se mai vad.nu sunt deloc curioasa de ce,nu sunt nici macar contrariata.ba mai mult,sunt chiar indiferenta.
imi deschide usa si ma invita sa intru.refuz politicos!e vina noroiului...totusi,insista,asa ca intru.ma roaga sa-mi aleg o camera,deschizandu-mi pe rand toate usile.toate dormitoarele sunt vopsite in culori calde,cu asternuturi fine pe paturi si mobila masiva.indraznesc sa deschid eu una dintre usi.e o camera mai mica decat cele pe care le-am vazut,cu peretii gri,un pat micut cu o patura albastra peste el,si intr-un colt pe perete,agatate vreo 6 umerase din fier.e exact ce-mi trebuie.
intru,imi las valiza pe podea si ma asez pe pat.ii multumesc zambind pentru ospitalitate.iese si inchide usa,lasandu-ma in intunericul deja purpuriu.ma intind,imi asez capul pe perna si realizez ca nu e doar o perna...e o perna cu fulgi de lebada...
de cum asez capul pe perna moale pleapele mi se zavorasc si se invelesc in minunata taina a somnului.visez multe lucruri frumoase,dar un cosmar ma arunca direct in picioare.nu reusesc sa zaresc mare lucru,desi camera e destul de luminata.am ciudata senzatie ca-s la mine acasa.dau sa ies dar imi aduc aminte de chipul acela strain care m-a intampinat mai devreme la intrare.ma asez pe pat si astept...
deodata se deschide usa si umbra uriasa care se iveste se transforma intr-o fetita mica,mica,cu parul negru si carliontat si ochii verzi.imi face semn sa ies.vrea sa-mi arate casa.se pare ca cel mai mult ii place gradina mare din spatele casei,cu o livada mare si un hamac agatat de doi copaci,chiar in mijlocul ei.
ea e Maia si ma intreaba cum ma cheama.ii spun si ma invita in camera ei.e vopsita in verde pal si plina cu jucarii-majoritatea papusi.se aseaza pe patul inalt si moale si-mi sopteste ca si pe mama ei o chema tot alma,ca pe mine.doua lacrimi mari i se preling din ochii verzi si-ncepe sa-mi povesteasca despre ea.
a murit acum patru ani si jumatate,cand ea avea doi ani.se intorcea dintr-o delegatie ,iar masina a derapat pe carosabilul umed la 200 de metri departare de casa.doar unchiul ei,mihai,a scapat viu din accident.imi spune ca mama ei era insarcinata cu gemeni cand a murit.a ramas singura,cu tatal ei,david.e cel care mi-a deschis usa aseara.incepe sa planga si o iau in brate.suspinele ei imi sfasie sufletul in mii de bucati.e doar o copila dar atat de bine ii pot vedea povara de pe umeri...imi este teama sa o privesc in ochi,asa ca ii inchid si o strang din ce in ce mai tare.
dintr-odata parca se micsoreaza si ma trezesc in brate cu o fetita care nu are mai mult de doi ani.
david ma striga din bucatarie."alma,eu plec!sa nu uiti sa-ti faci ecografia pentru voinici.ne vedem cand te intorci din delegatie"...
mai bine nu mai plec...il sun pe mihai sa-i zic sa ma duca el pana la cabinet.ma imbrac si ies din casa.imi pun rochia albastra si pantofii verde-galbui.
afara ploua marunt si rece.pana la masina ma umplu de noroi.ma urc si mihai demareaza in tromba,cu scartait de roti,distrugand in totalitate balta de sub masina...
desi curtea este in totalitate asfaltata,sunt murdara pana la genunchi de noroi,iar pantofii galben-verzui nici nu se mai vad.nu sunt deloc curioasa de ce,nu sunt nici macar contrariata.ba mai mult,sunt chiar indiferenta.
imi deschide usa si ma invita sa intru.refuz politicos!e vina noroiului...totusi,insista,asa ca intru.ma roaga sa-mi aleg o camera,deschizandu-mi pe rand toate usile.toate dormitoarele sunt vopsite in culori calde,cu asternuturi fine pe paturi si mobila masiva.indraznesc sa deschid eu una dintre usi.e o camera mai mica decat cele pe care le-am vazut,cu peretii gri,un pat micut cu o patura albastra peste el,si intr-un colt pe perete,agatate vreo 6 umerase din fier.e exact ce-mi trebuie.
intru,imi las valiza pe podea si ma asez pe pat.ii multumesc zambind pentru ospitalitate.iese si inchide usa,lasandu-ma in intunericul deja purpuriu.ma intind,imi asez capul pe perna si realizez ca nu e doar o perna...e o perna cu fulgi de lebada...
de cum asez capul pe perna moale pleapele mi se zavorasc si se invelesc in minunata taina a somnului.visez multe lucruri frumoase,dar un cosmar ma arunca direct in picioare.nu reusesc sa zaresc mare lucru,desi camera e destul de luminata.am ciudata senzatie ca-s la mine acasa.dau sa ies dar imi aduc aminte de chipul acela strain care m-a intampinat mai devreme la intrare.ma asez pe pat si astept...
deodata se deschide usa si umbra uriasa care se iveste se transforma intr-o fetita mica,mica,cu parul negru si carliontat si ochii verzi.imi face semn sa ies.vrea sa-mi arate casa.se pare ca cel mai mult ii place gradina mare din spatele casei,cu o livada mare si un hamac agatat de doi copaci,chiar in mijlocul ei.
ea e Maia si ma intreaba cum ma cheama.ii spun si ma invita in camera ei.e vopsita in verde pal si plina cu jucarii-majoritatea papusi.se aseaza pe patul inalt si moale si-mi sopteste ca si pe mama ei o chema tot alma,ca pe mine.doua lacrimi mari i se preling din ochii verzi si-ncepe sa-mi povesteasca despre ea.
a murit acum patru ani si jumatate,cand ea avea doi ani.se intorcea dintr-o delegatie ,iar masina a derapat pe carosabilul umed la 200 de metri departare de casa.doar unchiul ei,mihai,a scapat viu din accident.imi spune ca mama ei era insarcinata cu gemeni cand a murit.a ramas singura,cu tatal ei,david.e cel care mi-a deschis usa aseara.incepe sa planga si o iau in brate.suspinele ei imi sfasie sufletul in mii de bucati.e doar o copila dar atat de bine ii pot vedea povara de pe umeri...imi este teama sa o privesc in ochi,asa ca ii inchid si o strang din ce in ce mai tare.
dintr-odata parca se micsoreaza si ma trezesc in brate cu o fetita care nu are mai mult de doi ani.
david ma striga din bucatarie."alma,eu plec!sa nu uiti sa-ti faci ecografia pentru voinici.ne vedem cand te intorci din delegatie"...
mai bine nu mai plec...il sun pe mihai sa-i zic sa ma duca el pana la cabinet.ma imbrac si ies din casa.imi pun rochia albastra si pantofii verde-galbui.
afara ploua marunt si rece.pana la masina ma umplu de noroi.ma urc si mihai demareaza in tromba,cu scartait de roti,distrugand in totalitate balta de sub masina...
