Azi am gasit pe cineva.Aici,in blogosfera.Pe blogul lui cabral am citit un comentariu.mi-a sunat foarte cunoscut numele,am intrat...si asa l-am gasit.Am fost in acelasi liceu,el la C,eu la E.Stiu ca printr-a 9-a simteam niste fluturasi pe ici,pe colo cand il vedeam.Ce-mi mai aduc aminte e ca m-am indragostit foarte tare de un coleg de-al lui de clasa(intre timp cred ca au ramas prieteni),si de 1 martie,intr-un an,erau amandoi undeva in fata usii...si de-atunci intr-o agenda groasa,invelita-n coperti verzi,sta capsat,sub presiunea unor benzi late de scoci,un ghiocel.In dreapta scrie cum,cine,unde si de ce.
De ce imi place si de ce vorbesc despre el?Scrie ametitor,cam cum as vrea si eu sa scriu.E profund(blogul),si cand citesc ma intreb mie oare de ce nu mi-a trecut prin cap?E frumos,parca m-as citi pe mine.
Si e ciudat.4 ani nu stiu daca s-ar fi gandit cineva ca el poate arata si asa :)
Bogdane ,bine ai venit in blog-roll!

"Prietenia dintre frati seamana cu lemnul de aloe,care nu se vede inflorind decat o data la o suta de ani!"

Viata m-a invatat ca exista prea putini oameni care conteaza pentru a-ti pierde timpul cu orice individ care se posteaza in fata ta,iti zambeste cald si-ti spune sec"vreau sa fim prieteni".
Tot viata ne grabeste pe toti si nu ne mai da voie sa privim din exterior cercul nesfarsit de oameni care ni se perinda prin fata ochilor.Ne grabim sa ne imprietenim,ca cunoastem oameni noi,sa fim in permanenta in haita.Sa fim multi.Cat mai multi.Toti.De cate ori,inainte de a accepta o invitatie,ai intrebat"Cine mai vine?".Si parca niciodata n-a fost suficient de multa lume incat sa te convinga din prima.
De cand "cativa" nu te mai multumeste?De cand nu-ti mai ajunge un singur prieten?Sau doi,sau trei.Ai uitat ca atunci cand te-ai nascut ati fost doar doi?Aia a fost prima prietenie din viata ta.Si va continua pana la sfarsit.E neconditionata,e sincera,e cea mai frumoasa din cate o sa ai vreodata.Ai uitat ca te multumeai cu o singura prietena care-ti admira papusile,sau care-ti imprumuta papucii ei cu fundita?
Ai crescut acum si ai impresia ca doar daca ai multi prieteni vei progresa.Vrei sa fii in randul lumii,iar un numar cat mai mare de prieteni iti va asigura statutul de "ce tare e!".
Hai sa-ti zic ceva,tu singur evoluezi,tu alegi ce vrei si cand sa faci.Iar prietenii,oamenii aia cu care te inconjori zilnic,vor fi primii care vor trage cu dintii sa te dea jos daca ai urcat o treapta inaintea lor.Nu te mai lasa sa-ti faci ritualul zilnic,nu-ti mai dau voie sa te gandesti la tine.Un prieten iti acapareaza toata atentia si energia.Nu mai esti tu atunci cand ai gasit un om pe care-l iubesti,si pe care,cu mare drag,il numesti"prieten".Vei alerga in intampinarea nevoilor lui,ii vei pansa ranile,il vei ajuta sa bea apa si-l vei face sa zambeasca,uitand ca tu insuti sangerezi,ca plangi de ceva vreme si ca esti insetat.
Opreste-te,te rog,un pic din fuga ta nebuna spre oameni.Uita-te la tin,imprieteneste-te cu tine.Asta vrei sa fii toata viata?Umbrela celorlalti?Adu-ti aminte cat de fericiti ii faci pe ceilalti,cum rad cand te vad si cum te suna.Acum priveste-te-n oglinda si spune-mi ce vezi?Daca vezi o fata trista,niste ochi inroiti de plans si un suflet din care tasneste durere,renunta.Daca noptile tale sunt preponderent triste si singure,daca atunci cand pui mana pe telefon iti raspund doar casute vocale,tonuri ocupate si oamei grabiti care te vor suna "mai tarziu" incepe sa cauti un alt prieten.Pe tine.Tu poti sa fii cel mai bun prieten al tau,si doar tu poti lua cele mai bune decizii pentru tine.Apropie-te de oameni,nu deveni un salbatic,dar impuneti limite.Ai sa razi,dar limitele sunt cheia prieteniilor perfecte.Altfel,risti sa te trezesti singur,sangerand,intr-o mare de rechini hulpavi,gata oricand sa se infrupte din tine,stiind ca asta le va asigura existenta pentru o vreme.
Stai linistit,nu esti singurul.Habar n-ai cati inaintea ta,si cati dupa tineii vor hrani.Inceteaza sa mai renuntila tine pentru ei.Nu mai sari din pijamale direct in hainele de club la primul tarait al telefonului.Adu-ti aminte ce vroiai sa faci de fapt.Sa lenevesti in pat,in fata televizorului,sa vezi un film,eventual sa dormi.Invata sa spui "NU".Timpul pe care il ai tu cu tine nu ti-l poate da nimeni.Adu-ti aminte cand ai fost fericita ultima data pentru ce ti se intampla tie,si nu lor.Nu renunta la nimic din ceea ce te face pe tine fericit pentru bucuria celorlalti.
Eu le-am facut pe toate.Au fost in permanenta in jurul meu oameni multi,prieteni.Si majoritatea prieteniilor duse la extreme.Acum nu mai e aproape nimeni.Multi au plecat de buna voie,pe altii i-am alungat eu,intetionat.Sunt atatea pe care le regret acum,si pe care nu le-as mai face nici macar o singura data.
Am crezut ca prietenii imi vor da totul si l-am indepartat.Eram absolut convinsa ca n-o sa faca niciodata nimic pentru mine.I-am aruncat in fata cuvinte reci si pline de ura.Azi imi dau seama cat de mult il iubesc si ca in mare parte ceea ce sunt i se datoreaza.Chiar si din umbra,atunci cand i-am cerut cu toate fortele sa plece,m-a ajutat sa ma ridic.Am grezut la un moment dat ca-l pot lovi prin ea.Si-au fost cele mai mari lovituri pe care mi le-as fi putut da mie vreodata.Nu cred sa fi simtit vreodata atata dezamgire decat atunci.Lacrimile care i-au cazut de cateva ori pe ascuns,mi-au cazut pe bucata de gheata din piept si-au transformat-o in suflet.
Ma straduiesc in fiecare zi sa-mi gasesc cuvintele sa-i cer iertare,dar nimic nu va mai sterge nemerniciile ce le-am facut.Azi cand m-am trezit din visul de copil rebel,am ridicat ochii si era acolo.Imi este rusine sa-l privesc,iar intelegerea si bunatatea cu care ma trateaza in continuare,ma fac sa ma simt si mai nenorocita decat sunt.
Si poate de-asta adorm seara plangand si ma gandesc la tine,si-ti cer iertare in gand.Si poate de-asta imi plange sufletul si se frange cand stiu ca plangi,esti suparat ori bolnav.Pentru ca te iubesc.
Poate daca as fi incetat sa te aseman cu el si sa vad in tine monstrul care mi-a transformat copilaria in cosmar,ar fi fost altfel.Poate daca n-as fi crezut ca totul mi se cuvine mi-as fi dat seama mai demult ca te iubesc.Poate am fi fost prieteni.Dar "Prietenia dintre frati seamana cu lemnul de aloe,care nu se vede inflorind decat o data la o suta de ani!"
As vorbi despre tine o viata intreaga si oricui .Dar cuvintele nu-mi vor ajunge sa povestesc toate cate ai facut pentru mine,cate le regret si mai ales tot ce insemni pentru mine.
Prieten drag,te-as vrea langa mine o viata intreaga.Te iubesc,iar prietenia ta mi-e sfanta.Am sa-ti adun cuvintele toate intr-un colt de suflet si de minte,si-am sa le tin ca intaia-mi carte despre viata!

Mocliceni de Olanda

Mihnea a plecat de mult timp de acasa.Sa fie vreo sapte ani de cand maica-sa la sarutat pe frunte ultima data-cel putin pana acum.A iesit pe poarta casei batranesti,vopsita in verde aprins,cu stresine lasate de povara ulucilor si cu gauri din loc in loc,facute de ploile care au izbit fara mila lutul chirpicilor.Era imbracat in singura pereche de blugi pe care ii avea,cu un tricou verde iar pe umeri ii atarna o geanta Adidas,pe care o capatase de la un var ceva mai instarit,de la Bucuresti.
Cu mainile in buzunare mai intoarse o data capul si cuprinse in privire casa cu hornul inca fumegand,grajdul lui Miclos,prietenul lui cabalin de toata viata si mai ales cotetul lu'Motu,cainele care l-a invatat ce inseamna loialitatea.Mai lua cu el si mirosul painii de vatra,pe care batrana mama-sa abia acum o scotea din cuptor.
La tata-su nici nu indrazni sa se mai uite.Il lasa pe prispa casei,tragand din pipa lui veche si aproape putrezita.Daca l-ai fi vazut ai fi crezut,fie si numai pentru o singura clipa,ca nu-i pasa catusi de putin ca unicul mostenitor al saraciei lui va pleca,poate pentru totdeauna.Dar indata ce poarta de la ulita se tranti zanganind il podidira lacrimile si incepu sa planga,incet,mut chiar,si doar din cand in cand suspina adanc.Batrana innebunita de durere,lua matura in mana si se duse in fundul curtii.De parca paiele imprastiate de vant si cateva graunte crutate de cele 6 gaini,cate aveau,erau motivul plecarii lui Mihnea
Batranul tata inca mai plangea infundat si parca acum era si mai batran decat de dimineata.Ii parea rau.Isi aduse aminte ca de cateva ori fiul sau incercase sa-i spuna ca va pleca.Dar de fiecare data i-o taia scurt"O sa pleci in pastele ma-tii!Unde crezi ca o sa poti sa te duci?Cine te primeste pe tine,baiatul lu'Bangala,de la Mocliceni?Saraci am fost din mosi stramosi!Asa a vrut Dumnezeu cu noi!"Iar acum,cand Mihnea plecase de-adevaratele,isi dadu seama ca vorbele pe care i le spusese tatal sau si care pe el il facusera sa renunte nu avura acelasi efect asupra fiului sau.
Afara deja se inserase iar batranul inca plangea.Se mai gandea si la cei 3 copii pe care ii avusese inainte de Mihnea,dar pe care bunul Dumnezeu nu vru sa li-i lase.Poate daca ar fi trait nu ar mai fi fost atat de grea plecare lui Mihnea.Macar unul dintre baieti sau cel putin fata daca nu toti 3.Dar degeaba se gandea la toate acum,Mihnea fusese singura alinare a batranetilor lor.
Isi mai aducea aminte de cate ori ii spunea sa munceasca,sa se insoare si sa se aseze la casa lui,sa faca vreo 2-3 copii si sa lucre pamantul,sa aibe ce le pune pe masa.Nu aveau pamant mult.Numa vreo juma de hectar,dar puneau tot ce se putea.Doua-trei randuri de porumb,boabe pentru pasari,cateva de floarea-soarelui,si restul fan pentru Miclos.Dar asa cum erau,nu intinsera nicodata mana la nimeni,si nu i-a ras satul niciodata.Dar pentru Mihnea nu a fost niciodata de ajuns.
A vrut chiar sa faca si scoala.A facut un an la Politehnica,la Bucuresti,dar s-a lasat si s-a intors acasa.Din lipsa banilor.
Nu era el chiar cel mai respectuos om sau cel mai muncitor,dar oamenii din sat se uitau in obrazul tatalui sau si-l tratau cu un oarecare respect.Era mai mult genul visator.Ii placea sa viseze si sa le povesteasca prietenilor ce o sa faca el.In fiecare duminica se strangeau la birtul din sat,iar in timpul saptamanii pe maidanul scolii saracacioase,unde Mihnea isi delecta audienta cu visele lui marete si ce o sa faca el cand o sa fie mare.Baietii dadeau aprobator din cap si-l incurajau punandu-i o multime de intrebari,desi pe fetele lor se putea citi foarte clar resemnarea cu conditia de tarani,care nu vor pleca nicicand din sat.Pe Mihnea il incurajau si-l sustineau in ideea lui de a parasi Mocliceniul,desi de cand se stiau ei aproape nimeni nu se realizase in alta parte decat aici.Si tocmai de-asta le venea atat de greu sa creada ca Mihnea va fi printre putinii.
Dupa fiecare intalnire cu ei era si mai convins sa plece de aici.Si nu neaparat faptul ca ei il icurajau ii intarea dorinta,cat mainile lor aspre si batatorite de coada furcii cu care adunau fanul sau de coarnele plugului pe care il impingeau cu indarjire in timpul zilei.
Acum toti erau surprinsi ca baiatul a plecat,desi ii averitzase in repetate randuri.
Tot satul ramase in urma lui mut de uimire,si parea ca toata viata Mocliceniului se opri in loc.

Pe ulita din mijlocul satului e o casuta mica,care pare sa nu aibe mai mult de 4 camere,iar in spate o bucatarioara mica de vara,cu o soba incropita din lut si paie,pe hornul careia iese un abur subtire cu miros de mamaliga.
E o casa simpla,de tara,dar ingrijita.Are peretii vopsiti cu var alb,si gardul nou de la ulita e de un crem vanilat.Dupa tabla noua de pe casa si burlanele argintii ai zice ca e o casa facuta acum,de o luna cel mult.Dar pare mai degraba ca oamenii s-au pregatit de nunta.
E casa lu Ion Mihalache,unul dintre cei mai respectati sateni.Nu are o avere mare.Cateva arii de pamant,un cal,o vaca si cateva pasari prin curte.Are un baiat si o fata.Pe Neagu il are aproape,s-a insurat acum vreo 3 ani cu Ana lu'Vlad,o fata de acolo din sat.S-au mutat la casa lor si au vreo 4 copii frumosi si cuminti,care-i umplu curtea lu' Mihalache in fiecare duminica.O mai are si pe Marga.O frumusete de fata.E inaltuta,zvelta si are sani rotunzi si plini.Are ochii mari,verzi,si parul de cireasa neagra,pe care si-l poarta mereu in cosite impletine.O poarta Mihalache imbracata numa'n iei alba,tesuta cu fir subtire si fota din borangic.
Dar astazi o poti zari printre scandurile gardului imbracata cu o rochie de deftina inchisa la culoare,maturand de zor colbul curtii nu foarte mari.Din cand in cand isi sterge lacrimile care i se rostogolesc pe obrajii imbujorati cu maneca rochiei.Parul ii e valvoi in cap si ochii bulbucati de atata plans.In halul asta nici n-ai zice ca pentru ea s-au facut pregatirile de nunta.Vroia Mihalache s-o marite cu Mihnealu'Bangala.
Dar acum,cand acesta plecase se naruise totul.Iar pe Mihalache nici nu-l mai interesa de banii cheltuiti cand ii vedea ochii Margai.Saraca fata,se indragostise pana peste cap de Mihnea,si il iubea din tot sufletul.Vroia sa se marite cu el si sa faca doi copii,sa se aseze la casa ei.Acum nu-i mai ramasese decat sa planga.
Trecura doua saptamni de la plecarea lu'Mihnea,dar Marga suferea ca in prima zi.Si o dureau tot mai tare privirile oamenilor din sat,pline de mila!
Mihalache vorbi cu nevasta-sa si se hotarara sa o trimita pe fata la Cluj,la o sora de-a lui.
Peste inca o saptamana Mocliceniul avea sa mai piarda un suflet tanar.
Marga Mihalache isi saruta parinitii,isi stranse nepotii in brate si pleca la Cluj.
Incet incet ranile i s-au inchis,s-a maritat si are un baiat frumos,ca o floare de crin.
Sa maritat cu Alexandru,un baiat de varsta ei,si el tot de la tara.Din Morau.
A venit la Cluj din acelasi motiv ca Marga.A iubit o fata,da' a plecat departe.Si ca sa o uite a venit aici.
Copilul nu e al lui,e a lu'Mihnea.Da-l iubeste ca pe ochii din cap,mai ales ca l-a crescut de la un an si acum are aproape sapte.Sunt o famile.Sunt fericiti.Un singur of mai are Marga.Vrea ca intr-o zi Mihaita asta mic sa-l cunoasca pe tata-su!

Despre Mihnea lu'Bangala nu prea mai stie nimeni nimic.Le mai trimitea batranilor din cand in cand cate 100 de EUR,dar de cand au murit...
E bine acum,a ajuns capsunar in Olanda.Face bani,si-a luat casa,se duce in vacante.
Si s-a insurat.Tot cu o romanca.E din Morau,de pe langa Cluj.Are un copil de vreo sapte ani,si-l cheama Alexandru.S-au luat cand avea copilul trei ani.
Mihnea are un coleg de servici,Andrei Popa,tot roman si el,din Cluj.L-au invitat pe la ei sa le mai povesteasca ce mai e prin tara,ca el a venit in Olanda mai de curand.
Le povesteste cate verzi si uscate.Ajunge chiar sa le vorbeasca de prietenii lui de la Cluj,Marga Mihalache si Alexandru Nechifor.Cum s-au cunoscut ei,la Cluj,cu saraca fata a plecat de acasa,de la Mocliceni,dupa ce"un nenorocit cu care trebuia sa se marite a parasit-o",cum l-a cunoscut pe Alexandru,si el tradat de o"panarama de femeie",si mai ales de minunea de copil pe care il au,copilul nemernicului de fapt.
O liniste apasatoare se lasa deasupra mesei.Andrei se ridica sa plece,nu ianinte de a-si arata uimirea"Cat de bine seamana Alexandru vostru cu Alexamdru,prietenul meu de la Cluj!"

Cu lumina stinsa,Mihnea si Ioana stau intinsi in pat fara sa-i ia somnul.Incearca sa-si faca curaj,fiecare dintre ei sa marturiseasca fie ca Marga Mihalache e aia a lui si ca Mihaita e fiu-su,fie ca Alexandru Nechifor e tatal lui Alexandru asta mic.