Inainte de toate,am o stare...de-aia de-a mea,de maxima...nesimtire.Adica ma straduiesc sa nu simt nimic,o stare de"moartea pasiunii",asa ca evit sa intalnesc oameni,de frica sa nu-i intristez,sau si mai rau,de frica fazelor de genul"hai bai,termina!ce-ai?revino-ti"
Un weekend aproape linistit dupa multa vreme.Un weekend in care simteam nevoia unei mari cesti de cafea,a unui pachet de tigari si a unui "ceva".
Toate s-au intamplat,mai putin "ceva-ul".Mi-e greu sa ma abtin sa formez numarul,dar incerc s-o fac tot mai rar.Adica 1 data pe saptamana.
De fiecare data am simtit cand nu mai apartin intr-un loc,cand nu mai am ce cauta acolo,cand nimic de acolo nu ma mai vrea.De data asta refuz!
Sambata,la 12:43 imi fac curaj.Formez numarul si sun.O data,de doua ori,de patru ori.Nu raspunde.Inchid si oftez adanc.Mai trag un fum din tigara si incep sa ma gandesc.N-o fi auzit telefonul,o fi dormind,nu poate sa vorbeasca acum.O sa ma sune.
Sambata,19:30.Ma uit pentru a mia oara la telefon.O fi sunat si n-am auzit.Nimic.
Imi vine sa plang.
Imi aduc aminte de cate ori telefonul suna pe masa.Pe display aparea pe rand "Cristina","Andreea","Mama".Telefonul era dat pe silent,si continuam discutia.
Ulterior auzeam si scuzele:"n-am auzit telefonul","nu l-am avut cu mine","am dormit","acum am vazut".
Duminica mi-as fi legat mainile sa-mi impiedic tentatia de a suna din nou.Am reusit.
Ce rost are sa bati la usi zavorate?Sa vrei sa intri in locuri unde,chiar daca nu ti s-a spus direct,stii ca nu mai apartii?
E luni,15:11.Telefonul n-a sunat,si nici la mailul trimis dimineata n-ai primit vreun raspuns.
Inca mai caut scuze,desi simt ca a venit vremea ca telefonul sa sune,pe display sa apara"Sabina",si sa-l dea pe silent,eventual urmat de un "da-o in pula mea!",sa-si continue discutia.A venit vremea cand locul unde mai inainte era mai mult decat acasa,sa nu ma mai vrea.
Oricat de mult ar suna telefonul fara sa raspunzi,oricat de mult nu vrei sa ne vedem,o sa te iubesc la fel de tare ca si pana acum,o sa le povestesc oamenilor,in continuare,ce fiinta minunata esti,si nu am sa ezit niciodata sa recunosc ca mi-e dor de tine.
Pentru ca tu,esti cel mai minunat lucru din viata mea!