Si asta pentru ca ma gandesc la tine…

De fapt nici nu stiu de ce-mi ocupi 90%din ganduri!Poate pentru ca dupa mult timp am senzatia de fericire.M-oi fi indragostit?Nici nu-mi dau seama de ce…De ce de tine?Nu mi-ai spus niciodata cuvinte frumoase,niciodata nu mi-ai dat in dar o frunza ruginita si nici nu mi-ai aratat o pasare zburand…Nu esti nici pe departe omul pe care sa mi-l doresc!Mai ales pentru ca minti…si-ti place sa faci asta!O faci cu nonsalanta,nu te gandesti ca de fapt privirea si ordinea cuvintelor te tradeaza.Dar nu ti-am spus inca tot ce stiu!De fapt nu ti-am spus ca stiu tot!Imi joc rolul in continuare si-ti dau senzatia ca am incredere in tine.De fapt…am vrut sa fie un joc.Cand am aflat ca m-ai mintit prima data am vrut sa…ma razbun!Sa te indragostesti si apoi sa-ti distrug universul…Din pacate intre timp m-am indragostit eu.Si-mi accept conditia mizera de femeie tradata!Si totusi,tu la ce te gandesti?Sunt o “rezerva”?O manta in caz de vreme rea?Vrei sa ai siguranta ca ai pe cineva acolo,care se gandeste mereu la tine si pe care poti sa chemi oricand?O sa fac parte din viata ta pana cand te accepta ea?Si-apoi?Ce-o sa faci cu mine?O sa-mi spui ca nu are rost sa continuam din cauza acelei”nepotriviri de caracter”si ca cel mai bine ar fi sa ramanem amici?Uite-asa o sa-mi distrugi tu mie universul si nu invers,cum imi dorisem...Ma gandesc atat de des la toate astea incat nu mai sunt in stare sa-mi concentrez atentia asupra noastra,impreuna.Si totusi,pentru tine exista un “NOI”?
Imi este foarte drag de tine si nu vreau sa ajung sa te iubesc,sa traiesc cu senzatia de “NOI”,si sa realizez ca de fapt nu exista acet tot…
Imi dau seama ca nu ai nimic special…faci parte din tipologia aia comuna si plictisitoare.Si totusi ultima data cand te-am tinut in brate am simtit mai multa fericire ca oricand.De ce vreau sa fii mereu aici,sa ma tii in brate,sa ma simt protejata si la un moment dat sa insemn ceva pentru tine?
Ma distrugi…imi dai putere numai ca sa mi-o iei.Mi-ai dat o pereche de aripi cu care am zburat pana sus la nori si cand m-am intors mi le-ai luat fara sa te gandesti ca rupi o parte din mine!Realizezi ca de fapt tu detii controlul si ca sunt o marioneta in mainile tale?Ma modelezi ca pe o figurina de plastilina.De ce te joci cu mine si-mi distrugi sufletul si visele si tot ce inseamna viata in mine?De ce nu esti special?
Prea repede am cunoscut esecul si suferinta…Prea devreme am ajuns la capatul puterilor…Prea devreme am ajuns sa-mi doresc sa nu mai fiu…
Te rog,da-mi drumul din stransoarea asta ce ma sufoca…Da-mi aripile inapoi,da-mi voie sa zbor!Nu mai vreau gata!Dispari din lumea mea,din tot ce ma inconjoara.Dar pleaca tu.Nu am inca taria sa te gonesc eu…Doar du-te,lasa-ma!Da-mi inapoi increderea in mine si in oameni,sclipirea din ochi ce o aveam inainte sa te cunosc,speranta ca pot sa iubesc si dispari…
Am ajuns la capat…te-ai regasit in randurile astea?Mai expilicita de atat nu pot sa fiu,imi pare rau…

EU...cu mine

Pasiunea mea pentru filozofie,pentru partea nevazuta a lucrurilor a inceput acum un an!...sau poate ca a trecut mai putin.Poate o luna,o zi,sau doar o secunda.Nu stiu!De cand au inceput cercetarile mele filozifice am pierdut notiunea timpului.De fapt in filozofie timpul nu conteaza.
Totul a inceput intr-o seara in timpul uneia dintre desele plimbari pe plaja.Inconstient mi-am aruncat privirea spre cer.Norii de o culoare alb-cenusie alergau grabiti,cautandu-si parca propria existenta.Mi-am amintit atunci cateva cuvinte pe care le citisem mai demult intr-o carte:”Ce sunt norii decat un pretext pentru cer,ce este viata decat o fuga de moarte?”Am reusit sa citesc dincolo de cuvinte.Toata viata mea de pana atunci a fost data peste cap.Toate idealurile mele au fost distruse.Si asta pentru ca viata mea fusese legata de materie,iar acum descopeream o cu totul alta lume.aoa lume care pana atunci imi fusese teama sa o descopar.Descopeream un nou univers care ma facea curioasa.Vroiam sa aflu cat mai multe despre tot.Vroiam sa fiu eu,sa ma cunosc in modul cel mai obiectiv cu putinta,si sa nu le mai dau voie celorlalti sa-si spuna falsele opinii la adresa mea.Doream cu adevarat,pentru prima data ce-i drept,dad au jos pielea de urs literat si sa ma comport ca un tanar leu filologic.
Intotdeauna mi-a placut sa aud parerea celorlalti despre mine.Impuneam astfel o critica severa,pe care de fapt nu vroiam sa o aud.Ma vedeam in multitudinea de cuvinte neadevarate spuse de altii.Mi-am dat seama ca tot ce exista provoaca mai devreme sau mai tarziu cosmarul.Eu insami n-am putut niciodata spune cuiva ce cred despre el.Asta ar fi insemnat sa-mi dau mie o superioritate cu adevarat abuziva,lucru care-mi displace cu desavarsire.
Deci cum am putut eu cere despre mine unor oameni care nu m-au cunoscut niciodaat cu adevarat?Nu m-au cunoscut pentru ca nu aveam un mod propriu de a fi;ma schimbam foarte usor,aveam un puternic simt al mimarii,vroiam sa fiu ca altii.Imi schimbam infatisarea,dar niciuna nu mi se potrrivea.Era ca si cum as fi posedat alt trup in fiecare zi,trup ce adancea un suflet pierdut.Eram prea pamanteana,chiar si cu scrierile mele”de filozofie”,daca se pot numi asa.Abia mult mai tarziu mi-am dat seama ca adevarata filozofie inseamna sa nu mai vrei sa fii om,sa visezi la o alta forma de viata.Eu nu vedeam lumina zilei,nu vedeam concretul.Sa fi vazut lumina zilei insemna sa fi vazut catuse,sa fi vazut un cosmar.Ma completam prea mult,iar acum singura regula de aur pe care o accept intr-u totul este sa las o imagine de sine cat mai incomplete,o imagine ce se va amplifica odata cu trecerea ireversibila a timpului.
Cel mai mult mi-as dori sa dorm 24 de ore din 24 si sa-mi regasesc sufletul in somn,pe care apoi sa-l descopar celorlalti asa cum este el.Mi-am dat seama ca ori de cate ori sunt la o cotitura cel mai bine ar fi sa ma intend si sa las sa treaca orele.Deciziile luate in picioare nu au nici o valoare.Ele sunt dedicate fie de orgoliu,fie de teama.
In sfarsit,am devenit “un mic filozof”.Am reusit sa ma descopar pe mine,eu.Se spune ca fiinta tine in ea o mie de dusmani si un singur prieten.Asta am descoperit eu la mine,ceea ce am bucura peste masura,pentru ca cel mai bun si complet sfat e acela de la un dusman si nu de la un prieten.Pentru ca dusmanul iti cauta defectele pe care ti le pune in valoare pentru a fi corectate…
Iar acum cel mai aprig dusman al meu sunt eu insami…