Maşini trec în viteză pe bulevardul din centru. Câte una zăboveşte mai mult la semafor, şi atunci casa din colţ se vede clar.
E o casă veche, cu ferestre înalte, acoperite de draperii crem. Pereţii sunt văruiţi în alb şi gardul e fier masiv, gri.
În cameră mare de la parter fata se pregăteşte de seara cea mare. Îşi trage cu grijă ciorapii din mătase fină, apoi îşi înghesuie sânii în sutienul roşu, minuscul.
Rochia din satin negru alunecă uşor pe corp şi se opreşte exact sub fund. Trage delicat fermoarul la spate şi retuşează decolteul.
Aruncă în grabă, dar foarte atent, pe pleoape un strat de fard verde electrizant.Se potriveşte perfect cu pantofii din mătase satinată. Dermatograf negru, rimel pentru volum. Urmează buclele. Le aranjează şi pe ele atent.
Tocurile de 15, părul negru care curge în valuri, rochia mulată. Totul e într-o armonie înfiorătoare. Mai aruncă o ultimă privire în oglindă şi mai da un strat de luciu pe buzele cărnoase.
Se aruncă în taxiul care o aşteaptă deja de 10 minute în faţa casei.
La intrarea în club toţi se dau la o parte, şi ea se îndreaptă cu mers de felină către masa lor. Care îi zâmbeşte, care o pupa, care o ia în braţe.
Îşi comandă o votcka cu suc de mere. Apucă paiul între dinţi, apoi îşi strânge buzele şi trage cu sete. Gestul provoacă fiori oricărui bărbat care o vede.
Îşi aprinde o ţigare. Încă un pahar, încă o ţigare.Şi tot aşa. Noaptea curge în paşi nebuni de dans, în mişcări lascive, în pahare golite şi în priviri pofticioase. Oricare ar vrea să plece cu ea din club. Ea e trofeul pe care şi l-ar dori toţi.
Dar ea i-a făcut demult cu ochiul domnului care stă indiferent la bar. E un bărbat înalt, brunet, cu ochii verzi.
Încet încet clubul se goleşte. Mai rămân câţiva oameni pe ring. Ea, că de obicei e în centrul atenţiei.
Se întoarce spre bar, face un semn pe care doar el îl sesizează, şi zâmbeşte.
El se ridică şi pleacă.Se întâlnesc în faţa clubului, şi urcă amândoi în taxi. Matei Voievod, 6.
Dimineaţa se trezesc unul lângă altul. Ea zâmbeşte acru, el o întreabă dacă vrea să-i facă o cafea.
Răspunsul sec e urmat de un apel la o firmă de taxi.
Lui încă nu-i vine să creadă, şi se îmbrăca. E din ce în ce mai şocat.
"- Ah, scuză-mă! Erai cu maşina?"şi râde zgomotos.
El coboară scările, şi simte că toată bărbăţia din el s-a dus dracului. Nici o femeie nu l-a tratat ca pe o curvă. Până acum.
Ea se aşează în faţa oglinzii şi-şi da jos machiajul care a înnebunit aseară toată suflarea din club.
Un zâmbet ironic i se aşterne pe chip.
La ce bun sufletul când toate astea?
E uimitor cât de fatalişti şi masochişti sunt oamenii. Acum ea le oferă tuturor exact ceea ce căuta. Femeia fatală!
Găseşte o ramă veche în care este o poză cu ea plângând. O aruncă la coş şi-ncepe să râdă.
Îşi scoate din dulap peruca blondă, cu două codiţe împletite. Îşi pune un tricou roz şi-ncalecă pe bicicleta siclam.
skip to main |
skip to sidebar
...pentru ca nu mai e de mult doar disperare si lacrimi
" Rămâne-vom umbre pe tărâmul iubirii,
Fantastice umbre căutând adăpost.
În mersul nebun al clepsidrelor vremii
Pierduţi între suntem, vom fi şi am fost. "
Fantastice umbre căutând adăpost.
În mersul nebun al clepsidrelor vremii
Pierduţi între suntem, vom fi şi am fost. "
Un produs Blogger.
Viaţă şi blestem
Din categoria
- "viata si acordeoane" (50)
- ce bine ca ai fost (99)
- glasuri de ingeri (93)
- lumea din ochii mei (184)
Intoarcere-n timp
Reading challenge
The ones I truly love
document.getElementById('gr-fl-widget-1348127732').innerHTML=""; // in case no flash/js