Un fel de toamnă

Ştiaţi că soarele are gust de vată de zahăr? M-am trezit azi de dimineaţă cu o poftă nebună de viaţă! Am gustat dintr-un colţ de soare şi mi-au îngheţat dinţii! Are un gust dulce-amărui care-ţi provoacă cei mai minunaţi fiori de gheaţă! Mi-a adus aminte de copilărie, de viaţă, de tot ce mă înconjoară şi de tot ce iubesc!
Iubesc!
A trecut prea mult de când m-ai iubit ultima oară! De când sufletul a tresărit naiv la întâiul "te iubesc", de când te-am respirat prima oară! A trecut o veşnicie, cuprisă-ntr-o secundă, de când am stat amândoi pe bancă, eu cu genunchii ghemuiţi sub bărbie şi cu braţele tale, atent sculptate, învăluindu-mi trupul. Din când în când lăsăm capul pe umărul tău şi te priveam în ochi, încercând să-ţi spun o mie de lucruri! Dar surâsul ivit în colţul gurii tale îmi dădea de înţeles că nu mai este nevoie. Şi atunci mă ghemuiam şi mai mult la pieptul tău!
Mai ţii minte că eram blondă atunci, şi ochii, care astăzi, spălaţi de atâtea lacrimi, sunt verzi, atunci erau de un albastru cenuşiu!
Îmi place soarele, îmi place să alerg desculţă prin ploaia de vară, să las frunzele ruginite să mă ningă în parc şi mai ales, îmi place să găzduiesc pe propriile-mi gene fulgii de zăpadă în mijlocul iernii!
Iubesc valurile la fel de mult cât iubesc aerul tare de munte! Îmi plac oamenii, copiii, bătrânii... tot! Îmi plac zâmbetele, ochii, ador lacrimile!
Iubesc o mulţime de lucruri! Mă îndrăgostesc repede şi de orice.şi de fiecare dată îmi place altceva... niciodată nu abandonez nimic! Toate rămân acolo, toate îşi au locul lor. Poate de-aia încă mai păstrez pe noptieră petalele unui trandafir uscat, într-un pahar albastru!
M-a plouat cu flori de tei în braţele tale şi toată fericirea din lume s-a pogorât asupra mea, închizându-mi-te în suflet pentru o veşnicie!
Am gustat atunci pentru prima dată cea mai dulce aromă de vin. A fost prima gură din nesfârşitul pocal cu licoare veşnică. Atunci am simţit întâia dată fericirea! Am gustat iubire, amestecată cu mireasma de tei.
Vântul te-a învăluit în plete blonde cu iz de iasomie, ţi-a acoperit privirea, astfel încât tot ce-a rămas din mine a fost o adiere lină de vară!
Am rămas acolo, pentru prima dată dezgolită în văzul tău! Dezgolită de tot ce înseamnă uman, de tot ce înseamnă rău! Atunci m-am transformat pentru prima dată în iubire!
În frenezia clipelor ce s-au scurs am uitat de mine, am uitat de rânduirea lucrurilor fireşti! M-a trezit fiorul rece al singurătăţii şi-am încercat să-mi acopăr goliciunea trupului în ia de mătase. M-a cuprins disperarea şi m-am transformat la loc în om, cu ochii şiroindu-mi râuri. Am simţit ruşine, întocmai că Eva în grădina Edenului. Am înţeles că totul s-a sfârşit şi te-am strigat!
Ţi-ai întors privirea către mine şi mi-ai zâmbit! Mi-ai spus că tot ce fac e fără rost şi nu e goliciune, e puritate! Mi-ai făcut semn să te urmez şi m-ai chemat în şoaptă! Dar trupul, amorţit de fericirea care tocmai se-ncheiase, a refuzat să se mişte!
Atunci a fost ultima dată când te-am văzut, atunci a fost prima dată când am gustat fericirea şi tot atunci a fost prima, şi poate ultima dată când eu am fost fericire şi iubire!

Din toate câte au fost mi-a rămas câte ceva! Ghiocelul primit de la colegul din liceu, într-o agentă veche... mireasmă de Moeciu... sunet de valuri... o poză într-o ramă, de care stă agăţat un fluture mov. Toate sunt aici şi câteodată îmi pare că nu mai e nimic!
Vântul se-ndură de mine şi-mi aduce câte un "TE IUBESC" şoptit! Şi atunci îmi aduc aminte! Alteori visele mă mistuie cu dor şi dorinţă şi atunci... revin!
Încă învăţ diferenţele dintre goliciune şi puritate, deşi puritatea mi s-a pierdut în neant, odată cu ia de mătase.