Toamna devreme

Numai prezenta becurilor electrice si a asfaltului o faceau sa se simta in vremurile noastre.In rest totul parea rupt dintr-o alta era.
Era o seara rece de toamna,cerul fiind acoperit de norii negri care-si varsau amarul asupra pamantului cu picaturi mari,reci,parca de gheata.
La randul ei era trista si ar fi vrut,asemeni cerului sa-si verse amarul asupra cuiva.Ar fi vrut sa intalneasca pe cineva,un om pe care sa-l impovareze cu suferinta ei.
Pleca din casa unde totul ii era foarte vechi,si totusi atat de necunoscut.Nu mai suporta singuratea.Pleca,poate in cautarea fericirii.
Acum era singura in mijlocul noptii,alaturi doar de picaturi moarte de ploaie.
Ii treceau prin minte cele mai nefericite clipe ale vietii.Dar intotdeauna exista cineva pentru care sa mearga mai departe.Cineva care ii dadea puterea sa lupte cu viata.
Dar acum se simtea singura.Chiar era singura!De cand el nu mai era cu ea,de cand el plecase definitiv.Cel care-i fusese alaturi de cand se nascuse,cel care o ajuta in tot si o sustinea in toate,cel care ii dadea sperante o parasise.
Il iubea atat de mult incat incepuse sa-l urasca pentru ceea ce-i facuse.
Nu intelegea nimic.Ii gresise cu ceva?De ce?Isi dadu seama ca nu poate fi altceva decat o pedeapsa de Sus.Dar cat de tare gresise in fata divinitatii ca sa indure toate aceste chinuri?
Isi amintea cand il vazuse ultima oara.Vedea si nu putea sa creada;el care era atat de energic si plin de viata,sa stea nemiscat,fara suflare?Nu se poate!Trebuie sa fie una dintre nenumaratele lui glume.Va veni langa ea si-i va sopti ca-i este bine!Nu?!Nu?
Se dezmetici pentru cateva clipe si observa ca era langa locul de unde plecase,langa casa plina cu amintiri.Era prea mica sa inteleaga si totusi intelese...Isi dadu seama ca nimic nu este operfect,nimic nu tine o vesnicie.Totul este doar o iluzie...Si totusi o iluzie minunata,numita "VIATA"!
Se hotara sa mearga inainte,sa lupte ca si pana acum.De dragul lui!Stia ca el ii este alaturi de ea si si-ar dori sa o vada fericita.
Ce nu stia este ca sufletul ii murise si se ingropase odata cu el!

De mult as vrea sa te intreb : Iti place cum iubesc?

Oare cuvintele mele te ating?
Ore le simti simfonia si permanentul inefabil?
zambetul meu nu ti-a ramas prins de spate ca o paiata?
privirea mea nu te-a strivit in bucati
sau praf de creta colorata?
Lacrima mea a picat si pe obrajul tau?
Dar tampla?
Tampla ta m-accepta?

De mult vroiam sa te intreb...Iti place cum iubesc?

cum dracu sa mi se faca dor de tine?a trecut mai putin de o zi de cand n-am vorbit,si-mi verific mailul si lista de mess din 2 in 2 minute,doar,doar oi fi aparut...si nici nu te cunosc de o vesnicie...
habar n-am cum e posibil!tu ai vreo idee???
fir-ar a dracului de minte si suflet obsedate si insetate de oameni,de iubire si de stari euforice...