sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Viaţă şi blestem

Capitolul 2

Anost şi plictisitor. Aşa trecuse copilăria şi adolescenţa Andreei. Cu lecţii de pian şi meditaţii la limbi străine, cu plimbări în parc, de mână cu dădaca în copilărie, şi interdicţii de a ieşi oriunde, singură, în adolescenţă.
Cu mama sa Andreea avusese întotdeauna o relaţie specială. Erau prietene, îşi împărtăşeau toate secretele, dorinţele şi gândurile mai puţin vesele. Mama era cea care-i încuraja visele şi-i dădea voie să zboare. Ar fi vrut să o ajute mai mult, să-i dea libertatea la care tânjea atât de mult. Dar duritatea soţului o împiedica.
În schimba, relaţia tată-fiică era la capătul diametral opus. Evita să-l vadă şi să-i vorbească altceva decât un salut cu jumătate de gură. Nu vroia să poarte o discuţie cu el pentru că acestea sfârşeau întotdeauna cu cearta.
Aveau viziuni asupra lucrurilor complet diferite, iar pe el îl scotea din fire îndârjirea cu care-şi susţinea Andreea ideile şi, mai ales, nesupunerea în faţa lui.
Aşa că atunci când nu era acasă fata stătea ore în şir cu mama ei, iar când îşi auzea tatăl venind se ascundea în camera de sus, cu o carte în mână. Ajunseseră să nu-şi mai vorbească zile în şir.
Asta până într-o seară, la începutul clasei a 12-a.
Era un octombrie foarte rece. Chiciură biciuia geamurile mari ale camerei din mansardă. Lemnele trosneau în soba de teracotă, care emana o căldură blândă, numai bună să nu provoace disconfort în niciun fel.
Câte o rafală de vânt se auzea urlând afară, vrând să pătrundă în cameră, dar ferestrele rezistente o împiedicau.
Andreea stătea tolănită pe pat, citind o carte veche, pe care o primise în dar de la dădaca ei, când era în clasa a treia.
În liniştea mormântală se auziră bătăi puternice în uşă care o speriară şi sări în picioare.
- Pot să intru?
- Da, tata.
Chipul spân al lui Vladinovici se ivi de după uşă. Buzele ascunse pe jumătate sub mustăţile încărunţite, începură să se mişte.
- Andreea, te rog să vii până jos, în sufragerie. Trebuie să vorbim.
- I-imediat! -se bâlbâi fata.
Inima îi bătea cu putere şi-i era frică, dar nu ştia de ce. Cobora scările, trase aer în piept şi împinse cu putere uşa din stejar masiv a camerei înalte.
Într-un colţ, mama stătea pe fotoliu, cu mâinile împreunate în poală, cu capul plecat şi umerii căzuţi, apăsaţi de o povară nevăzută. Când intră Andreea mama îşi ridică privirea, clipi lung şi oftă.
Această atitudine a mamei o sperie şi mai tare şi se uita nedumerită în jur, neştiind la ce să se aştepte.
- Andreea. -începu tatal- ia loc. Spune-mi te rog, la ce facultate ai de gând să dai după bacalaureat?
- Asta dacă am să-l iau! -încercă fata să glumească, mai mult forţat.
- Poftim? Cum adică? -se mânie Vladinovici- Vrei să spui că nu eşti în stare să-l iei? Zi dacă-i aşa. Şi o să rog servitoarea să-ţi facă bagajele numaidecât. Pentru că eu nu accept asemenea monstruozitate.
- Nu, tată! -răspunse Andreea, cu glas stins.
- Ei, răspunde-mi! Te-am întrebat ceva.
- Tată, ştii foarte bine că vreau să fiu actriţă. Aş vrea să dau la Teatru şi Film.
- Cum? Niciodată. O să dai la Finanţe-Banci. Eu nu vreau să mă faci de ruşine şi să mă vorbească lumea.
- Dar, tată, nu e nimic ruşinos în a fi actriţă -spuse Andreea hotărâtă, ridicându-se.
- Atât, şi nimic mai mult. Vei da la Finanţe-Banci, după cum am hotărât. În familia asta lucrurile nu se fac după capul vostru. Şi acum te rog să pleci.
- După cum ai hotărât tu, poate. Nu înţeleg pentru ce m-ai chemat aici dacă ştiai dinainte la ce facultate o să dau.
Se întoarse şi porni spre uşă. Îşi aruncă privirea spre mama care începuse să plângă şi căreia suspinele îi mişcau pieptul haotic.
Înainte să apuce să tragă uşa în urma ei îşi auzi tatăl ţipând mai tare că înainte.
- Vezi ce-ai crescut? Ce educaţie i-ai dat? Nu ţi-am cerut nimic altceva decât să ai grijă de ei. Şi tu? Ai întors-o împotriva mea şi ai influenţat-o, încât nu mă respectă mai mult decât pe un boschetar. Mă bucur că Eduard e atât de departe şi că asupra lui nu ai nici o putere.
Şi pumnii puternici se auzeau izbind cu repeziciune trupul femeii.
Andreei i se înmuiară picioarele şi căzu pe scări. Îşi reveni repede şi rămase câteva momente împietrită, neştiind ce să facă. Ar fi vrut să se întoarcă, să o smulgă de acolo, dar asta i-ar fi provocat o durere şi mai mare, întrucât toată furia tatălui s-ar fi revărsat asupra ei.

-va urma-

14 comentarii:

UN OM spunea...

am asteptat ceva... dar a meritat

sabina spunea...

@un om: there is more to come!:)

UN OM spunea...

o sa te rog sa-i gasesti acestei povesti un happy end :-)

sabina spunea...

@un om: momentan nu-ti pot da detalii referitoare la sfarsitul povestii.se va termina exact asa cum a fost gandita :)

UN OM spunea...

nimic nou? :-(

sabina spunea...

@un om: uite chiar acum ma pregateam sa scriu ceva:)
foarte nerabdator esti...

Anonim spunea...

in ceea ce priveste sfarsitul povestii sau povestirii sunt convinsa ca te poti razgandi remember totul in viata depinde de alegerile pe care tu le faci...sau poate nu va avea un sfarsit :D

sabina spunea...

@anonim: acum o sa fiu foarte ipocrita si o sa zic asa:daca sadoveanu,sau caragiale au tinut cont de ce si-au dorit altii pentru sfarsitul operelor.e adevarat,nu exista termen de comparatie,dar povestea este stricta de autor,asa cum vede el lucrurile.
mai departe,viziunile cititorilor depind de la caz la caz:)

Anonim spunea...

pai asta spuneam si eu...poate iti vei schimba viziunea pana termini povestea :)))
mai stii ce evenimente vor mai avea loc in viata ta...stii u vb aia nu aduce anul ce aduce clipa;)

sabina spunea...

@anonim: corect!mai ales dupa minunea de acum cateva zile,la care nu as mai fi sperat niciodata,sunt convinsa ca orice e posibil!

Anonim spunea...

lol hai sa nu exageram...dar poate fi luat drept exemplu...pana acum nu a mai facut asta q NIMENI si pentru NIMENI...deci a fost ceva in atmosfera:)))

sabina spunea...

@aninim: neah!nu e atmosfera de vina,sunt eu mai speciala:))
ca-n bancul ala:nu esti nebuna,esti un copil special:))

SmallStrAnger spunea...

Esti citita ;)
Si asteptam continuarea :)

sabina spunea...

SmallStrAnger: multumesc!
sper sa vina curand...continuarea.nu prea am avut timp,dar o sa-mi fac!!!

Trimiteți un comentariu