Acum,in ceas tarziu din noapte
Iti simt al pielii dulce parfum
Ce continuu ma ameteste
Cum e focul de-un negru fum
De-ale tale mangaieri mi-e dor
Si sufletu-mi plin de durere
Iar ochii-mi plutesc in izvor
Pe valuri de lacrimi amare
Adost apa din al meu desert
Si curcubeul de pe al lumii cer
Ingerul pazitor al unui mort
Ce-a inviat uimit de aer.
Ai fost doar un soare-n tacere
Ce fiinta toata mi-a-ncalzit,
O adiere de iubire
Ce furtuna mi-a alungat.
Un demon ce mi-a transformat inima
In cel mai aprig inamic al mintii
Si mi-a schimbat din suflet arama
C-un etern diamant al iubirii
marți, 22 aprilie 2008
Rasarit
Nu am privit niciodata un apus sau un rasarit.Nu am alergat niciodata desculta prin ploaia calda de vara.
Niciodata,in stangacia mea,nu m-am murdarit de polenul florilor pe degete si niciodata nu am vazut aripi,aripi de inger,aripi de vis,aripi din mine...niciodata pana acum o vesnicie.
Lam cunoscut intr-un autobuz supra-aglomerat,intr-o zi de primavara.Nimic mai banal,poate...Mi-a oferit locul de la fereastra,o data cu locul din inima lui poate.De atunci am inceput sa primesc,sa simt,sa visez,sa zbor.Germenii aripilor au patruns carnea si pielea si am simtit cum trupul devine mai usor,mai transparent...
Aripile de pe spatele meu sunt o alba povara,ochiul descis catre o lume tainica,inaccesibila si ireala pentru cei ce fac din iubirea adevarata o utopie.
Perdelele opace ale sufletului au cazut rand pe rand si cerul si-a oglindit chipul in mine.In fiecare seara,iubirea din mine apune pentru a rasari mai dulce si mai calda a doua zi.
Fiecare apus sau rasarit este unic.Niciodata cerul nu este scena aceluiasi peisaj.Mi-am ancorat privirea in oglinda cerului si pentru cateva minute am prins un spectacol superb.Nu pot sa descriu in cuvinte acea explozie de ocru si ambra,nu pot sa spun cat de limpede si calm era cerul in dimineata rece,imi e imposibil sa descriu in cuvinte vibratia nevazuta a sufletului in fata colosalului spectacol.
Niciodata,in stangacia mea,nu m-am murdarit de polenul florilor pe degete si niciodata nu am vazut aripi,aripi de inger,aripi de vis,aripi din mine...niciodata pana acum o vesnicie.
Lam cunoscut intr-un autobuz supra-aglomerat,intr-o zi de primavara.Nimic mai banal,poate...Mi-a oferit locul de la fereastra,o data cu locul din inima lui poate.De atunci am inceput sa primesc,sa simt,sa visez,sa zbor.Germenii aripilor au patruns carnea si pielea si am simtit cum trupul devine mai usor,mai transparent...
Aripile de pe spatele meu sunt o alba povara,ochiul descis catre o lume tainica,inaccesibila si ireala pentru cei ce fac din iubirea adevarata o utopie.
Perdelele opace ale sufletului au cazut rand pe rand si cerul si-a oglindit chipul in mine.In fiecare seara,iubirea din mine apune pentru a rasari mai dulce si mai calda a doua zi.
Fiecare apus sau rasarit este unic.Niciodata cerul nu este scena aceluiasi peisaj.Mi-am ancorat privirea in oglinda cerului si pentru cateva minute am prins un spectacol superb.Nu pot sa descriu in cuvinte acea explozie de ocru si ambra,nu pot sa spun cat de limpede si calm era cerul in dimineata rece,imi e imposibil sa descriu in cuvinte vibratia nevazuta a sufletului in fata colosalului spectacol.
Fara identitate
A mai trecut un an din viata mea,totusi ma simt si mai mica si mai neputincioasa.Ratacesc intr-o lume straina mie,printre oameni ale caror suflete au inghetat de multa vreme incat bucuria de a trai s-a spulberat in neant.
Pasesc acum cu pasi marunti pe covorul alb al necuprinsului pamant si ma intreb:"Cine este acest nefericit al carui chip il vad oglindit in cristalinul zapezii?"Totul este atat de ciudat,ma misc incet si apoi oglindirea ma urmeaza ca si cand ar fi o parte din mine,usor mana mi-o trec prin paru-mi ud,si odata cu mine oglindirea,lacrimile mi se preling pe obrajii rosi de gerul aspru si oglindirea e-n acelasi pas cu al meu.Cand ochii lin mi-i inchid,oglindirea n-o mai vad,dar de indata ce-i deschid o vad cum imi zambeste...Incerc sa inteleg de ce si ca un fulger,o idee imi invadeaza mintea.
"Oare este chipul meu cel ce se oglindeste?",daca da,"Eu de ce nu stiu?este posibil sa nu-mi recunosc chipul care acum e plin de tristete?"Totul imi este atat de strain;drumul pe care pasesc,oamenii pe care ii vad in fiecare clipa.Ah,daca as putea afla cine sunt eu si ce rost am in aceasta lume..."Sunt oare om sau doar un alt suflet prins in lanturile vietii?"Eu m-as multumi sa fiu o fiinta,una oarecare,nu un chip prizonier al unei oglinzi ce-si reflecta lumina intr-o alta oglinda-n infinit.
E trist sa descoperi ca nu-ti cunosti identitatea,si totusi...ce-ar mai fi interesant in viata daca ai sti cine esti si care-ti este destinul pe pamant?Eun inca ratacesc in aceasta lume plina de surprize,asteptand neprevazutul,fara a ma intreba de ce noi,oamenii,ne nastep pentru a muri!
Pasesc acum cu pasi marunti pe covorul alb al necuprinsului pamant si ma intreb:"Cine este acest nefericit al carui chip il vad oglindit in cristalinul zapezii?"Totul este atat de ciudat,ma misc incet si apoi oglindirea ma urmeaza ca si cand ar fi o parte din mine,usor mana mi-o trec prin paru-mi ud,si odata cu mine oglindirea,lacrimile mi se preling pe obrajii rosi de gerul aspru si oglindirea e-n acelasi pas cu al meu.Cand ochii lin mi-i inchid,oglindirea n-o mai vad,dar de indata ce-i deschid o vad cum imi zambeste...Incerc sa inteleg de ce si ca un fulger,o idee imi invadeaza mintea.
"Oare este chipul meu cel ce se oglindeste?",daca da,"Eu de ce nu stiu?este posibil sa nu-mi recunosc chipul care acum e plin de tristete?"Totul imi este atat de strain;drumul pe care pasesc,oamenii pe care ii vad in fiecare clipa.Ah,daca as putea afla cine sunt eu si ce rost am in aceasta lume..."Sunt oare om sau doar un alt suflet prins in lanturile vietii?"Eu m-as multumi sa fiu o fiinta,una oarecare,nu un chip prizonier al unei oglinzi ce-si reflecta lumina intr-o alta oglinda-n infinit.
E trist sa descoperi ca nu-ti cunosti identitatea,si totusi...ce-ar mai fi interesant in viata daca ai sti cine esti si care-ti este destinul pe pamant?Eun inca ratacesc in aceasta lume plina de surprize,asteptand neprevazutul,fara a ma intreba de ce noi,oamenii,ne nastep pentru a muri!
