marți, 14 octombrie 2014

Haos

Sâmbătă. 04:00 dimineaţa. Pe jumătate beată mă arunc într-un taxi şi abia reuşesc printre hohote de râs să-i spun adresa. Matei Voievod, 6. Aceeaşi casă, aceleaşi cearceafuri, aceeaşi mobilă. Mai puţin aceeaşi eu. Nu mai sunt.
Am reuşit în nimicnicia mea să mă sinucid. Cum am murit abia dacă-mi amintesc. Eram cel puţin la fel de beată ca în seara asta, doar că amăreala din gură nu era de la bere, ci de la whisky. Am reuşit, într-un final, după multe încercări disperate. Pe rând am încercat pastile, vodcă, lame, ştreanguri, poduri... pe toate le-am încercat. De data asta mi-a reuşit. Cum? Nu reuşesc să-mi aduc aminte.
Taxiul goneşte, cifrele pe aparat se schimbă rapid, iar eu îmi rătăcesc gândurile în copacii care se înlănţuiesc cu stâlpii de iluminat public. Din hohotele de râs izbucnesc într-un plâns disperat. Un plâns pe care nu-l pot opri. Aş vrea să mă opresc măcar din bun simţ faţa de acest taximetrist nevinovat. Dar nu schiţează nici un gest. "În sfârşit, un taximetrist decent în tot Bucureştiul ăsta!"
Alerg, alerg. Mă împiedic şi cad. Am podurile palmelor zdrelite şi pline de sânge. Mă uit la ele şi încep să râd. Vis-a-vis, o consignaţie veche, prăfuită, cu aer comunist. Mă aşez în faţa geamului şi-mi completez rictusul cu două dâre de sânge amestecat cu zgură lipicioasă de caldarâm. Îmi desfac părul şi-l rearanjez în două codiţe strâmbe şi de la chioşcul din col îmi ia o acadea.
Încep să alerg şi îmi place să sperii oamenii cu rictusul pe care îl afişez.
Mă întorc în taxi. Taximetristul, acelaşi, neclintit, îşi vede mai departe de drum. Trecem de pod şi ştiu că în mai puţin de 5 minute voi ajunge acasă. Aceeaşi casă. Plâng în continuare.
Închid ochii şi-mi doresc să dispar. Mă surprinde un zgomot ciudat şi atât de cunoscut. Marea. Nu îndrăznesc să deschid ochii, de teamă că aş putea alunga visul. Dar un val îmi atinge picioarele şi îmi confirmă că nu visez. Vamă. E frig. Iar eu, în euforia unui moment, m-am aruncat în apă îmbrăcată şi încălţată. Nu-mi rămâne decât să adorm aşa şi să aştept să mă usuc. Vodcă, jagger, cozonaci, vin alb, vin roşe, rom simplu sau cuba libre. Vomit şi nu-mi doresc decât să dispar. Alerg la colţul străzii şi opresc un taxi. Până să-mi dau seama, sunt din nou în taxiul care mai devreme mă lăsase în faţa casei. Aleargă în continuare pe străzile Bucureştiului şi, de la atâta alcool, nu pot să-mi dau seama unde sunt. O clădire veche, încă în construcţie, dar deja aproape demolată. Paradoxul perfect. E clădirea de la Eroilor. De ce-am ajuns aici? Deschid gura să-l întreb pe taximetrist ce căutăm aici dar mi se împleticesc cuvintele în gâtlej, şi în plus, coteşte brusc spre stânga.
Oprim în faţa unei clădiri de birouri. Stăm două minute şi pornim din nou. Nu ştiu de ce am impresia că taximetristul nici măcar nu ştie că exist pe bancheta din spatele maşinii lui.
Am impresia am aţipit pentru două secunde, altfel nu-mi explic cum am ajuns atât de repede în faţa casei mele din Matei Voievod.
- Da doamnă, am ajuns. Să coboare, aud ca prin vis vocea taximetristului.
Să coboare cine?
Uşile masive de la intrare, uşile casei MELE se deschid. Cine dracu e la mine în casă? Ce hoţ idiot îşi cheamă taxiul la adresa unde a intrat prin efracţie.
În capătul scărilor se ivesc picioare de un metru jumate, pe puţin. Păr blond, bucle, rochie neagră din dantelă. Ce mama dracului?
Domnişoara urcă în taxi PESTE mine! Nici nu mă bagă în seamă. Se aşează efectiv în braţele mele fără nici o jenă.
- Băăăă, futu-vă-n gură! Dar nici ea, nici taximetristul nu reacţionează la urletul meu.
Am murit. Pe bune, chiar am murit?
Mă trezesc în patul meu, din nuc, închis la culoare. Cearceafurile răvăşite, pe podea o cămaşă aruncată la întâmplare. "Aha, una dintre nopţile alea..."
Ca într-un vârtej, mă trezesc într-un bar, la masă. După muzică pare rockoteca de acasă. După fețe, sunt la Piraţi.
- Zi, mândro, mergi cu noi?
- Ce? Unde?
- Acasă, mă. Mergi la noi?
- Aaa, nu. Mai rămân...
Rămân că nu ştiu unde să mă duc. Acasă? Am murit? Mai stau în Matei Voievod? Am murit, mă, sau nu?

- Saru'mâna. Comandă, Andreea?
- Da...