sâmbătă, 29 august 2009

Oamenii prosti au uitat cum arata desavarsirea.
Eu am gasit-o in ceasca verde azi dimineata.In ea,am vazut chipul tau.Era asa cum l-am stiut intotdeauna.Frumos si senin.Cu ochii verzi,fara breton,fara cercei.Fara niciun artificiu.Erai tu,acelasi el pe care l-am iubit atata timp.
Inca mai am momente cand cred ca viata s-a terminat la tine.Toata frumusetea lumii s-a inchis in cripta rece,in care te-au inmormantat nenorocitii de oameni.
Toti inca mai cred ca din tine n-a mai ramas decat crucea din marmura si numele scris cu litere negre,inghetate de timp.
Dar eu stiu ca esti tot aici,langa mine.Am stiut si azi cand te-am vazut in cana verde.
Oamneii ignoranti n-au invatat ca sufletele nu mor niciodata.Al tau mai traieste si azi,pentru ca eu inca te iubesc,si-n diminetile de weekend beau cafele cu aroma de lacrimi.
Dumnezeu nu implineste dorintele pacatosilor,pentru ca altfel eu azi as fi fost un inger si ne-am fi jucat prin ceruri impreuna.
Dar tu ai ramas inchis acolo,in ceruri,in timp ce eu imi caut rostul aici,pe pamant,printre oamenii superficiali.
Toate se leaga de tine,oricat de tare m-as chinui sa neg.
Pe rand le-am incercat pe toate.Fuga,uitare,ratacire,lacrimi,zambete,urlete.Nimic nu m-a indepartat de tine.Nici oamenii,nici viata,nici locurile.
Incoerenta pune stapanire pe toate simturile si mai torn o ceasca de cafea,sperand sa te mai vad o data.
N-as fi crezut vreodata ca viata se poate imparti in doua lumi.A ta mai calda,a mea mai rece.
Daca as fi stiut nu te-as fi lasat niciodata sa pleci atat de departe,sau cel putin as fi adunat,in ultima ora vorbita la telefon,tot ce am asteptat prea mult sa-ti spun.
Timpul mi se surge usor,si nu mai stiu care e drumul pe care ar fi trebuit sa merg.L-am ratacit de prea mult timp.Si-acum mi-e teama s-o recunosc.
Vreodata,am sa ma mut si eu acolo,langa tine.Dar nimeni nu va sti cum sa-mi faca loc in acelasi cavou.Pentru ca ei ma cred cand le spun ca am uitat de tine.
O ploaie rece inveseleste gladiolele albe,pe care din cand in cand,la asez pe piatra de mormant.
Oamenii care n-au invatat nici pana acum cum arata adevarata suferinta,ma intreaba de ce sunt trista,de ce ma imbrac in negru.Oricat m-as stradui sa-mi pun camasi colorate,doliul ramane culoare sufletului meu si-a orintelor cele mai ascunse.
Imi caut puteri nestiute in incercarea de a ma transforma intr-o Anna Karenina neinfricata de atingerea rece a briciului,de gustul amar al extraveralului dizolvat in sticle de votcka,si nici macar de sarutarea metalica a unui tren in mare viteza.
Dar vremea sinuciderilor amoroase a trecut,si nici sacrificarea familiei nu mai provoaca indiferenta.
Intre timp nu-mi ramane decat "Povestea muribunzilor",stiind ca-s una dintre ei.Uneori atat de aproape,alteori prea departe.
Dar despre cei care astepata sa moara si cei care au simtit atingerea entitatii Supreme,altadata.
Astazi sunt prea plina de tine...

2 comentarii:

mihaela s. spunea...

Ba le implineste, adica ingaduie oamenilor pacatosi satisfacerea anumitor dorinte si cereri chiar nefolositoare, pentra ca, acestia gustand mai intai amarul pacatelor, vor ajunge in final si la dulceata virtutilor; Nadajduiesc sa-ti gasesti dragostea cea adevarata, pe care o cauti cu atata ravna.

sabina spunea...

@mihaela s.: uneori tind sa-mi pierd speranta si credinta.iar in ultima vreme cand mi se intampla asta imi aduc aminte de tine!multumesc!

Trimiteți un comentariu