Viaţă şi blestem

Capitolul 3

- Te rog să încetezi în momentul ăsta!
Vladinovici se auzea urlând de la capătul scărilor de la demisol. Soţia sa stătea pe prima treaptă şi-l asculta înfrigurată, gândindu-se la tot ce i s-ar fi putut întâmpla rău fiicei sale.
În ciuda protestelor fetei, bătrânul nobil nu-şi întrerupse pledoaria.
- Îmi aduc aminte foarte bine că am avut exact aceeaşi discuţie la începutul anului. N-ai să te faci actriţă nici măcar după moartea mea.
- Tată, nici nu ţi-am cerut asta. Am găsit ceva care îmi place. Nu am de gând să mă închid în spatele unui ghişeu, schimbând valută şi manevrând conturi.
- Nu, minunato, nu vrei asta. Vrei să te închizi în schimb în spatele unui monitor, să nu ştie nimeni de existenţa ta.
- Da, asta vreau. Măcar fac ce-mi place.
- Ipocrito! Recunoaşte că unicul scop este să nu faci ca mine.
După prima discuţie pe această temă, lucrurile în casa lor se schimbaseră parcă şi mai mult. Încă de a doua zi Andreea răcise relaţiile cu mama atât de dragă.
Nu pentru că vreun sentiment îndoielnic i s-ar fi strecurat în suflet, ci credea că doar aşa ar putea-o salva. I se părea că dacă stă departe de dânsa, Vladinovici n-o va mai învinovăţi pe mama pentru deciziile sale.
În aceeaşi seară hotărâ să înceteze orice legătură cu tatăl. Aşa că tot timpul, în afara orelor de şcoală şi meditaţii, şi-l petrecea în camera de la mansardă.
Vladinovici aproape că uitase discuţia avută în toamnă, şi nu-şi deranja niciodată fiica, crezând că lucrurile au fost lămurite, şi că aceasta din urmă se pregăteşte intensiv pentru admiterea la facultatea dorită de el.
În toată casa domnea liniştea. O linişte apăsătoare, sufocantă, ce absorbea parcă toată energia şi viaţa din conacul de pe strada Măcrişului, numărul 81.
Totuşi, cea care suferea cel mai tare era mama Andreei.
Femeie credincioasă, aceasta se ruga în fiecare seară pentru fiica ei, şi implora soluţii prin care ar fi putut s-o scoată pe fată din strânsoarea nemiloasă a tiranului.
Singura legătură mama fiica era dădacă. Ea era cea care transmitea noutăţile de la una la alta, de cele mai multe ori neîntrebată. Dar spunea tot ce era de spus astfel încât niciuna nu se simţea stingherită.
Lunile treceau şi astfel se petreceau lucrurile în familia Vladinovici. Cu Andreea care învăţa pentru bacalaureat, cu mama singură şi tatăl, aparent, tot mai indiferent.
Indiferenţa lui Vladinovici era însă siguranţă şi satisfacţie. Era convins că Andreea îl va asculta şi în curând va fi studentă la Finanţe-bănci.
Fata însă, nici nu se gândea la asta. Renunţase, într-adevăr să mai viseze că va fi actriţă, dar se hotărâse să dea la Cibernetică.
Discuţia cu care am început această parte a poveştii se petrecea la scurt timp după bacalaureat.
- Am vorbit cu Manea şi o să stai la ei pe perioada examenului de admitere. -începu Vladinovici.
- Tată, ce examen?
- Pentru facultate. La ASE. Încep peste două luni.
- Te rog să mă ierţi, dar nu înţeleg nimic. Poate nu am fost destul de clară la ultima discuţie. Nu mă duc la ASE.
- Văd că insişti să mă enervezi.
- Dar nu-mi place, nu vreau! Şi în plus, n-o să mă fac actriţă.Că doar de asta te temeai cel mai tare. O să dau la Cibernetică! Punct.
Mama, aflată undeva la demisolul casei, ascultă înfrigurată discuţia ce se auzea din salonul cel mare.
Mai ai două zile timp de gândire. Ori ASE, ori te duci dracului de la uşa mea.
Foarte bine. Atunci o să plec. Iar cele două zile le voi folosi ca să-mi strâng bagajele.
- Din momentul ăsta să uiţi că ai tată.
- Am înţeles. La revedere,... domnule!
La uşa mare a salonului, mama se aruncă în genunchi şi strânse cu putere picioarele fetei.
O gheară îi strânse brusc pieptul, şi braţul drept începu să amorţească. Rozul viu al unghiilor se transformă şi el treptat în vineţiu.
- Mamă, nu! Te rog! -izbucni Andreea în hohote.
Faţa lui Vladinovici se înroşi şi mai tare, şi începu să urle.
- Uite, ca să vezi ce-ai crescut. Poate ai crezut că sunt nebun când ţi-am zis că nu faci bine. Ce educaţie i-ai dat? Mamă te numeşti tu? În viaţa mea nu am crezut că voi păţi asemenea ruşine. Sunteţi nişte curve ordinare. Zdrenţe depravate, să vă duceţi dracului de-aici. Amândouă.
Haosul din liniştea ce se aşternu din nou asupra casei e poate prea dureros pentru a putea fi descris în câteva cuvinte.

Pe strada Măcrişului, numărul 81, rezemate de poartă stau un geamantan roşu şi o geantă de voiaj neagră. Andreea îşi strânge în braţe mama care plânge.
Amândouă cu ochii roşii de plâns, abia dacă-şi mai pot spune câteva vorbe.
- Hai cu mine. O să ne descurcăm noi cumva.
- Nu pot, Andreea. Nu vreau să devin o povară şi pentru tine. Şi-n plus, asta e viaţa pe care am ales să o trăiesc.
- Măcar promite-mi că o să ai grijă de tine. Şi nu te mai gândi tu la toate, pentru că aşa nu poţi să le rezolvi.
- Eh, stai liniştită. E abia primul infarct. Bunicul tău a făcut 4 şi a trăit până la 70 de ani, Dumnezeu să-l odihnească!
- Nici în glumă sa nu mai spui asta vreodată!
- Hai lasă. Important este să-ţi fie bine. Asta mă face fericită şi-mi dă putere să continui.
- Te iubesc, mamă! Niciodată să nu uiţi asta!
Poarta se închide, zdruncinată din toate încheieturile. Vântul hăuie, iar bătrâna dădaca îşi strânge la piept iubita doamnă, neştiind cum să-i curme suferinţă!
-va urma-

Zbucium Ars

Pustiu si intuneric e-mprejur,
E ceata,e frig si nimeni pe drum.
Luminile-s pale,murdare si reci
O liniste surda si suflete seci.

Doar vantul adie din cand in cand,
Frunzele vestede usor tremurand.
Pareri de rau,suspine,lacrimi
Sufletu-i rana de-atatea patimi.

Amintirile plang,durerea mi-o curma
Un vuiet firbinte revine din urma
Teama,umbre si singuratate
Nu le mai pot simti pe toate.

Dar timpul imi vindeca rana,
Sterge pentru totdeauna amintirea ta
Si da uitarii salbatica-mi lupta cu tine
Acum,dupa atata vreme,e pace,e bine.

Take It All Or Leave Me Alone

Take this as my last word to you...

Dear Mama

-she's everything you'll ever get for free!
-she's always there to keep you up when you wanna go down!
-she's the shinning star when everywhere are clouds!
-she'll never want you to be different!
-she's what you love the most,even though you usually don't admit it!

When I miss I raise my eyes to the sky and I talk to the stars.
I know one day I'll cry for you,but i like to believe this day it's so far away!
I wish I could tell all this to you...

Don't try to fix me,I'm not broken!

Incerci sa ma alungi,dar uiti ca eu detin adevarul absolut.Te feresti de lume in spatele meu.Iti place cum iti hranesc gandurile si tot ce respira in tine.
Uiti ca doar datorita mie mai esti aici.Nu mai vrei sa stii de unde viata asta minunata pe care o duci.
Oamenii din jur te iubesc si astazi datorita mie.Tu fara mine n-ai fi fost nicicand in stare sa-i tii atata timp in preajma.
Ma renegi si-mi spui ca tu ma construiesti pe mine,nicidecum invers.Ai uitat poate ca prin mine ai renascut,si ca inainte de mine viata ti-a fost trista si urata.
Poate intr-o zi am sa plec sa-ti vad reactia.Poate doar atunci imi vei recunoaste meritele.
Atunci cand te vei trezi intr-o lume straina,obligat sa spui adevarul.Atunci cand oamenii vor fugi de tine.Atunci cand te vei descoperi dezbracat de mine,si tot ce va ramane din tine va fi adevarul insusi.Atunci imi vei recunoaste importanta si indispensabilitatea,atunci vei sti ca fara mine esti nimic,atunci ma vei implora sa ma intorc.
Dar eu voi fi demult in alta parte,invatand alt om sa disimuleze,sa poarte masti,sa fie altfel,sa minta...sa fie eu,minciuna insasi!