Nu stiu ce sunt,doar intuiesc
Nu sunt decat un zbor pierdut si frant
Nu sunt decat o lacrima pe-un colt de amintire,
nu sunt decat o ploaie cazuta peste tine,
o stea pierduta-n drumul ei ce lasa-n urma doar idei
cine esti,
si de unde vii?
din ce ganduri naive de copii
din ce clipe presarate cu soapte
din care vise pierdute in noapte?
Cine esti
si de ce-mi tulburi viata?
esti o floare trezita dimineata
sau doar o raza fara nume
ce ma saruta si apoi apune?
Mi-ai cerut o atingere de buze
iar eu ti-am dat o atingere de suflete
un singur sarut nevinovat a facut sa cada peste noi
o zapada de vise.
Am adormit in gradina cu vise
si m-am trezit cu lacrimi pe obraz
vazand cum toate se destrama
si se transforma in necaz
dar am simtit cum cade peste mine o ploaie calda,
o iubire ascunsa in suflet
unde e mereu primavara iar copacii infloresc a mia oara
Si daca soarele rasare si luna se-ncarca iar de noi pareri
...e ca-n aceasta viata scurta noi invatam cuvantul"ieri"
Si daca suferinta este a lumii stare permanenta,
si daca sufletul mai doare de-atata rau cat are-n el
...e ca doar ei sunt cei de vina
ca nu mai pot iubi ca ieri.
Ramai!
mai vreau sa te privesc
si sa te simt aproape
o clipa doar...si-apoi,de vrei tu,pleaca
Ramai!
mai vreau sa te culeg macar o data
asa cum stiu doar eu,soapta cu soapta!

Pentru ca inima ta moare

Iubirea ce parca mai ieri m-a scos din lumea sumbra in care ma inchisesem dupa moartea ingerului,astazi a murit si ea.
Sufletul a lasat din nou sa cada peste el cortina grea,din catifea neagra si mai mult decat atat,a ridicat in spatele ei ziduri din ce in ce mai inalte,acordandu-si siesi singuratate,putreziciune,dreptul la moarte...
Astazi refuza sa mai simta,sa se mai bucure,sa cante,sa tresalte.A uitat de mult cum e sa simta.Nici macar nu mai uraste.Indiferenta a ramas de fapt singurul lui atu.Nu mai conteaza nimic.Lumea cu starile ei,cu iubiri si tristeti,drame si evenimente,nu mai exista.
Nici un strop de lumina nici o raza de soare,nici un sentiment nu mai atinge sufletul opac.
Mai mult decat atat,s-a infasurat in lanturi stranse,incercand sa-si provoace siesi suferinta.Dar nici macar asta nu mai simte.
Le-a lasat acolo si le-a ferecat cu un lacat greu,de plumb.
Nimeni,niciodata nu va gasi cheia.Nimeni nu va sti cum sa scape sufletul din stransoarea lanturilor.
Iar el va muri incet si sigur,asa cum a visat de fapt intotdeauna...

cam asta a FOST...si a REvenit...

Pentru ca suferinta nu mai are margini,sufletul moare si el incet,trupul nu mai are vlaga sa urle si nimic nu aduna mai bine simtirile epavei ce-a ramas din mine...


Copilul si durerea, stau imbratisati
Doar ochii lui respira, caci inca sunt curati
Nici boala numai stie, daca a terminat cu el
Putea sa fie Inger, dar am scos si sufletul din el
Dar uite ca de-odata, morfina intra-n el
Prieten drag, Morfina mea, du-ma spre castel, du-ma spre castel, du-ma spre castel
Vantul alearga cu mine spre castel
Caramida noua, da Doamne sa ploua
Soarele deschide poarta catre el
Caramida rea, da Doamne sa stea
Uite-o pe printesa, vine sa ma ia
Mami am sa ma joc cu ea
Tati am sa-i iau o stea
Vai dar ce se-ntampla vantul a plecat
Soarele sa-ntunecat, boala iar ma-nbratisat
Viseeeeezzz
Va rog nu-mi luati Printesa mea
Doamne Dumnezeule, da-i printesa inapoi
Da-i cat poti de multe vise
Si un Inger, fa din el
Si un inger fa din el
O fata imbracata in alb
Se-ndreapta catre pat
Ia o mana in mana ei
Il mangaie pe cap
De-o data o adiere racoreste
Mana incetisor
Si un arici l-a intepat
Si-n el se scurge usor
Morfina mea, prieten drag
Du-ma spre castel, du-ma spre castel, du-ma spre castel
Vreau sa raman aici, printesa mea
Ca sa ne putem juca si sa pot
Sa-ti iau o stea
Sa ne ascundem prin marele castel
Soarele si vantul sa incalece Pamantul
Iar tu sa porti in frunte Steaua mea
Sa urcam pe un calut
Sa zburam cu el in sus
Printesa viata ma trage inapoi
Tine-ma te rog aici, tine-ma te rog aici
Visez, visez
Va rog nu-mi luati printesa mea

E tot filosofie

Aceasta dusmanie era clara.Nimeni din cei prezenti nu avea vreun dubiu.Dar cu toate acestea comportamentul ei in societate era unul desavarsit.
Avea intotdeauna aerul ca este sclava lor prin toate gesturile si mimica pe acre o afisa de fiecare data cand ceilalti doreau ceva.Niciodata n-ai fi banuit luptele si framantarile care se dadeau in interiorul ei de fiecare data cand trebuia sa fie politicoasa,amabila,la fiecare dorinta a lor.Se considera a fi robotul lor,nelipsitul catelus de langa orice grup cu o pozitie sociala deosebita din vremea aceea,dar nu putea renunta la masca pe care o afisa de fiecare data cand era in diferite anturaje.De multe ori ar fi dorit sa arunce aceasta masca si sa fie ea insasi,ea omul rau,cea care i-ar fi uitat pe toti din jurul ei,si in acele momente nu conta motivul pentru care i-ar fi uitat.
Nimic din ceea ce era in jurul ei nu o multumea,nu o facea fericita,nu o interesa.
Mereu aceleasi chipuri,aceleasi zambete false,aceleasi pareri.Parca toti gandeau la fel,lucru care cel putin pentru ea,parea imposibil.Si cu toate acestea,toti aveau aceleasi raspunsuri.Nimeni nu indraznea sa aiba alt punct de vedere.Daca cineva incerca acest lucru era privit ca un intrus,si incet,incet exclus din grup.
Frecventa cercuri de oameni,asa-zis,inteligenti(studenti la filozofie,litere,doctori,profesori,etc).Observase in desele discutii ca toti erau interesati de materie.nici unul nu cauta esenta,necunoscutul.Daca vorbeau despre o carte nici unul dintre acestia nu pareau a fi citit-o printre randuri,iar acest lucru o enerva la culme.Se gandea la uciderea acestora,dar avea un gand sumbru,si anume acela ca fantomele acestora ar fi bantuit-o tot restul vietii.Sau ar fi putut sa le spuna parerea ei sincera atunci cand cineva i-ar fi cerut inevitabil parerea:
"Vreti sa va spun ce cred eu?Nimic.Pentru mine nu sunteti decat niste indivizi ai unei societati care nu ma intereseaza.De fapt,nici voi nu ma interesati.Nu aveti nimic iesit din comun;sunteti la fel ca ceilalti,si mie nu-mi plac banalitatile.Daca stau si va privesc nu vad decat niste oameni simpli,care nu-si spun nimic lor si nici lumii.Sunteti doar niste indivizi ai unei societati de care nu va puteti desprinde.Va ascundeti prin valurile unui adevar pe care il stiti si care este atat de viabil,dar pe care nu-l recunoasteti si nu-l admiteti ca pe o parte a vietii voastre.Desi detineti adevarul empiric va e teama de acest adevar.Individul din voi ascunde adevarata sa fata.Nu sunteti individualitati,ci doar niste indivizi.Sunteti prea umani.Si cred ca ne-am saturat de atata umanitate.Si de aceea va urasc si va reneg.Sunt si eu umana si nu ami am nevoie de alte umaniati.Sunteti ca niste gauri ale propriei voastre vieti.Viata voastra inseamna autocompatimire si frustrare.Sunteti dependenti de mila pe care v-o ofera societatea.
Oare cand veti inceta sa fiti niste viermi turmentati de propriile compatimiri?Societatea e prea nebuna,e de o senilitate totala de va tot accepta scuzele odioase ale unor zile in care nu sunteti decat o ultima fisura a ei.
Sunteti de fapt ceva ce deranjeaza o mare parte a societatii si totusi ea se codeste sa v-o arate.Chiar proprii vostri prieteni vad asta dar o acopera si asista in continuare la spectacolul frustrarii sufletelor voastre.
Totusi,nu vreau sa fiu rea,si totusi sunt;nu ma pot abtine oricarui individ care imi solicita parerea imi place sa-l torturez.O parere negativa il face intotdeauna sa gandeasca.
Nu vreau sa para ca sunt interesata de soarta voastra,dar voi indrazni sa va zic ceva:viata voastra ar trebui sa renunte pentru o clipa la cursul ei ca voi sa vedeti cu adevarat ce este ea.Infruntandu-va propria viata si fiin cuprinsi de propria moarte,poate descoperiti ceea ce cautati,faima a mult dorita,atunci cand gandul sinucigas va va cuprinde si caruia nu-i veti indrazni saripostati.
Sper ca nu va veti supara pe mine,aveti acest drept,dar dusmania cuiva impotriva-mi va fi din nou un act al faimei mele!"
Atat ar fi vrut sa le spuna,chiar si cu riscul de a fi exclusa din grupul lor.Dar astepta momentul potrivit,atunci cand ii va ruga sa interpreteze un text de Nietzsche,Blaga,Kant sau oricare alt mare filosof,iar ei,surprinsi de izbucnirea ei nu vor sti ce sa spuna si-i vor cere parerea.Toate astea trebuiau sa se intample cat mai curand sau ar fi ajuns in scurt timp asemeni lor,banala,iar cuvintele ei se vor fi intors impotriva-i!

Adiere de iubire

Acum,in ceas tarziu din noapte
Iti simt al pielii dulce parfum
Ce continuu ma ameteste
Cum e focul de-un negru fum
De-ale tale mangaieri mi-e dor
Si sufletu-mi plin de durere
Iar ochii-mi plutesc in izvor
Pe valuri de lacrimi amare
Adost apa din al meu desert
Si curcubeul de pe al lumii cer
Ingerul pazitor al unui mort
Ce-a inviat uimit de aer.
Ai fost doar un soare-n tacere
Ce fiinta toata mi-a-ncalzit,
O adiere de iubire
Ce furtuna mi-a alungat.
Un demon ce mi-a transformat inima
In cel mai aprig inamic al mintii
Si mi-a schimbat din suflet arama
C-un etern diamant al iubirii