Viaţă şi blestem

Capitolul 8

Dar Dinu nu mai vine.
E trecut de trei şi Andreea plânge înfundat, aprinzându-şi încă o ţigară, cu chiştocul celei pe care tocmai a isprăvit-o.
Cu o ultimă sforţare ridică telefonul şi apelează, pentru a mia oară în seara asta, numărul lui Dinu.
Fiori reci îi străbat de sus până jos şira spinării. Părul i se zbârleşte tot la auzul vocii de la celălalt capăt al firului "abonatul pe care l-aţi apelat nu poate fi contactat". Aceeaşi voce seacă îi spune aceleaşi cuvinte reci, pentru a mia oară.
Telefonul alunecă uşor din mână şi cade, fără zgomot, pe mocheta albastră din balcon. Andreea îşi cuprinde capul în palme şi izbucneşte în plâns. Tremură cu tot corpul, dar nu se poate mişca.
Unde e Dinu? De ce nu vine? Ce s-a întâmplat? Oare n-o mai iubeşte?
"Apartamentul! Da! Poate e acolo."
Îşi trage repede peste pijamale o pereche de blugi şi un hanorac gri.
În fata liftului îşi dă seama că e în papuci şi că a uitat să închidă uşa. Vrea să se întoarcă să-şi ia pantofii, dar deja e în fata scării. Habar n-are ce să facă şi în ce parte să apuce. Se aşează pe scări şi plânge.
Dinu. Unde e Dinu? De atâţia ani de când sunt împreună niciodată n-a întârziat atât de mult. Întotdeauna i-a răspuns la telefon. Şi acum? E posibil să se fi schimbat Dinu atât de mult? Aşa, într-o seară, să n-o mai iubească?
Picioarele refuză să se mai mişte, îi tremura tot corpul şi o cuprinde o ameţeală ciudată. Se aşează pe prima treaptă a scării şi-şi sprijină capul pe genunchi.
Picături reci de ploaie pătrund hanoracul, bluza de pijama şi-i biciuiesc pielea.
Toate în jur se sfărâmă şi nu mai vede nimic. Până când Dinu apare pe aleea din faţa blocului.
Cămaşa descheiată la primii doi nasturi i se lipeşte de trup. Cine ştie unde a parcat maşina şi l-a plouat până aici. Nu schiţează nici un gest, nu spune nimic. Vine spre ea. Din ce în ce mai aproape.
Ar vrea să se ridice, să-i sară în braţe, dar emoţiile sunt prea mari şi nu se poate mişca deloc.
Dinu nu zice nimic, se aşează lângă ea pe scară şi o priveşte. Un fir de sânge i se scurge din nas pe buza superioară.
- Doamne, Dinule! Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat?
Dar Dinu nu spune în continuare nimic.Şi deodată o apucă brutal de mână.
- Andreea? Andreea? Te simţi bine? Ce-ai păţit?
Andreea deschide ochii larg şi se uită bulversată în jur. Nu mai e nimic din tot ce era acum câteva clipe. Doar ploaia a lăsat câteva urme. Băltoace şi hainele ude de pe ea. În rest, nimic.
"Dinu. Unde e Dinu? Era aici mai devreme. El m-a trezit."
Ridică privirea, dar în faţa ei nu sta decât Mihai, tipul de la 2.
L-a cunoscut într-o seară la administraţie, când plătea întreţinerea, şi apoi a mai venit odată, să-i repare o ţeavă.
E brunet şi are ochii mari şi verzi.
Deodată se opreşte.De ce îi trec toate astea acum prin minte? Ce-o interesează pe ea cum arată Mihai?
- Unde e Dinu? Era aici mai devreme. A urcat?
- Andreea, nu e nimeni aici.Şi nici n-a fost cineva. Cred că ai adormit aici, pe scări.Şi te-a şi plouat. Eşti leoarcă. Hai sus!
- Da, da. Dar Dinu? Unde e? Lasă, mă descurc. Mulţumesc.
Andreea intră pe uşă, se aruncă pe pat şi începe să plângă. Toată casă începe să se învârtă, şi cade într-un somn adânc. Se trezeşte a doua zi, buimacă.
"Unde eşti, mă, iubire? De ce nu vii? Hai, măcar acum răspunde la telefon. Nici nu mai aştept să ajungi acasă. O să-ţi spun acum că sunt însărcinată."
Dar telefonul nici nu apucă să sune şi aceeaşi voce rece îi spune nişte cuvinte seci.
"Am adormit pe scară... Unde mă duceam? Ah, da. Apartamentul. E acolo."
O ţigară abia aprinsă îi atârna în colţul gurii, şi cu gesturi mecanice îşi schimbă blugii, hanoracul, se încalţă şi pleacă. Aşa, cu ţigara aprinsă în mână.
La metrou e haos. O mulţime de oameni intră sau ies.
"Unde dracu' se duc toţi?"
Fără să ştie cum şi când, ajunge!
Aleea Castanilor e şi ea aglomerată. Oameni mulţi, forfotesc, care încotro, maşini multe, înghesuite în parcări, pe trotuare şi pe cele două benzi şoferii nervoşi claxonează.
"Ce e cu toată lumea asta astăzi? Zici că-i sfârşitul lumii, aşa se agită toţi."
La scara la Dinu e şi mai aglomerat. Vreo 10 bărbaţi stau înşiraţi la uşa de la intrare. Peste tot, unde te uiţi, coroane de flori şi lumânări.
"Doamne fereşte, aici a murit un om!"
Trece în viteză pe lângă oamenii din scară şi urcă în fugă până la etajul 2. Pe măsură ce se apropie inima îi bate tot mai tare şi gesturile sunt mai mult decât mecanice.
Sprijinit de tocul uşii sta un steag negru, pe care scrie"Dinu Mateescu...", şi mai departe nu mai vede să citească.
Respiră din ce în ce mai greu.În uşa sufrageriei o opreşte o bătrână.
- Îl cunoaşteţi?
- Poftim?
- Pe domnul Dinu. Îl cunoaşteţi?
- Ce s-a întâmplat?
- Păi nu ştiţi? A avut un accident de maşină. Se întorcea de la un interviu. L-au sunat pe domnul Vlad.
Şi bătrâna descrie amănunţit accidentul, descarcerarea, de ce l-au sunat poliţiştii pe Vlad, autopsia, pregătirile pentru înmormântare, şi mai ales "ce om bun era domnul Dinu, ce educat şi bine crescut", şi că în ultima vreme îl vedea tot mai rar."Era fericit. Se îndrăgostise de o fată frumoasă. Aşa-mi spunea", încheie bătrâna.
Dar Andreea n-o mai auzea de mult.
"Vlad. Cum de nu m-am gândit să-l sun pe Vlad? E singurul prieten al lui Dinu al cărui număr de telefon îl am. Şi dacă l-aş fi sunat ce mi-ar fi spus? Că a murit?"
Se sprijină de perete şi se aşează pe gresia rece din hol.
Vlad vine şi se aşează lângă ea.
- Andreea! Am încercat să te sun. Sună ocupat.
- Îl sunam pe Dinu.
Se cuibăreşte în braţele lui Vlad şi el o strânge tare, aşa cum ar fi făcut Eduard, dacă ar fi fost aici.
- Dinu... Dinu! Unde s-a dus? -repetă într-una Andreea, cu glas stins!

-va urma-

"Astazi e ziua ta,zi FRUMOASA ca tine!"

Da,sunt narcisista!
Va rog sa ma iertati,dar nu ma pot abtine sa nu ma iubesc!
Si-ar fi trebuit sa fac Recensamantul lui 22.Dar refuz de data asta,ca si asa n-are efect...



Alexandru Arsinel - Astazi E Ziua Ta
Asculta mai multe audio Muzica »

"Mai poti?"

Ma intreba Mihai,prietenul ala care o sa publice cartea mea,post mortem.V-am mai spus,ii las toate "scrierile" lui.
Ziceam ca ma intreba ceva.
Ce fac?
I-am raspuns aproape sec:
"Ce am facut intotdeauna!Sufar"
"Dupa cine?"
"Dupa unu'..."
"E bine ca mai poti!"
"Da,ma!Sa stii.Ma tot gandesc de unde mai pot!De unde atata putere sa ma mai indragostesc,sa am incredere in oameni"
"O sa vezi ca la un moment dat n-o sa mai poti.Si abia atunci o sa fie trist!"
"Sper sa nu ajung pana acolo..."
Asta e o bucata dn dialogul meu cu el.
De fiecare data discutiile cu el imi dau de gandit.Sunt profunde si pline de subintelesuri.
Si-acum stau si ma gandesc.
O sa ajung vreodata sa nu mai pot simti?O sa-mi pierd vreodata curajul?O sa incetez sa visez si sa ma indragostesc?Sa ma atasez de oameni?
Fericirea nu e prea departe.Asa-mi place sa cred.
Desi sufletul mi-a murit,ma amagesc ca pot sa simt.
Dar cum se face asta fara suflet?Se simte cu constiinta?Cu mainile?Cu mirosul?Cu ce o sa mai simt?
"La ce te gandesti?"
"La nemurirea sufletului!"
"Si?E nemuritor?"
"Ei pe dracu'!Moare primul"-si-un zambet amar mi se asterne pe fata.
Zambeste si crede ca glumesc.
Da,da!Am mai zis..."Detin cu atata maiestrie arta disimularii incat v-am facut pe toti sa credeti ca sunt fericita!"
Si-am reusit si de data asta.
"Vreau sa fiu singura!"
"Vreau si eu sa fiu ca tine!Sa nu sufar,sa nu plang!Sa nu mai simt si sa nu ma mai afecteze nimic."
"Ai grija ce-ti doresti ca ti se poate indeplini!"
"Si crede-ma,e crancen sa nu mai simti.E urat sa fii asa de piatra.Eu imi doresc sa plang,si nu pot!"
Si iaca-ta!Sunt singura,nu mai pot sa plang si sufletul a murit...
Si da!E trist...

M-am nascut mult prea repede,m-am nascut mult prea devreme,si-am aflat prea timpuriu,am vazut ca ce e viu nu rezista!

te-ai nascut prea repede,rezista!
te-ai nascut mult prea devreme,rezista!
vei afla prea timpuriu,rezista!
vei vedea ca ce e viu nu rezista
cand te vei ridica si pe figura ta durerea vei afla
cand vei infrunta nedreapta viata ta durerea vei afla
si cand vei vedea ca nu inseamna da,rezista!
rezista
atunci vei intreba de ce dracu toate astea?

vei dori sa stii
vei dori sa stii
vei innebuni
daca nu vei sti,daca nu vei fi aflat
vei ingenunchea caci adevarul nu,n-a contat
vei dori sa stii
vei dori sa stii
vei dori sa stii
vei dori sa stii
de ce? de ce?
vei dori sa stii
vei dori sa stii
de ce? de ce?

iar cand vei afla cum nasterea ta cu durere s-a petrecut
si ea va deveni si durerea ta si speranta in acelasi timp
te vei intreba,te vei macina
vei implora sa stii de ce tu vei purta o cruce in viata ta
de ce? de ce?
de ce lumina ea e prea departe,da
iar adevarul nu-l vei stiï

de ce? de ce? de ce? de ce? de ce?
de ce? de ce? de ce?
de ce? de ce?
de ce?

All the time in the world...

Un om (ca nu stiu daca imi da voie sa-i zic prieten),drag mie,mi-a dat intr-o seara ca asta de acum,melodia de mai jos.
Si-atunci eram trista,si-atunci aveam un gol in mine,si atunci habar n-aveam incotro ma indrept.
Si-acum ma simt...nu tocmai cum as vrea,si-acum plang si ma gandesc"De ce?"
Pun melodia pe repeat si ma gandesc ca,nici de data asta,nu-i sfarsitul lumii.Ca inca mai pot sa simt,sa iubesc,sa tremur de fericire.Ca exista un om care o sa fie pregatit si capabil sa-mi si ofere ce-mi cere:confort,liniste,rabdare,intelegere,libertate si control...
Inca imi doresc sa cred ca dragostea se construieste in doi!
Mama ma incurajeaza de fiecare data cu"Ce-i al tau e pus deoparte!"
Acelasi om,de care ziceam la inceput,mi-a zis ca-i o alta partida necastigatoare in drumul spre marele pot!(astea erau cuvintele?)

Si ma intreb de ce ma simt atat de rau?De ce cutia verde de Redd's imi aduce aminte de tine?Si de ce iti simt parfumul pe scara si in lift?
Ma mint ca nici nu m-am indragostit de tine,ca n-am avut timp sa o fac!Ma mit ca-mi esti indiferent...