Viaţă şi blestem

Soarele străluceşte cu voioşie printre norii pufoşi şi pătrunde cu blândeţe ramurile copacilor, nevrând să le ardă frunzele.
Grădina e mare şi are pe marginea a trei laturi plopi înalţi şi trandafiri sălbatici. În rest, e plină de pomi fructiferi de tot soiul (caişi, piersici, pruni, meri, gutui şi peri). Cele trei poteci care o străbat de la un capăt la altul sunt mărginite de flori de piatră, toporaşi, lalele şi trandafiri.
Un singur vişin se afla în grădina cea mare, chiar în mijlocul ei. De cea mai mare creanga atârna un leagă alb, din fier forjat, modelat împărăteşte. În el o fetiţă blondă da din picioare încercând să urnească leagănul greoi.
La câţiva metri, într-un balansoar la fel de alb, stă o femeie care cânta împreună cu fetiţa.
Totul e de o veselie inimaginabilă. Fluturi şi albine zboară împreună printre flori, păsările cântă şi zboară, vesele şi ele, printre copaci. O rândunică se aşează pe leagăn şi priveşte la fetiţa cu rochie roz şi pantofiori albi, care cântă în continuare nestingherită.
Se aude poarta. Dădaca, trecută bine de prima tinereţe, întoarce capul, se opreşte din cântat şi se îndreaptă către leagăn.
- Andreea, hai să mergem. A venit domnul!
Rândunica zboară speriată, fetiţa sare din leagăn, îşi prinde dădaca de mână şi porneşte sfios pe potecă, spre casă.


-va urma-