Fara identitate

A mai trecut un an din viata mea,totusi ma simt si mai mica si mai neputincioasa.Ratacesc intr-o lume straina mie,printre oameni ale caror suflete au inghetat de multa vreme incat bucuria de a trai s-a spulberat in neant.
Pasesc acum cu pasi marunti pe covorul alb al necuprinsului pamant si ma intreb:"Cine este acest nefericit al carui chip il vad oglindit in cristalinul zapezii?"Totul este atat de ciudat,ma misc incet si apoi oglindirea ma urmeaza ca si cand ar fi o parte din mine,usor mana mi-o trec prin paru-mi ud,si odata cu mine oglindirea,lacrimile mi se preling pe obrajii rosi de gerul aspru si oglindirea e-n acelasi pas cu al meu.Cand ochii lin mi-i inchid,oglindirea n-o mai vad,dar de indata ce-i deschid o vad cum imi zambeste...Incerc sa inteleg de ce si ca un fulger,o idee imi invadeaza mintea.
"Oare este chipul meu cel ce se oglindeste?",daca da,"Eu de ce nu stiu?este posibil sa nu-mi recunosc chipul care acum e plin de tristete?"Totul imi este atat de strain;drumul pe care pasesc,oamenii pe care ii vad in fiecare clipa.Ah,daca as putea afla cine sunt eu si ce rost am in aceasta lume..."Sunt oare om sau doar un alt suflet prins in lanturile vietii?"Eu m-as multumi sa fiu o fiinta,una oarecare,nu un chip prizonier al unei oglinzi ce-si reflecta lumina intr-o alta oglinda-n infinit.
E trist sa descoperi ca nu-ti cunosti identitatea,si totusi...ce-ar mai fi interesant in viata daca ai sti cine esti si care-ti este destinul pe pamant?Eun inca ratacesc in aceasta lume plina de surprize,asteptand neprevazutul,fara a ma intreba de ce noi,oamenii,ne nastep pentru a muri!