Cand vine seara mii de lumini se aprind, dar stiu ca-n mine de stelele se sting

La ce bun?

La ce bun intrebarea daca raspunsul ei nu este decat o alta intrebare?
La ce bun orice?
La ce bun soare,caci oricum apune si nu ai de unde sa stii daca vei mai apuca sa vezi rasaritul?
La ce bun apa,daca setea ta n-o poate satura toate raurile din lume?
La ce bun rasul,cand pe fata ta ranile unei suferinte anterioare nu s-au inchis?
La ce bun iubirea cand nimeni nu stie cum sa iubeasca?
La ce bun privighetoarea cand toti in jurul ei sunt surzi?
La ce bun glasul daca nu poti tipa raul din tine?
La ce bun luna?Ca te invata existenta solitara si rece?
La ce bun lacrima daca oricum se va usca?
La ce bun viata daca oricum trebuie sa mori?
La ce bun?
La ce bun ploaia daca nu-ti poate spala pacatele?
La ce bun vantul daca nu te scututra de rele?
La ce bun focul,daca te arde doar pe dinauntru,lasand doar coaja?
La ce bun pamantul daca nu te mai satura niciodata?
La ce bun eu,care pun atatea intrebari?

Amintirea ta

Revin si spun:Traiesc in trecut.Viata mea e acolo,si nu aici.Acolo imi am fericirea,iubirea,visele,zambetele,sperantele.Acolo te am pe tine,pe voi.
Au trecut patru ani,din nou repet,si gandurile s-au oprit la tine.Lacrimile nu mai usuca obrajii arsi,si buzele nu mai contenesc sa murmure numele tau.
A trecut un an de cand n-am mai simtit fericirea desavarsita.Inca aud scartaitul de cauciucuri pe zapada inghetata si mainile care-mi cuprind chipul,iar cuvintele magice i se inabusa pe buze.Intaiul Te iubesc!
Fericirea desavarsita tu mi-ai trimis-o.De acolo,de departe,de unde esti tu acum.Ai devenit gelos vazand cat sunt de fericita fara tine,vazand ca se poate.Si-atunci mi-ai luat-o,stiind ca ma voi intoarce la tine.
Miroase a tine,miroase a Moeciu,miroase a noi!
Mireasma ce Craciun,cu tine!

Shall I have another blog?

Ma gandesc serios daca sa tranform blogul asta intr-unul comercial.L-am creat ca un loc de suflet unde sa-mi refulez toate bucuriile si depresiile,lacrimile si zambetele.Nu am vrut sub nici o forma sa fiu"just another blogsspot blogger".Dar acum parca imi vine sa scriu mai mult despre ce vad,despre ce se intampla,despre ce aud,si ca sa nu fiu ipocrita zicand ca asta e singurul motiv,am observat ca blogurile de creatie nu au trafic foarte mare,desi nici pe departe sa fac prostitutie on-line,indiferent daca il transform pe asta,sau fac altul nou.
Habar n-am cum sa fac!Fac dintr-asta o amestecatura de texte,sau e nevoie de unul separat?Sa las substanta aici si toata materia sa o mut pe un altul.
Stiu ca nu sunteti multi,dar astia putini,care treceti pe aici,ma ajutati?

Transform"Culoarea disperarii si gust de lacrimi"intr-un blog comercial?
	Da,e prea greu de citit asa
	Nu,mai bine le separi
	Nu ma intereseaza
pollcode.com free polls

Mihai Margineanu - Cand te scuturi de zapada

"Asculta bine!Parca s-ar fi gandit special la tine!"



Multumesc Mihai!You made my day!:*

Mos Craciun a murit!

"Vine iarna,vin sarbatorile,vine Mosul!"Aud asta de mai bine de o luna,de la oricine.Pentru mine nu vine.Nimic din toate astea.Refuz sa iau parte la teatrul asta meschin.
Totul se transforma.Orasul e impanzit de beculete,reclame luminoase,vanzatori ambulanti la fiecare colt de strada care vand kitchuri si Mos Craciuni hidosi.Vitrinele sunt acoperite cu litere de-o schioapa:"Anul asta Mos Craciun vine aici!".Au transformat iarna,sarbatorile si Mosul intr-o campanie de marketing groteasca.
Eu nu asa le inteleg.Altceva inseamna Craciunul pentru mine.
Inseamna trosnetul lemnelor care incing cuptorul pentru placinta,mainile mamei pline de aluat cu mireasma de esente,aceleasi maini care inchin acelasi aluat cand l-au ispravit de framantat,si mai ales zambetul ghidus care ma invita sa pun cozonacul in forme.
In fiecare an,de cRaciun mama ma lasa sa ma simt mare.Imi dadea voie sa ma asez langa ea si sa infasor sarmale in foi de varza acra,chiar daca,nu stiu cum se facea,dar de fiecare data ale mele erau cele mai mari din oala.
Zgomotul portii trantite de vant ma facea sa ies in fuga afara.Cu doar cateva zile inainte de Craciun tata se intalnea cu Mosul si-i dadea bradul sub care urma sa puna cadouri.
Tot mama cauta prin buzunare si-mi dadea un mar si patru nuci dupa ce ziceam "Buna dimineata",un colind sau toate uralele cu traditie.Si pe tata il colind,dar al lui e unul mai special.e "Colindul pescaresc".Si in fiecare an ii aduce aceeasi bucurie pe chip si aproape ii vad inima crescand,vrand sa-i iasa din piept si sa mi se arunce in brate.
Iarna copilariei mele se petrece pe ulita plina de sanii si copii zgomotosi,cu sanii amri trase de cai imbracati de sarbatoare,derdelusuri inalte si oameni de zapada,ponositi cu oale veci si maturi tocite.
Sarbatorile incep cu un grup mare de copii mergand prin vecini la colindat.Vecinii si rudele mele au fost intotdeauna mai buni decat cei ai lui Nica.Ai mei ne ascultau cu drag si ne umpleau traistele taranesti atarnate de gat.
Nu-mi inghetau in zadar mainile si nasul.Ajungeam acasa si pentru ca "nu e frumos sa ne certam tocmai azi,in zi de sarbatoare"imparteam traista cu cei doi frati.
Bradul nu l-am impodobit niciodata inainte de Ajun.L-am transformat intr-un ritua.Colinde,rasete,miros de cozonac cu nuca,abia scos din cuptor si fratele mai mare care ma ridica in brate si-mi lasa mie onoarea sa pun steluta din varf.
Mosul a venit in fiecare an,si mi se parea ca am iubeste pe mine cel mai mult,pentru ca-mi lasa cadouri peste tot,la toate rudele si toti prietenii.
De cativa ani,insa,Mosul nu mai vine.Nu mai vine de cand am aflat ca de fapt,nu exista.De atunci adrurile de Craciun sun doar cadouri de la cei care mi le ofera.Desi le gasesc sub brad,nu mai e deloc acelasi lucru.Mi-as dori sa fi ramas asa toata viata.Pe ulita satului,cu batai zdravene in zapada,cu maini inghetate,incalzite mai tarziu al guar sobei din bucataria mica.Mi-as dori ca macar pentru mine Mos Craciun sa fi trait vesnic.
Ma intreb daca vreodata o sa mai fie la fel,daca o sa ma mai pot bucura de zapada,de toate lucrurile de atunci.
Oare magazinele astea impanzite cu beculete si beteala colorata,care-l promit pe Mos Craciun,mi-l pot da si pe al meu inapoi?O sa intreb...

Lasandu-mi visele sa cada pe umerii batuti de vant
te-am omorat,iubire sfanta,ca un copac ucis de vant.
Ti-am pus pe buze-o mana grea,oprindu-ti ultimul cuvant
si ti-am vazut trupul micut cum se intinde pe pamant.
Salbatici vulturi zboara-n cerc,dorindu-si sa te parasesc
dar ultimul tau suflu surd ma-ndeamna inca sa nu plec.
Vazand cum mori ma-ncearca-un zambet
dar gura are lacat pus,ce i-a inchis ultimul sunet,venit de undeva de sus.
Un inger se coboara lin si se aseaza langa tine
si-ncepe-a plange cu suspine vazandu-ti ochii cum se-nchid.
Ma-ntorc sa plec,dar se ridica,si-ajunge iute langa mine
priveste-acum im ochii-mi goi,muriti deodata langa tine.
Desface aripile-ncet si-mi prinde trupul cu putere
facandu-ma sa ma inec in lac de lacrimi si durere.
Imi strange capul intre maini si imi sopteste la ureche:
"Tu suflete,pagan in veci,ti-ai omorat iubire sfanta!"
Incep acuma sa-l implor sa-mi crute chinul dintre sani
caci vreau de tine sa fiu plina si vreau ca sa iubesc din nou.
Ofteaza-adanc,ma strange-n brate,si-mi spune dupa lung ragaz
ca orice-n lumea asta as face,si-oricat am sa ma chinuiesc
eu fara tine,niciodata,Pamantul n-am sa-l mostenesc.
O aripa-i prea alba-ntinde si-ncepe a te mangaia
si-odata,parca,a mea iubire incepe iar a respira.
Imi umple sufletul de tine si-mi porunceste a pleca
gonindu-ma in lumea mare ca sa-mi traiesc iubirea mea.
Eu rad si plec,parca plutind,si-s fericita ca te am
dar ingerul din urma-mi striga:
"De astazi numai eu te am"

Erika needs me,needs you,needs us!!!

Ce ziceti?Incercam pentru Erika?Eu cred sincer ca se poate si ca merita.
"Hai sa ne strangem toti la Club Fiat 500 Cabaret (Cabaret Tei - Strada Glodeni 3, Bucuresti - harta aici ) duminica,14 decembrie,la orele 19:30 si sa bem un cico ascultand:

- Spin

- Vama

- Directia 5

Hai sa facem o seara misto, sa intindem o mana, sa salvam un copil fara de vina. Biletul va costa 30 RON, bani care vor fi donati integral in contul Erikai." citat din postul lui Cabral,care si-a adunat toate fortele si a strans toti prietenii sa-l ajute.De fapt sa o ajute pe Erika.tudor ajuta si el.
Eu din pacate n-o sa pot fi acolo,asa cum nu am ajuns nici prima data.Dar se poate si altfel,iar eu asta o sa fac,din nou:

JOSIAN WIPPER

Lei: :Ro50BRDE410SV20042894100

Euro: RO10BRDE410SV20043694100

USD: Ro06brde410sv20043774100

SUCURSALA ACADEMIEI, CALEA VICTORIEI NR. 32-34,BUCURESTI, ROMANIA
SWIFT BIC: BRDEROBU

Teledon pentru Erika :
0900900245 - 5 euro ;
0900900247 - 7 euro
numai pentru reteaua romtelecom

Ce ziceti?Mai salvam un inger?

Azi am gasit pe cineva.Aici,in blogosfera.Pe blogul lui cabral am citit un comentariu.mi-a sunat foarte cunoscut numele,am intrat...si asa l-am gasit.Am fost in acelasi liceu,el la C,eu la E.Stiu ca printr-a 9-a simteam niste fluturasi pe ici,pe colo cand il vedeam.Ce-mi mai aduc aminte e ca m-am indragostit foarte tare de un coleg de-al lui de clasa(intre timp cred ca au ramas prieteni),si de 1 martie,intr-un an,erau amandoi undeva in fata usii...si de-atunci intr-o agenda groasa,invelita-n coperti verzi,sta capsat,sub presiunea unor benzi late de scoci,un ghiocel.In dreapta scrie cum,cine,unde si de ce.
De ce imi place si de ce vorbesc despre el?Scrie ametitor,cam cum as vrea si eu sa scriu.E profund(blogul),si cand citesc ma intreb mie oare de ce nu mi-a trecut prin cap?E frumos,parca m-as citi pe mine.
Si e ciudat.4 ani nu stiu daca s-ar fi gandit cineva ca el poate arata si asa :)
Bogdane ,bine ai venit in blog-roll!

"Prietenia dintre frati seamana cu lemnul de aloe,care nu se vede inflorind decat o data la o suta de ani!"

Viata m-a invatat ca exista prea putini oameni care conteaza pentru a-ti pierde timpul cu orice individ care se posteaza in fata ta,iti zambeste cald si-ti spune sec"vreau sa fim prieteni".
Tot viata ne grabeste pe toti si nu ne mai da voie sa privim din exterior cercul nesfarsit de oameni care ni se perinda prin fata ochilor.Ne grabim sa ne imprietenim,ca cunoastem oameni noi,sa fim in permanenta in haita.Sa fim multi.Cat mai multi.Toti.De cate ori,inainte de a accepta o invitatie,ai intrebat"Cine mai vine?".Si parca niciodata n-a fost suficient de multa lume incat sa te convinga din prima.
De cand "cativa" nu te mai multumeste?De cand nu-ti mai ajunge un singur prieten?Sau doi,sau trei.Ai uitat ca atunci cand te-ai nascut ati fost doar doi?Aia a fost prima prietenie din viata ta.Si va continua pana la sfarsit.E neconditionata,e sincera,e cea mai frumoasa din cate o sa ai vreodata.Ai uitat ca te multumeai cu o singura prietena care-ti admira papusile,sau care-ti imprumuta papucii ei cu fundita?
Ai crescut acum si ai impresia ca doar daca ai multi prieteni vei progresa.Vrei sa fii in randul lumii,iar un numar cat mai mare de prieteni iti va asigura statutul de "ce tare e!".
Hai sa-ti zic ceva,tu singur evoluezi,tu alegi ce vrei si cand sa faci.Iar prietenii,oamenii aia cu care te inconjori zilnic,vor fi primii care vor trage cu dintii sa te dea jos daca ai urcat o treapta inaintea lor.Nu te mai lasa sa-ti faci ritualul zilnic,nu-ti mai dau voie sa te gandesti la tine.Un prieten iti acapareaza toata atentia si energia.Nu mai esti tu atunci cand ai gasit un om pe care-l iubesti,si pe care,cu mare drag,il numesti"prieten".Vei alerga in intampinarea nevoilor lui,ii vei pansa ranile,il vei ajuta sa bea apa si-l vei face sa zambeasca,uitand ca tu insuti sangerezi,ca plangi de ceva vreme si ca esti insetat.
Opreste-te,te rog,un pic din fuga ta nebuna spre oameni.Uita-te la tin,imprieteneste-te cu tine.Asta vrei sa fii toata viata?Umbrela celorlalti?Adu-ti aminte cat de fericiti ii faci pe ceilalti,cum rad cand te vad si cum te suna.Acum priveste-te-n oglinda si spune-mi ce vezi?Daca vezi o fata trista,niste ochi inroiti de plans si un suflet din care tasneste durere,renunta.Daca noptile tale sunt preponderent triste si singure,daca atunci cand pui mana pe telefon iti raspund doar casute vocale,tonuri ocupate si oamei grabiti care te vor suna "mai tarziu" incepe sa cauti un alt prieten.Pe tine.Tu poti sa fii cel mai bun prieten al tau,si doar tu poti lua cele mai bune decizii pentru tine.Apropie-te de oameni,nu deveni un salbatic,dar impuneti limite.Ai sa razi,dar limitele sunt cheia prieteniilor perfecte.Altfel,risti sa te trezesti singur,sangerand,intr-o mare de rechini hulpavi,gata oricand sa se infrupte din tine,stiind ca asta le va asigura existenta pentru o vreme.
Stai linistit,nu esti singurul.Habar n-ai cati inaintea ta,si cati dupa tineii vor hrani.Inceteaza sa mai renuntila tine pentru ei.Nu mai sari din pijamale direct in hainele de club la primul tarait al telefonului.Adu-ti aminte ce vroiai sa faci de fapt.Sa lenevesti in pat,in fata televizorului,sa vezi un film,eventual sa dormi.Invata sa spui "NU".Timpul pe care il ai tu cu tine nu ti-l poate da nimeni.Adu-ti aminte cand ai fost fericita ultima data pentru ce ti se intampla tie,si nu lor.Nu renunta la nimic din ceea ce te face pe tine fericit pentru bucuria celorlalti.
Eu le-am facut pe toate.Au fost in permanenta in jurul meu oameni multi,prieteni.Si majoritatea prieteniilor duse la extreme.Acum nu mai e aproape nimeni.Multi au plecat de buna voie,pe altii i-am alungat eu,intetionat.Sunt atatea pe care le regret acum,si pe care nu le-as mai face nici macar o singura data.
Am crezut ca prietenii imi vor da totul si l-am indepartat.Eram absolut convinsa ca n-o sa faca niciodata nimic pentru mine.I-am aruncat in fata cuvinte reci si pline de ura.Azi imi dau seama cat de mult il iubesc si ca in mare parte ceea ce sunt i se datoreaza.Chiar si din umbra,atunci cand i-am cerut cu toate fortele sa plece,m-a ajutat sa ma ridic.Am grezut la un moment dat ca-l pot lovi prin ea.Si-au fost cele mai mari lovituri pe care mi le-as fi putut da mie vreodata.Nu cred sa fi simtit vreodata atata dezamgire decat atunci.Lacrimile care i-au cazut de cateva ori pe ascuns,mi-au cazut pe bucata de gheata din piept si-au transformat-o in suflet.
Ma straduiesc in fiecare zi sa-mi gasesc cuvintele sa-i cer iertare,dar nimic nu va mai sterge nemerniciile ce le-am facut.Azi cand m-am trezit din visul de copil rebel,am ridicat ochii si era acolo.Imi este rusine sa-l privesc,iar intelegerea si bunatatea cu care ma trateaza in continuare,ma fac sa ma simt si mai nenorocita decat sunt.
Si poate de-asta adorm seara plangand si ma gandesc la tine,si-ti cer iertare in gand.Si poate de-asta imi plange sufletul si se frange cand stiu ca plangi,esti suparat ori bolnav.Pentru ca te iubesc.
Poate daca as fi incetat sa te aseman cu el si sa vad in tine monstrul care mi-a transformat copilaria in cosmar,ar fi fost altfel.Poate daca n-as fi crezut ca totul mi se cuvine mi-as fi dat seama mai demult ca te iubesc.Poate am fi fost prieteni.Dar "Prietenia dintre frati seamana cu lemnul de aloe,care nu se vede inflorind decat o data la o suta de ani!"
As vorbi despre tine o viata intreaga si oricui .Dar cuvintele nu-mi vor ajunge sa povestesc toate cate ai facut pentru mine,cate le regret si mai ales tot ce insemni pentru mine.
Prieten drag,te-as vrea langa mine o viata intreaga.Te iubesc,iar prietenia ta mi-e sfanta.Am sa-ti adun cuvintele toate intr-un colt de suflet si de minte,si-am sa le tin ca intaia-mi carte despre viata!

Mocliceni de Olanda

Mihnea a plecat de mult timp de acasa.Sa fie vreo sapte ani de cand maica-sa la sarutat pe frunte ultima data-cel putin pana acum.A iesit pe poarta casei batranesti,vopsita in verde aprins,cu stresine lasate de povara ulucilor si cu gauri din loc in loc,facute de ploile care au izbit fara mila lutul chirpicilor.Era imbracat in singura pereche de blugi pe care ii avea,cu un tricou verde iar pe umeri ii atarna o geanta Adidas,pe care o capatase de la un var ceva mai instarit,de la Bucuresti.
Cu mainile in buzunare mai intoarse o data capul si cuprinse in privire casa cu hornul inca fumegand,grajdul lui Miclos,prietenul lui cabalin de toata viata si mai ales cotetul lu'Motu,cainele care l-a invatat ce inseamna loialitatea.Mai lua cu el si mirosul painii de vatra,pe care batrana mama-sa abia acum o scotea din cuptor.
La tata-su nici nu indrazni sa se mai uite.Il lasa pe prispa casei,tragand din pipa lui veche si aproape putrezita.Daca l-ai fi vazut ai fi crezut,fie si numai pentru o singura clipa,ca nu-i pasa catusi de putin ca unicul mostenitor al saraciei lui va pleca,poate pentru totdeauna.Dar indata ce poarta de la ulita se tranti zanganind il podidira lacrimile si incepu sa planga,incet,mut chiar,si doar din cand in cand suspina adanc.Batrana innebunita de durere,lua matura in mana si se duse in fundul curtii.De parca paiele imprastiate de vant si cateva graunte crutate de cele 6 gaini,cate aveau,erau motivul plecarii lui Mihnea
Batranul tata inca mai plangea infundat si parca acum era si mai batran decat de dimineata.Ii parea rau.Isi aduse aminte ca de cateva ori fiul sau incercase sa-i spuna ca va pleca.Dar de fiecare data i-o taia scurt"O sa pleci in pastele ma-tii!Unde crezi ca o sa poti sa te duci?Cine te primeste pe tine,baiatul lu'Bangala,de la Mocliceni?Saraci am fost din mosi stramosi!Asa a vrut Dumnezeu cu noi!"Iar acum,cand Mihnea plecase de-adevaratele,isi dadu seama ca vorbele pe care i le spusese tatal sau si care pe el il facusera sa renunte nu avura acelasi efect asupra fiului sau.
Afara deja se inserase iar batranul inca plangea.Se mai gandea si la cei 3 copii pe care ii avusese inainte de Mihnea,dar pe care bunul Dumnezeu nu vru sa li-i lase.Poate daca ar fi trait nu ar mai fi fost atat de grea plecare lui Mihnea.Macar unul dintre baieti sau cel putin fata daca nu toti 3.Dar degeaba se gandea la toate acum,Mihnea fusese singura alinare a batranetilor lor.
Isi mai aducea aminte de cate ori ii spunea sa munceasca,sa se insoare si sa se aseze la casa lui,sa faca vreo 2-3 copii si sa lucre pamantul,sa aibe ce le pune pe masa.Nu aveau pamant mult.Numa vreo juma de hectar,dar puneau tot ce se putea.Doua-trei randuri de porumb,boabe pentru pasari,cateva de floarea-soarelui,si restul fan pentru Miclos.Dar asa cum erau,nu intinsera nicodata mana la nimeni,si nu i-a ras satul niciodata.Dar pentru Mihnea nu a fost niciodata de ajuns.
A vrut chiar sa faca si scoala.A facut un an la Politehnica,la Bucuresti,dar s-a lasat si s-a intors acasa.Din lipsa banilor.
Nu era el chiar cel mai respectuos om sau cel mai muncitor,dar oamenii din sat se uitau in obrazul tatalui sau si-l tratau cu un oarecare respect.Era mai mult genul visator.Ii placea sa viseze si sa le povesteasca prietenilor ce o sa faca el.In fiecare duminica se strangeau la birtul din sat,iar in timpul saptamanii pe maidanul scolii saracacioase,unde Mihnea isi delecta audienta cu visele lui marete si ce o sa faca el cand o sa fie mare.Baietii dadeau aprobator din cap si-l incurajau punandu-i o multime de intrebari,desi pe fetele lor se putea citi foarte clar resemnarea cu conditia de tarani,care nu vor pleca nicicand din sat.Pe Mihnea il incurajau si-l sustineau in ideea lui de a parasi Mocliceniul,desi de cand se stiau ei aproape nimeni nu se realizase in alta parte decat aici.Si tocmai de-asta le venea atat de greu sa creada ca Mihnea va fi printre putinii.
Dupa fiecare intalnire cu ei era si mai convins sa plece de aici.Si nu neaparat faptul ca ei il icurajau ii intarea dorinta,cat mainile lor aspre si batatorite de coada furcii cu care adunau fanul sau de coarnele plugului pe care il impingeau cu indarjire in timpul zilei.
Acum toti erau surprinsi ca baiatul a plecat,desi ii averitzase in repetate randuri.
Tot satul ramase in urma lui mut de uimire,si parea ca toata viata Mocliceniului se opri in loc.

Pe ulita din mijlocul satului e o casuta mica,care pare sa nu aibe mai mult de 4 camere,iar in spate o bucatarioara mica de vara,cu o soba incropita din lut si paie,pe hornul careia iese un abur subtire cu miros de mamaliga.
E o casa simpla,de tara,dar ingrijita.Are peretii vopsiti cu var alb,si gardul nou de la ulita e de un crem vanilat.Dupa tabla noua de pe casa si burlanele argintii ai zice ca e o casa facuta acum,de o luna cel mult.Dar pare mai degraba ca oamenii s-au pregatit de nunta.
E casa lu Ion Mihalache,unul dintre cei mai respectati sateni.Nu are o avere mare.Cateva arii de pamant,un cal,o vaca si cateva pasari prin curte.Are un baiat si o fata.Pe Neagu il are aproape,s-a insurat acum vreo 3 ani cu Ana lu'Vlad,o fata de acolo din sat.S-au mutat la casa lor si au vreo 4 copii frumosi si cuminti,care-i umplu curtea lu' Mihalache in fiecare duminica.O mai are si pe Marga.O frumusete de fata.E inaltuta,zvelta si are sani rotunzi si plini.Are ochii mari,verzi,si parul de cireasa neagra,pe care si-l poarta mereu in cosite impletine.O poarta Mihalache imbracata numa'n iei alba,tesuta cu fir subtire si fota din borangic.
Dar astazi o poti zari printre scandurile gardului imbracata cu o rochie de deftina inchisa la culoare,maturand de zor colbul curtii nu foarte mari.Din cand in cand isi sterge lacrimile care i se rostogolesc pe obrajii imbujorati cu maneca rochiei.Parul ii e valvoi in cap si ochii bulbucati de atata plans.In halul asta nici n-ai zice ca pentru ea s-au facut pregatirile de nunta.Vroia Mihalache s-o marite cu Mihnealu'Bangala.
Dar acum,cand acesta plecase se naruise totul.Iar pe Mihalache nici nu-l mai interesa de banii cheltuiti cand ii vedea ochii Margai.Saraca fata,se indragostise pana peste cap de Mihnea,si il iubea din tot sufletul.Vroia sa se marite cu el si sa faca doi copii,sa se aseze la casa ei.Acum nu-i mai ramasese decat sa planga.
Trecura doua saptamni de la plecarea lu'Mihnea,dar Marga suferea ca in prima zi.Si o dureau tot mai tare privirile oamenilor din sat,pline de mila!
Mihalache vorbi cu nevasta-sa si se hotarara sa o trimita pe fata la Cluj,la o sora de-a lui.
Peste inca o saptamana Mocliceniul avea sa mai piarda un suflet tanar.
Marga Mihalache isi saruta parinitii,isi stranse nepotii in brate si pleca la Cluj.
Incet incet ranile i s-au inchis,s-a maritat si are un baiat frumos,ca o floare de crin.
Sa maritat cu Alexandru,un baiat de varsta ei,si el tot de la tara.Din Morau.
A venit la Cluj din acelasi motiv ca Marga.A iubit o fata,da' a plecat departe.Si ca sa o uite a venit aici.
Copilul nu e al lui,e a lu'Mihnea.Da-l iubeste ca pe ochii din cap,mai ales ca l-a crescut de la un an si acum are aproape sapte.Sunt o famile.Sunt fericiti.Un singur of mai are Marga.Vrea ca intr-o zi Mihaita asta mic sa-l cunoasca pe tata-su!

Despre Mihnea lu'Bangala nu prea mai stie nimeni nimic.Le mai trimitea batranilor din cand in cand cate 100 de EUR,dar de cand au murit...
E bine acum,a ajuns capsunar in Olanda.Face bani,si-a luat casa,se duce in vacante.
Si s-a insurat.Tot cu o romanca.E din Morau,de pe langa Cluj.Are un copil de vreo sapte ani,si-l cheama Alexandru.S-au luat cand avea copilul trei ani.
Mihnea are un coleg de servici,Andrei Popa,tot roman si el,din Cluj.L-au invitat pe la ei sa le mai povesteasca ce mai e prin tara,ca el a venit in Olanda mai de curand.
Le povesteste cate verzi si uscate.Ajunge chiar sa le vorbeasca de prietenii lui de la Cluj,Marga Mihalache si Alexandru Nechifor.Cum s-au cunoscut ei,la Cluj,cu saraca fata a plecat de acasa,de la Mocliceni,dupa ce"un nenorocit cu care trebuia sa se marite a parasit-o",cum l-a cunoscut pe Alexandru,si el tradat de o"panarama de femeie",si mai ales de minunea de copil pe care il au,copilul nemernicului de fapt.
O liniste apasatoare se lasa deasupra mesei.Andrei se ridica sa plece,nu ianinte de a-si arata uimirea"Cat de bine seamana Alexandru vostru cu Alexamdru,prietenul meu de la Cluj!"

Cu lumina stinsa,Mihnea si Ioana stau intinsi in pat fara sa-i ia somnul.Incearca sa-si faca curaj,fiecare dintre ei sa marturiseasca fie ca Marga Mihalache e aia a lui si ca Mihaita e fiu-su,fie ca Alexandru Nechifor e tatal lui Alexandru asta mic.

Iarna vine cu moarte

Copilul alearga vesel prin zapada pufosa,abia asternuta pe deal.Mama il priveste de la distanta si-i zambeste cu dragoste.Copilul ii smulge din mana hamul saniei si se arunca pe ea.Tata se apropie si el usor si o strange pe mama in brate.Copilul lasa sania sa alerge in voie la vale.Mama si tata il iubesc mult.Copilul se prabuseste in zapada la cativa metri de picioarele lor.Mama incepe sa planga.Copilul nu se misca.Tata se uita nedumerit in jur si copilul se ridica spre cer.Tata izbucneste si el in lacrimi si hohote.Copilul se transforma in inger...

monolog...cu mine

ti-e dor de tine,asa-i?stiu pentru ca te vad.stiu pentru ca simt!iti vad ochii tristi in fiecare dimineata si ma gandesc cum si ce sa fac sa mai zambesti o data!
si sa stii ca si mie mi-e dor de tine.mi-e dor sa te vad cum iti alearga degetele lungi pe tastatura neagra,dand nastere altor si altor randuri de vise,de povesti,de lumi magice.
nu ai putea oare sa renunti la umanitate si sa te transformi in inger?ce-ar fi sa devii doar un val,o boare de vant,o raza de lumina?nu crezi ca asta te-ar ajuta sa nu mai plangi?prea devreme iti sunt ochii obositi de plans si umerii apasati de poveri si sufletul aproape mort si trupul had!
e prea devreme pentru toate astea!de ce nu intelegi?de ce nu vrei sa faci ce e normal pentru vremea ta?nu ai atins maturitatea deplina sa poti sa te gandesti la viitor si la ce ai putea,ai vrea sau ar trebui sa faci maine.renunta la toate pentru o clipa si fii tu.gandeste-te la tine si la nimic altceva.oare viata asta pe care o ai nu te-a invatat ca nu conteaza nimic mai mult decat tine?drumul asta care duce inevitabil catre moarte ar trebui sa fie un lung periplu de cantece si bucurie,de vise,de speranta,de dragoste.nicidecum sa fie presarat cu atatea lacrimi si ganduri sumbre.
incearca sa ma asculti,te rog!abandoneaza-ti mandria si ambitia asta nebuneasca de a face atat de multe.

azinoapte te-am abandonat.te-am lasat inchisa in casa si eu am plecat sa bantui pe strazi singura.mi-era dor sa fiu singura!nu,nu eu cu mine!doar eu.parca m-am regasit.am alergat desculta pe strazi,m-am daruit ploii si am respirat tot aerul din lume!mi-a venit sa plang si stii ce?am plans!am tipat din toate puterile si am iubit lumea.am cantat cu tudor si cu dana.apoi mi-a cantat tot dana ceva frumos...ceva cu "tine" sau "tu".mi s-a facut dor de tine si m-am intors acasa.te-am gasit exact unde te lasasem,ma asteptai.stiu ca fara tine n-am nici un rost si fara tine n-as exista catusi de putin.noi impreuna suntem o singura fiinta,suntem EU...sau TU!