pe iarba albastra din spatele casei o ploaie de fluturi colorati a inceput sa cada peste trupul ars de soarele verii infernale.
spre dezamagirea oamenilor vesnic nemultumiti aerul rece de dimineata si caldura pledului din casmir au luat locul razelor si noptilor toride.
gradina este inconjurata de o padure deasa de plopi iar fosnetul frunzelor aproape aramii ajunge la mine transformat in soapte.sunt soaptele copilariei mele si ale iubirilor ce au trecut.
incet incet nostalgia acapareaza tot ce-mi apartinesi-mi umple sufletul de regrete.
parca imi pare rau ca as fi putut face atat de multe lucruri in plus iar cele pe care le-am facut le-as fi putut face altfel.
imi pare rau ca nu am gustat mai mult prunele care abia dau in parg,ca nu mi-am tarat mai des picioarele prin colbul ulitelor de acasa,ca nu m-am visat niciodata printesa intr-un palat de clestar,si mai mult decat atat imi pare rau ca nu am stiut sa ma bucur de vacantele la bunici.
imi pare rau ca as fi putut face atat de multe si acum simt ca nu mai am timp.
la fel de rau imi pare ca am crescut.puteam sa raman un copil toata viata si sa ma bucur pe deplin de toate cate am pierdut.dar eu,m-am incapatanat sa ma fac mare,sa demostrez ca pot sa fiu mare.eu am ales sa ma indragostesc,eu am ales sa sufar,au am ales sa mint la fel de bine cum am ales sa fiu tradata.
mi-am dorit sa plec din casa copilariei,sa fiu"on my own".
si acum aproape toate le regret...
dar daca le-as fi reusit pe toate nu as mai fi avut ce regreta,nu ar mai fi avut de ce sa-mi fie dor.
daca nu m-as fi indragostit,daca nu as fi iubit niciodata nu as fi stiu nicodata cum e sa fii tradat si ce gust au lacrimile.iar pentru mine sa suferi e cel putin la fel de frumos cum e sa iubesti...