In noaptea in care luminile se vor stinge,in ziua in care iubirea nu va mai fi printre ele atunci si sufletul isi va fi gasit linistea.
Iar vietile voastre vor continua a fi anoste si lipsite de haz,va veti imbata continuu cu soapte mincinoase si veti crede ca v-ati gasit desavarsirea.
Dar viata nu e totul.Dincolo de ea mai sunt mii de clipe de fericire,e chiar fericirea insasi.
Cand sufletul se duce dincolo de nori,cand ochii vor ramane vesnic inchisi,cand nici macar insasi lumina nu va mai patrunde pleoapele,abia atunci sufletul afla implinirea.
Iar singura lui menire aici,printre voi e doar o fuga nebuna spre fericire.
Dar voi nu veti pantrunde niciodata dincolo de trup.Iar sufletul vostru fuge de voi insiva.
Pentru ca voi nu mai visati,pentru ca mintea voastra nu o mai ia razna duminica dimineata.Pentru ca voi blamati moartea.
Nu ati ajuns inca la maturitatea deplina,la intelegerea mortii.Iubiti viata?Moartea face parte din viata,e chiar mai presus,e continuarea ei.
De ce refuzati cu totii sa credeti ca tineti in mana cheia portii de dincolo?
De ce nu acceptati ca luntrasul va va trece pe toti de apa Stixului ?Fiecare dintre voi isi are locul rezervat in barca.
Eu mi-am acceptam conditia umana.Am invatat sa ascult sufletul si pierdem nopti in sir comunicand.El,prin puterea lui m-a convins si pe mine.Iar acum alergam amandoi spre fericirea absoluta.
Nu mai sunt de mult printre voi.Din cand in cand ma mai amagesc,incercand sa inteleg simtirile voastre si atunci ma prind intr-o hora nebuna,intr-un joc de iele.
Dar atunci vad sufletul cum fuge de langa mine continuandu-si drumul mai dinainte inceput.
Ma desprind de voi si o iau la goana dupa el.Incep sa plang,sa il implor si ii promit ca nu o sa-l mai tradez niciodata.El se preface ca nu ma aude dar isi incetineste pasul si ma face sa inteleg cat de mare ii este iubirea pentru mine.
E adevarat,mi-a luat timp si spatiu,multe minute in care m-am tradat eu pe mine, mii de secunde de implorare si ani intregi de ratacire.
Dar acum,cand el ma iubeste neconditionat,cand ma accepta asa cum sunt,cand nu-mi cere nimic in schimb dar imi daruieste totul,acum cand stiu ca sufletul este numai al meu mi-am gasit drumul meu spre fericire.
Din cand in cand sufletul se poticneste pe drum,se agata in crengi,calca pe ghimpi sau se scrijeleste de cate o stanca si sangereaza.Atunci ii ofer alinare,il tin in brate,plangem amandoi dupa care ii cant.Sfarsim prin a-l imbraca in mine si parca se vindeca mai repede.
Asta pana cand isi revine si se hotaraste sa fie iar independent si pornim la drum din nou tinandu-ne de mana.
Fericirea mea nu e aici cu voi.E acolo,cu sufletul meu.
E un drum anevoios si plin de incercari,dar pana acum am razbit.Si simt ca sunt aproape de final.
De un singur lucru ma tem.Sa nu refuze luntrasul sa ne ia pe amandoi in barca...sau mai rau sa ne separe in grupuri,oameni si suflete.Pentru ca stiu ca nu o sa inteleaga ca eu nu mai sunt om de mult.M-am transformat in suflet.Si incerc sa conving sufletul ca de data asta sa ma imbrace el pe mine...

te uita cum ninge decembre...

anii parca trec prea greu si fericirea nu ma mai ajunge din urma...sau e cu mult inaintea mea si tre'sa ma grabesc sa o ajung?
as vorbi de iubirea de-asta vara dar nu as avea despre ce.mai bine zic de iubirea de-asta iarna.e ciudat cum sufletul inca isi mai gaseste hrana in amintiri,cum crampeie de demult mai intiparesc pe fata prea ridata zambete de neinlocuit.la fel de ciudat cum ma fac sa plang...ganduri c-ar fi putu fi altfel,ca POT sa le schimb pe toate cele rele...
acum,in mijlocul verii,la jumatatea lui cuptor gerul imi lipeste narile,glosul imi ingheata pe buze iar botinele aluneca sau isi ingroapa tocul in stratul de zapada in fuga spre masina.
imi rasuna din cand in cand in creieri zgomotul facut de inelul pe care l-ai aruncat in mijlocul intersectiei,amestecat cu claxoane si sunete de sarbatori.
ma trezesc de multe ori cu picioarele incordate de frica sa nu cad cu patinele,cand de fapt tu ma tii de mana.
sunetul cafelei turnata in ceasca cu ursuleti,culoarea draperiei sau a tricoului tau verde,papucii care s-au prafuit sub un scaun ,gelul de par si deodorantul din baie,gustul de seminte amestecat cu fanta...toate ma duc cu gandul la tine.
toate inca mai au gust de tine,de iubire!
si de fapt...degeaba mai citesc bacovia,degeaba imi canta noaptea alifantis,degeaba mananc covrigi cu iaurt...
mai e putin...si de undeva,dintr-un noian de zapada,dintr-un glob de cristal,de sub un pom de craciun,de oriunde astept sa te ivesti...acelasi TU langa o alta EU..
Hold me in your arms
For just another day...
Here I am,the one that you love
Asking for another day
Understand the one that you love
Loves you in so many ways...

Tre'sa recunosc...abia acum am citit randurile de mai jos...acum cand deja e prea tarziu!Prea tarziu sa mai plang,prea tarziu sa te mai vreau inapoi,prea tarziu sa-mi regret toate nemerniciile.Ai avut dreptate cand odata,mai demult mi-ai zis ca nu merit nimic din toate cate am,ca EL m-a schimbat,ca nu mai sunt eu.Poate pentru ca toate s-au schimbat,poate ca si tu te-ai schimbat.Poate pentru ca nu eram in stare sa-mi imaginez ca intr-o zi nici tu nu vei mai fi...Poate ca pentru toate astea e mult prea tarziu.Tot ce mi se intampla merit cu varf si indesat.Asta nu pentru ca am calcat pe cadavre,ci pentru ca am calcat pe oamenii vii,pe oameni care simt.De ce am avut senzatia ca daca eu nu simt,nu simte nimeni?
tu da,ai revenit!la aglomeratie,la bucuresti,la toate cate ai enumerat,dar din pacate un singur lucru nu mai e asa cum l-ai lasat...si mie mi-e dor de Sabi a ta...

"Offff!!! Nu stiu daca este de la vreme, nu stiu daca este de la viata sau daca este pur si simplu...tot ce pot sa spun despre ce simt acum este ca mi-e dor. De ce mi-e dor??? Mi-e dor de mine!!! Cum adik?? Uite asa bine mi-e dor de Sabi a mea, mi-e dor de aglomeratie, mi-e dor de Blonda, mi-e dor de problemele de atunci, mi-e dor de distractia de atunci, mi-e dor sa plang si ma bucur ca atunci, mi-e dor de viata mea de atunci...mi-e dor de tine, mi-e dor de voi...mi-e dor de mine cand sunt cu voi. Nu-mi place de mine cand nu sunt acolo...parca nu sunt eu...imi vine s-o bat p-asta care-i aici si se da drept mine...ptr. ca ea nu este eu...vreau sa fiu eu...ma-ntelege cineva??? Cred ca nu...de fapt da...ea, Sabi...ea ma-ntelege cu siguranta, ea stie cel mai bine si mi-a si spus..."mi se pare mie sau te-ai cam racit??"...Nu Sabi! Eu nu!! Eu sunt acolo si indioata asta e aici...Intelegi??? Sunt incompleta si e al draq de naspa..Jur...In fiecare zi imi vine sa fug. Imi vine sa dau draq totul si sa vin la viata mea adik la tine, la Blonda, la aglomeratie, la tot ce reprezinta noi....asta este viata mea. E groaznic sa ma gandesc la mine prin prizma de atunci...e ca si cum as fi murit si ma privesc de undeva de sus sunt eu si parca nu-mi vine sa cred...nu ma identific deloc cu locul asta locul meu e acolo...q voi, aia este casa mea, aia este viata mea. Cand ma gandesc la mine ma vad acolo...nu stiu cum sa explic. Aici ma simt ca si cum m-as duce la plaja cu cojoc pe mine si la biserica in costum de baie...nu ma potrivesc...si ma jeneaza...Ce sa fac??? Imi bubuie inima de dor... vreau sa mergem iar toate la film, sa radem de Blonda c-o inteapa inima ca da q 100 de mii mai mult pe bilet ca o ducem la avanpremiera, sa mergem la teatru, sa mergem la Targoviste si sa nimerim la munte, sa mancam pringles si sa facem ratzuste, sa cantam in masina pana ne tiuie urechile si sa impartim acadele, sa mergem q trenu si sa behaim k niste capre, sa fumam la posta ultimele 4 tigari ca ne e lene sa coboram pana la parter sa luam altele:))), sa ne amuze Blonda q perlele ei si tie Sabi sa-ti treaca sictiru si sa razi q pofta(a propos...ti-am zis vreodata ca atunci esti foarte frumoasa??). Sa filosofam noi ca niste idioatele si sa ne dea Blonda in tarot(adik sa ne mai minta putin :))))), sa facem noi masa de-aia de nesimtite sa mancam pana crapam si apoi sa avem remuscari :))), sa mergem la Giulia, sa mergem la librarie sa ne luam carti, sa ne uitam la talkshow-uri si u sa te enervezi ca le comentez, sa-mi pui mereu aceleasi intrebari obsedante(stii u care) si eu tie la fel :)))))))), sa megem la Music club si la expirat sa bem tequila si salitos, sa mergem q prietenii nostrii g_ingasi in locul "acela":))) si sa dansam pe strada k tampitii, mi-e dor de ei sa ne injure ca le-am luat toate p...ainile de la gura:)) si sa facem schimburi de experienta, sa mergem la "un ceai in cartier" sau sa-ti mai vada cineva "aura roz", mi-e dor de toate si de tot...dar...nicicand nu poti intoarce timpul inapoi, cum nu poti sterge petele din soare. Dar calea-ntoarsa ce inseamna oare?? Poti reveni oricand pe-acelasi loc, dar inapoi nu vei ajunge niciodata..."

Mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre noi va pleca...
Mereu am avut senzatia ca mi-e cel mai bine singura.Le-am multuit celor care au plecat si mi-am dorit ca cei care care au ramas sa plece si ei!I-am condamnat pe cei langa care am ramas pana in ultima clipa a vietii lor!Nu-mi doream acelasi lucru pentru oamenii la care am tinut atat de mult...nu vroiam ca ei sa ma vada cum ma duc.
Iar azi...mi s-a indeplinit tot ce mi-am dorit.
Important e ca ai plecat TU!Credeam ca o sa-mi faca atat de bine sa te stiu plecata.
Nu te judec pentru nimic din tot ce ai facut.Greseala e in totalitate a mea.
Uitasem ce culoare are disperarea si ce gust au lacrimile.Am avut senzatie ca totul mi se cuvine,ca totul trebuie sa fie al meu,inclusiv tu.
Mi s-a parut absurd si prostesc sa-mi imaginez ca toate te vor scarbi intr-o zi,ca o sa merg atat de departe cu nebunia ca o sa te fac sa pleci.
De mai bine de 10 zile nu am inconjoara nimic altceva decat albul asta infiorator de murdar.Ma aflu intr-un spatiu mult prea inchis care mi-s ingradit sufletul,mi-a frant aripile si m-a izolat de vise.Universul meu se rezuma acum la rezerva de spital si un coridor lung pe care ma plimb din cand in cand la bratul asistentei,cu mult dupa ora stingerii.Foarte rar imi parasesc spatiul(da,e al meu,mi l-am insusit).Poate sunt egoista dar nu suport sa vad atatia muribunzi in jur,desi eu sunt unul dintre ei.Strigatele si urletele,gemetele disperate si cererile pentru inca o clipa de viata,semnate cu fiecare suspin imi strapung timpanele si-mi inunda creierul pana la stare aia de euforie.
El o numeste lesin...din care ma trezeste de fiecare data cu o doza de...adrenalina parca-i spune.
Toti oamenii astia nu-mi seamana.Nu ma regasesc nicicum pe chipurile lor.Nici nu mai stiu cum arat.Le-am cerut sa ascunda toate oglinzile de teama ca m-as zari din intamplare intr-una din ele.
Am incetat sa mai privesc oamenii in ochi din acelasi motiv.De fiecare data cand intalnesc privirea cuiva plec ochii si ma uit atent la elefanteii roz cu care sunt incaltata.
Aseara a venit in vizita.
De fapt nu e prima oara cand ii simt prezenta,dar de data asta a fost diferit.Si de asta ma gandesc serios ca poate scopul a fost altul.
Poate sa o insotesc intr-un loc necunoscut sau doar sa-i curme suferinta.
A venit asa,ca un fior care m-a imbratisat mai tandru si mai frumos decat tot soarele de primavara si mirosul frunzelor uscate.
A fost mai mult decat toate bucuriile la un loc pe care le-am simtit vreodata.Mi-a scos incet drena,a lasat lichidul din perfuzie sa se scurga pe podea si a deconectat aparatul ala care respira noaptea in locul meu.
Am simtit-o cum zambeste,un zambet cum numai pe chipul mamei am mai vazut.Zambetul ala mi-a umplut sufletul de bucurie si usurare,dupa care brusc am simtit-o cum pleaca si ma cheama soptind.
Am vrut sa ma ridic sa o urmez dar pleoapele de plumb m-au tintuit inapoi pe perna.
Lumina mi-a invadat pupilele ca o ploaie de cioburi marunte iar strigatele si tipetele au distru linistea din jur si se ciocnesc unele de altele chiar in urechile mele.
imi ridic mainile sa le ridic dar plumbul din pleoape a cazut deasupra lor acum.
Incet,incet deslusesc cine tipa...
"Ce dracu Honey?Eu stiu ca nu e tocmai rata cu portocale,dar chiar asa,sa-ti lasi masa de seara sa se risipeasca pe gresie?Si mai mult,sa ne demonstrezi ca inca mai poti,deconectezi nenorocitul de aparat?"
Marga ma priveste de parca ar fi vrut sa ma omoare chiar ea."Noroc ca am trecut sa te scot la plimbare.Ce dracu ai de gand mai copile?Vrei sa ma lasi sa ma plimb singura sau mai rau sa gasesc alt ciudat cu care sa ma imprietenesc?Abia m-am obisnuit cu tine...nu face tampenii!Erai sa te duci."
"Eram sa mor,nu sa ma duc" si ii privesc pe amandoi dupa care plec privirea furioasa.Imi dau seama ca nu am ce sa le spun.
Nu pot sa le spun de ea...Or sa creada ca-s nebuna si ma muta intr-o...camasa de forta.Mai bine imi asum eu presupusa vina de a incerca sa evadez!
Pleaca toti tiptil-tiptil si eu raman sa dorm.Cu drena la locul ei si nici nu trebuie sa ma mai chinui eu sa respir...
De dimineata el imi promite ca in maxim o saptamana de acum o sa ma faca bine.Dar eu stiu ca pana atunci o sa treaca ea din nou pe la mine.Pentru ca ea e singura care ma mai poate salva.
Dar intre timp ma mai infrupt din cartile pe care mi le-am asezat pe dulapul din camera si din cand in cand mai astern 2-3 randuri care-mi fulgera creierul.
De pe raftul de jos imi zambesc complice 2 carti..."Si daca e adevarat..."si "Te voi revedea"
"asa se incheie povestea:cu zambetul tau si cu durata unei absente.Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele.Te-am cautat pretutindeni,chiar si in alte spatii.Te-am gasit:oriunde as fi,adorm sub privirile tale.Carnea ta era carnea mea.Din cele doua jumatati ale noastre,au izvorat fagaduieli;impreuna alcatuiam ziua noastra de maine.De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii.Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi,la adapost de priviri straine,in taina unei increderi unice,peste care continui sa domnesti tu.
Mi-ai dat ceea ce nici nu banuia,un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mult mai mult decat orice alta secunda.Eu eram dintr-un catun,tu ai inventat o lume.Oare iti vei aminti vreodata?te-am iubit cum nici nu imi imaginasem ca ar fi cu putinta.Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.
Nu sunt stapanita nici de furie,nici de pareri de rau.Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume:vraja.Si inca il mai [poarta:ele sunt facute din eternitatea ta.Chiar daca imi lipsesti,nu voi mai fi niciodata singur,pentru ca undeva,existi tu."

Nu stiu ce sunt,doar intuiesc
Nu sunt decat un zbor pierdut si frant
Nu sunt decat o lacrima pe-un colt de amintire,
nu sunt decat o ploaie cazuta peste tine,
o stea pierduta-n drumul ei ce lasa-n urma doar idei
cine esti,
si de unde vii?
din ce ganduri naive de copii
din ce clipe presarate cu soapte
din care vise pierdute in noapte?
Cine esti
si de ce-mi tulburi viata?
esti o floare trezita dimineata
sau doar o raza fara nume
ce ma saruta si apoi apune?
Mi-ai cerut o atingere de buze
iar eu ti-am dat o atingere de suflete
un singur sarut nevinovat a facut sa cada peste noi
o zapada de vise.
Am adormit in gradina cu vise
si m-am trezit cu lacrimi pe obraz
vazand cum toate se destrama
si se transforma in necaz
dar am simtit cum cade peste mine o ploaie calda,
o iubire ascunsa in suflet
unde e mereu primavara iar copacii infloresc a mia oara
Si daca soarele rasare si luna se-ncarca iar de noi pareri
...e ca-n aceasta viata scurta noi invatam cuvantul"ieri"
Si daca suferinta este a lumii stare permanenta,
si daca sufletul mai doare de-atata rau cat are-n el
...e ca doar ei sunt cei de vina
ca nu mai pot iubi ca ieri.
Ramai!
mai vreau sa te privesc
si sa te simt aproape
o clipa doar...si-apoi,de vrei tu,pleaca
Ramai!
mai vreau sa te culeg macar o data
asa cum stiu doar eu,soapta cu soapta!

Pentru ca inima ta moare

Iubirea ce parca mai ieri m-a scos din lumea sumbra in care ma inchisesem dupa moartea ingerului,astazi a murit si ea.
Sufletul a lasat din nou sa cada peste el cortina grea,din catifea neagra si mai mult decat atat,a ridicat in spatele ei ziduri din ce in ce mai inalte,acordandu-si siesi singuratate,putreziciune,dreptul la moarte...
Astazi refuza sa mai simta,sa se mai bucure,sa cante,sa tresalte.A uitat de mult cum e sa simta.Nici macar nu mai uraste.Indiferenta a ramas de fapt singurul lui atu.Nu mai conteaza nimic.Lumea cu starile ei,cu iubiri si tristeti,drame si evenimente,nu mai exista.
Nici un strop de lumina nici o raza de soare,nici un sentiment nu mai atinge sufletul opac.
Mai mult decat atat,s-a infasurat in lanturi stranse,incercand sa-si provoace siesi suferinta.Dar nici macar asta nu mai simte.
Le-a lasat acolo si le-a ferecat cu un lacat greu,de plumb.
Nimeni,niciodata nu va gasi cheia.Nimeni nu va sti cum sa scape sufletul din stransoarea lanturilor.
Iar el va muri incet si sigur,asa cum a visat de fapt intotdeauna...

cam asta a FOST...si a REvenit...

Pentru ca suferinta nu mai are margini,sufletul moare si el incet,trupul nu mai are vlaga sa urle si nimic nu aduna mai bine simtirile epavei ce-a ramas din mine...


Copilul si durerea, stau imbratisati
Doar ochii lui respira, caci inca sunt curati
Nici boala numai stie, daca a terminat cu el
Putea sa fie Inger, dar am scos si sufletul din el
Dar uite ca de-odata, morfina intra-n el
Prieten drag, Morfina mea, du-ma spre castel, du-ma spre castel, du-ma spre castel
Vantul alearga cu mine spre castel
Caramida noua, da Doamne sa ploua
Soarele deschide poarta catre el
Caramida rea, da Doamne sa stea
Uite-o pe printesa, vine sa ma ia
Mami am sa ma joc cu ea
Tati am sa-i iau o stea
Vai dar ce se-ntampla vantul a plecat
Soarele sa-ntunecat, boala iar ma-nbratisat
Viseeeeezzz
Va rog nu-mi luati Printesa mea
Doamne Dumnezeule, da-i printesa inapoi
Da-i cat poti de multe vise
Si un Inger, fa din el
Si un inger fa din el
O fata imbracata in alb
Se-ndreapta catre pat
Ia o mana in mana ei
Il mangaie pe cap
De-o data o adiere racoreste
Mana incetisor
Si un arici l-a intepat
Si-n el se scurge usor
Morfina mea, prieten drag
Du-ma spre castel, du-ma spre castel, du-ma spre castel
Vreau sa raman aici, printesa mea
Ca sa ne putem juca si sa pot
Sa-ti iau o stea
Sa ne ascundem prin marele castel
Soarele si vantul sa incalece Pamantul
Iar tu sa porti in frunte Steaua mea
Sa urcam pe un calut
Sa zburam cu el in sus
Printesa viata ma trage inapoi
Tine-ma te rog aici, tine-ma te rog aici
Visez, visez
Va rog nu-mi luati printesa mea