Ma prabusesc intr-un pat demult uitat de noi,azi,pentru a mia oara,dupa un milion de ani.Mi-era dor sa inchid ochii si sa ma tii in brate.Azi m-ai sarutat cum n-a facut-o nimeni,niciodata.Doar tu!Dupa atatea secole de rataciri,azi ma intorc la tine.Cu bratele deschise pe jumatate,cu privirea adanc infipta in pamant si cu gandurile ratacite.Mi-e frica sa-mi mai spun,dupa atata vreme,"te iubesc".
Si tu,de parca nu m-ai fi vazut de ieri,ma iei de mana si ma intrebi de ce nu rad.
Spectacolul lumii mi se perinda din nou prin fata.Cu ingeri si cu zane,cu unicorni si cedri,cu zambete si ploi.Suntem doar noi in acelasi baldachin.
Te mai intreb inca o data daca o sa mai gasesc vreodata fericire fara tine.Dar oftezi adanc si nu-mi spui nimic.Te-am renegat si-am incercat sa te urasc.Dar negandindu-ma la tine totul e fad,culorile cele mai colorate sunt pale si indiferent cum,nu pot sa rad.
Asa ca te-am chemat,si cum nu m-ai dezamagit niciodata,ai venit.Suntem doar noi in acelasi vis care ar trebui sa tina o viata.
Si oamenii imi pun mii de intrebari.De ce plang,de ce sunt fericita,ce s-a schimbat.Am invatat sa evit raspunsurile cu zambetul pe buze.Orice as vrea sa le spun ar insemna sa le vorbesc despre tine.Si cum as putea sa fac asta fara ca cineva sa-mi puna patalamaua de om nebun?!
Cum sa vorbesc despre tine si sa le spun ca ne-ntalnim in vise,ca plang ca nu pot sa te uit?
Oamenii stiu ca ingerii nu vorbesc.
Nu mai stiu sa-ti spun "te iubesc",cum n-am stiut,de fapt,s-o fac vreodata.
Iar tu nu m-ai invatat.N-ai vrut si nici timp n-ai avut.Te-ai grabit sa te transformi in vis...

No time to cry,no reason why...I did it MY WAY!

Telefoanele au fost inventate sa usureze comunicarea dintre oameni.
Si-atunci mie de ce imi e atat de greu?O tasta distanta sa-ti spun tot...
Simt ca ne departam din ce in ce mai mult,multe vorbe nu-si mai au locul,iar rasetele de mai-nainte nu mai sunt nici macar zambete.
O conversatie de complezenta,rece si scurta,la cateva saptamani imi aduce aminte ca n-ai fost un gand ratacit.
De ce e atat de greu?Am cautat un milion de variante.Nici una nu e buna.Toate sunt la fel de penibile,si-mi dau seama cat de pueril ar fi sa te intreb daca si tie ti-e dor.
Daca iti era as fi stiut....
Dar mie imi e dor de tine.Si-n fiecare seara,din nou,arunc zambetul in sifonier si plang.De dor de noi...
Nici textual nu arata mai bine toate astea.Imi suna la fel de penibil.
Da,pisi,la fel de impulsiva.

Matei Voievod, 6. Acelaşi miros dulceag de parfum amestecat cu ceai de coacăze negre.
- În dimineaţa asta nu te mai trimit să-ţi bei cafeaua la terasa. Azi sunt simpatică.
- De când ast...
- Hai, nu te mai pisici şi şterge-ţi rânjetul ăla. Ah, şi tu faci cafeaua.
- Fac ce vrei tu!
- Eşti de-a dreptul libidinos.
Îmbrăcat doar în boxeri, o măsoară din tocul uşii, zâmbindu-i ştrengăreşte.
- Tot aici eşti? Cafeaua! Acum!
- Da, prinţesă. - Şi pleacă
Ea se ridică mai sus pe pernă şi aprinde o ţigară, încercând să-şi ascundă satisfacţia nopţii furtunoase.
"de ce dracu' s-o fi îndrăgostit?! Era aşa bine şi acum o să strice tot.Va trebui, pentru a mia oară, să fac faţa unei "despărţiri" lacrimogene şi să mă folosesc din nou de"eşti prea bun pentru mine" şi "nu te merit". Pfff, patetic."
Izbucneşte în râs, numai imaginându-şi faţa lui în ultima zi.
- Da, ştiu, sunt amuzant.
- Ai început? Nu-ţi ia mai mult de 5 minute să te îmbraci şi să pleci.
- Bine, gata! Cafeaua e servită prinţesă!
- Sus, pe terasă? Cu un cub de zahăr, 2 picături de lapte şi o linguriţă de îngheţată?
- Mă exploatezi că pe un sclav!
- Asta eşti. Abia acum ţi-ai dat seama? Hai sus.
Primăvara e la început. Ici, colo abia se mai zăreşte câte un turture, gata să se topească şi el.În parcul de vis-a-vis lumea se trezeşte la viaţă.
Brusc, liniştea se sparge şi cuvintele îi urlă în creieri.
- Ce face? Cum adică ce facem? Care noi? Chiar eşti imbecil? Nu există nici un noi şi ţi-am mai explicat asta de un milion de ori.
- Ne vedem de aproape un an şi-mi spui că nu există nici un noi?
- Greşeşti. Sunt fix nouă luni şi nu ne întâlnim, ne-o tragem.
- Totul se rezumă la sex?
- Şi atât. Am crezut că mă şi asculţi când vorbesc. Nu vreau relaţii, nu vreau un imbecil care să-mi aducă flori şi să-mi spună că-s cea mai minunată femeie de pe pământ. Nu sunt nici pe departe ce-ţi doreşti tu să fiu.
- Nu-mi doresc, eşti. Te iubesc ca un nebun. Ce nu pricepi.
- Tu eşti ăla care nu vrea să înţeleagă. Serile când ne-o tragem îmi sunt suficiente.Cu tine sau altul, îmi e totuna. Întâmplarea a făcut să fii tu ăla care mi-a ieşit în cale.Că e şi armonie în aşternuturi, e partea a doua. Din tot sufletul mi-aş dori să înţelegi că eşti omul care mă ajută să-mi rezolv o necesitate fizică şi atât.
- Suflet? Tu vorbeşti despre suflet? Şi-l pui în aceeaşi propoziţie cu "necesitate fizică"?
- Da, ai dreptate. Vorbesc din amintiri.
- Habar n-am câţi ai păcălit până acum, sau câţi n-au vrut să-ţi spună.Şi nici nu mă interesează. Dar buclele negre, perfecte, ochii verzi, sticloşi şi ironiile n-or să-ţi ascundă la nesfârşit nevoia acută de iubire. Îţi doreşti enorm dragoste, să iubeşti, să fii iubita. Tânjeşti să spui dimineaţă"te iubesc".
- Du-te dracului. Cine eşti tu să mă analizezi. Nu ai nici un drept.
- Ba am dreptul la libera exprimare. Nu te mai ascunde atât.Ai vrea să iubeşti, dar idiotul ăla şi-a bătut joc în ultimul hal.Şi tu, în loc să faci ce trebuie, să înfrunţi, te-ai închis repede în cuşca de sticlă. Te-ai transformat în femeia fatală şi te-ai sălbăticit.Ai uitat că eşti om. Şi-n pat... fuţi ca un animal.
- Acţionez instinctiv. Atac atunci când teritoriul îmi e ameninţat, ador mirosul de sânge.
- Dar uiţi partea esenţială. Animalele fac sex instinctual. Tu o faci dintr-o frustrare şi o dorinţă de a te răzbuna. Fără să simţi, fără să te gândeşti la altceva decât la tine. Aşa că îmi retrag cuvintele. Nici cu un animal nu te pot compara.
- Nu înţeleg de unde atâta înverşunare şi uimire. Iar toate astea le spui că pe nişte concluzii ale tale.În condiţiile în care ţi-am spus de la început ce sunt şi ce vreau. Sunt egoistă, insensibilă, superficială. Nu vreau relaţii, nu vreau iubire. Până acum îmi erai suficient. Dar a trebuit să te îndrăgosteşti că boul.
- Da, a trebuit.
- Nu înţelegi că distrug tot în jur? Afecţiunea mă transformă într-o bombă cu ceas? Din secunda în care m-am îndrăgostit e doar o chestiune de timp până se duce dracu' tot.
- Dumnezeule, în ce hal îl mai iubeşti şi acum, după atâţia ani...
- Da mă, îl iubesc. De-aia nu-mi mai doresc nimic. Pentru că nimic nu e el. Şi-acum, pleacă!
La revedere.
- Ok, ne auzim.
Răvăşită, cu gândurile vraişte, îşi ia genunchii în braţe. O picătură rece i se prelinge din turturele de la streaşina fix pe şira spinării. Oare lentilele de contact ar ajuta-o? Cum a reuşit străinul ăsta să-i pătrundă până dincolo de suflet?!
Îşi ia ceaşca şi se întoarce în cameră.Se urcă în vârful patului, căutând soluţii să-l alunge dincolo de toate visele şi dorinţele.
Pe noptieră din mahon, de la capătul patului, pe un postit gri, scrie mare:
"Redevino umană!"

Intr-o bucatarie mica,alta de cat a mea,in fata unui laptop ma straduiesc sa-mi adun gandurile.
Habar n-aveam cat e de greu sa fii asa.Desi de multe ori am fost avertizata ca nu e chiar atat de usor,mi-am dorit sa fiu aici,sa fiu asa.
Si am reusit.
Sunt omul care nu mai plange,omul care face intotdeauna bine,care reuseste sa nu se mai indragosteasca.
Incet,incet,fara sa stiu cum si care e procesul,m-am transformat in fetita impiedicata,care blocheaza scarile la metrou,dar pe care nu o injura nimeni,pentru ca privirea tampa spune totul.
Acum stiu sa iau oamenii asa cum sunt.Ce rost are sa vrei sa schimbi totul cand e atat de usor sa-ncepi cu tine?!

Azi am gasit scoicile.Pe fiecare am scris cu un marker albastru ˝G.G 06.06˝.Cica ar fi cele mai frumoase scoici de pe plaja aia!Si tot de acolo marea mi-a vorbit la telefon,mai frumos ca niciodata.Mi-a transmis ca e imperios necesar ca anul asta,care tocmai trece,sa ajung acolo.N-am onorat invitatia.Am preferat sa ma ascund in carapace si am ramas acolo pana asta-toamna.
De fapt,asta-vara n-am onorat nici o invitatie.Daca a fost bine sau nu,nici nu mai conteaza.
Mi-au ramas scoici,mesaje si multe cuvinte ale multor oameni dintr-o vara si-un trecut trist.

E sau nu cliseu,imi place sa analizez anul asta.Pentru ca imi place ce vad azi.Oglinda fermecata nu-mi arata doar imaginea care ma face din ce in ce mai narcisista,ci si sufletul care incepe sa prinda culoare.Am lasat oamenii urati in spate.Tot de asta vara.Si daca mai raspund la telefoane o fac doar din egoism.
Imi plac oamenii care ma inconjoara acum,colegii de birou,cei cu care ies la bere,cei pe care ii cunosc in cluburi,si mai ales grupul vesel(care e acelasi de la bere)care imi trimite zilnic calupuri de mail-uri.
In afara de mine nu s-a schimbat nimic.As fi putut oricand sa-mi fac viata mai linistita,daca nu m-as fi complacut in situatii fade.

Una peste alta,fiecare om nou,intalnit anul asta,imi este drag.Daca a ramas sau a fost doar in trecere,nici nu mai conteaza.Fiecare mi-a lasat un gust placut,de ciresi de mai.
To do list-ul pe 2009 e in proportie de 90% realizat.Sa vedem daca reusesc sa ajung si-n Vama pana pe 31.
Urmeaza un to do list de 2010.Mai ambitios,mai vesel,mai colorat,care promite rezultate si mai surprinzatoare.

Da,poate intr-o zi am sa fac recensamantul oamenilor frumosi.Pana atunci mai las sa curga halbe de bere pe mese la Berari si mail-uri intre multinationale!

Imi sunteti dragi,OAMENILOR!