TESTAMENT

Să mor acum, aici, sub cerul ăsta verde, pe iarba asta gri.
Dar vreau să văd din nou tot ce-am văzut odat'
şi să trăiesc din nou tot ce-am simţit odat'.
Vreau să te am pe tine,
să simt miros de primăvară şi raze roz de soare,
să muşc din măr cu gust de pară, din pieptul tău cu gust de vară.
Să văd copii ce sar de bucurie şi oamenii ce plâng dintr-o prostie.
Vreau să alerg din nou prin univers
şi să adun în păru-mi stele, iar mai apoi să-ncing un joc cu ele.
Vreau să te-ating şi să te-nchid într-acest vechi pahar cu vin.
Să simt un gust amar pe buze venit din dulcele-ţi venin
ce mă omoară şi mă-nvie făcând din noaptea mea un chin.
Şi de nu vrei să vii acum, în ultim ceas ca mângâiere
să-ţi fie viaţa ta un chin şi gândul tău doar o prostie,
iar visul tău doar un cosmar şi ziua fără răsărit,
căci m-ai lăsat sa mor, nebune, ca un bătrân nefericit.
Şi să rămâi un stih pe veci, să bântui lumea-n lung şi-n lat
şi niciodată să nu afli cum să-ţi iei viaţa de la cap.
Şi să iubeşti mereu femei ce te atrag în jocul lor
iar toate astea vreau să-ţi fie numai un drum amăgitor.
Să le implori să te iubească iar ele nici să te privească
şi tu să le oferi comori...
iar ele să-ţi zâmbească fals...
atunci îţi vei dori să mori căci îţi e vocea fără glas.
Şi de-ai muri să vii la mine! O să am eu grijă de tine.
Dar până când mă vei găsi să umbli-un veac, noapte şi zi
şi-n drumul tău să întâlneşti o apă dulce cu ochi verzi,
cu buze roz de mandarin, ce izvorăşte din pelin.
Şi-atunci să crezi că m-ai găsit,
dar te înşeli căci am murit.
Să te întorci atunci în lume, să-ti cauţi viaţa după nume,
un nume sfânt cu vast ecou, nu ca al tău de derbedeu.
Un nume cald de serafim, cu zâmbet dulce de sabin.
Îţi scriu acum un ultim vers, lăsându-ţi-l ca testament,
Să-ţi fie veşnic căpătâi, până la ziua cea dintâi.
Lăsa-ţi-mă să mor acum, sub cerul ăsta negru, pe iarba asta roz.