Acum si pentru totdeauna

Senzaţia de ţiuit în urechi persista.
Credeam că motivul era unul cât se poate de obiectiv şi, de altfel cel mai la îndemână: boxa lângă care stătusem un concert întreg, aproape o jumătate de zi.
Vorbisem mult despre tine în ziua aia şi încă de dimineaţă, de când m-am trezit, gândul mi-a fugit la tine. Habar n-am de ce. Poate pentru că era un al doilea mare concert rock la care mergeam în ultimul an. De data asta fără tine.
Din toată mulţimea aia de oameni eu trebuia să te văd pe tine. Bunul şi nebunul meu. Aceeaşi structură scheletică, înaltă, prea osoasă să fie atletică. Şi într-o secundă ochii tăi albaştri mi-au amintit de ce te-am iubit atâta amar de vreme. Încă... Încă ai zâmbetul ăla turbat în colţul gurii. Aşa-i că încă îţi transpiră mâinile când vorbeşti cu mine?!
Bunul şi nebunul meu... Ţi-am văzut zâmbetul şi am uitat de tot. De toate răutăţile lumii, de toată durerea pe care am adunat-o în adâncul sufletului meu, de toate eşecurile. Dar mi-am adus aminte cât te-am iubit. Ai fost şi, aveam să aflu în seara în care ne-am reîntâlni, ai rămas spiriduşul meu. Un Peter Pan rebel, care se împotriveşte oricăror reguli lumeşti. De rebelul din tine m-am şi îndrăgostit prima dată.
Pentru o oră, timp în care am străbătut Bucureştiul prăfuit, împreună, am redevenit zâna care am fost. Zâna şi spiriduşul ei. Sau spiriduşul şi zâna lui. După prea multă vreme timpul s-a oprit în loc. Bunul şi nebunul meu!
Cosmic. Ăştia am fost noi. Aşa a fost totul între noi. Cosmic. Şi pentru o oră a redevenit cosmic. Tot.
Credeam că o altă întâlnire cu tine avea să-mi distrugă din nou universul. De-asta mi s-au înmuiat genunchii şi inima a început să bată disperată. Am evitat pentru câteva secunde să te trag de mână. Dar îmi era dor de tine, bunul şi nebunul meu.
Paradoxal, întâlnirea noastră nu mi-a distrus nici pe departe universul. Din contră, l-a reîntregit. A pus cap la cap toate rupturile şi am redevenit eu. Te-am iubit şi sunt atât de fericită că am făcut-o. Dacă mi-aş fi ţinut promisiunea şi refuzam în continuare să mă îndrăgostesc de tine nu ştiu ce aş fi devenit. Dar acum sunt cea mai fericită că mi-am dat voie să te iubesc.
Ne-am despărţit în cel mai frumos mod cu putinţă. Acum, nu atunci. Buzele tale pe pielea mea mi-au reamintit, încă o dată, de ce şi cum am putut să te iubesc în felul ăla.
Acum şi pentru totdeauna, bunul şi nebunul meu!