EU...cu mine

Pasiunea mea pentru filozofie,pentru partea nevazuta a lucrurilor a inceput acum un an!...sau poate ca a trecut mai putin.Poate o luna,o zi,sau doar o secunda.Nu stiu!De cand au inceput cercetarile mele filozifice am pierdut notiunea timpului.De fapt in filozofie timpul nu conteaza.
Totul a inceput intr-o seara in timpul uneia dintre desele plimbari pe plaja.Inconstient mi-am aruncat privirea spre cer.Norii de o culoare alb-cenusie alergau grabiti,cautandu-si parca propria existenta.Mi-am amintit atunci cateva cuvinte pe care le citisem mai demult intr-o carte:”Ce sunt norii decat un pretext pentru cer,ce este viata decat o fuga de moarte?”Am reusit sa citesc dincolo de cuvinte.Toata viata mea de pana atunci a fost data peste cap.Toate idealurile mele au fost distruse.Si asta pentru ca viata mea fusese legata de materie,iar acum descopeream o cu totul alta lume.aoa lume care pana atunci imi fusese teama sa o descopar.Descopeream un nou univers care ma facea curioasa.Vroiam sa aflu cat mai multe despre tot.Vroiam sa fiu eu,sa ma cunosc in modul cel mai obiectiv cu putinta,si sa nu le mai dau voie celorlalti sa-si spuna falsele opinii la adresa mea.Doream cu adevarat,pentru prima data ce-i drept,dad au jos pielea de urs literat si sa ma comport ca un tanar leu filologic.
Intotdeauna mi-a placut sa aud parerea celorlalti despre mine.Impuneam astfel o critica severa,pe care de fapt nu vroiam sa o aud.Ma vedeam in multitudinea de cuvinte neadevarate spuse de altii.Mi-am dat seama ca tot ce exista provoaca mai devreme sau mai tarziu cosmarul.Eu insami n-am putut niciodata spune cuiva ce cred despre el.Asta ar fi insemnat sa-mi dau mie o superioritate cu adevarat abuziva,lucru care-mi displace cu desavarsire.
Deci cum am putut eu cere despre mine unor oameni care nu m-au cunoscut niciodaat cu adevarat?Nu m-au cunoscut pentru ca nu aveam un mod propriu de a fi;ma schimbam foarte usor,aveam un puternic simt al mimarii,vroiam sa fiu ca altii.Imi schimbam infatisarea,dar niciuna nu mi se potrrivea.Era ca si cum as fi posedat alt trup in fiecare zi,trup ce adancea un suflet pierdut.Eram prea pamanteana,chiar si cu scrierile mele”de filozofie”,daca se pot numi asa.Abia mult mai tarziu mi-am dat seama ca adevarata filozofie inseamna sa nu mai vrei sa fii om,sa visezi la o alta forma de viata.Eu nu vedeam lumina zilei,nu vedeam concretul.Sa fi vazut lumina zilei insemna sa fi vazut catuse,sa fi vazut un cosmar.Ma completam prea mult,iar acum singura regula de aur pe care o accept intr-u totul este sa las o imagine de sine cat mai incomplete,o imagine ce se va amplifica odata cu trecerea ireversibila a timpului.
Cel mai mult mi-as dori sa dorm 24 de ore din 24 si sa-mi regasesc sufletul in somn,pe care apoi sa-l descopar celorlalti asa cum este el.Mi-am dat seama ca ori de cate ori sunt la o cotitura cel mai bine ar fi sa ma intend si sa las sa treaca orele.Deciziile luate in picioare nu au nici o valoare.Ele sunt dedicate fie de orgoliu,fie de teama.
In sfarsit,am devenit “un mic filozof”.Am reusit sa ma descopar pe mine,eu.Se spune ca fiinta tine in ea o mie de dusmani si un singur prieten.Asta am descoperit eu la mine,ceea ce am bucura peste masura,pentru ca cel mai bun si complet sfat e acela de la un dusman si nu de la un prieten.Pentru ca dusmanul iti cauta defectele pe care ti le pune in valoare pentru a fi corectate…
Iar acum cel mai aprig dusman al meu sunt eu insami…