In incercarea disperata de a-mi opri lacrimile ce insista sa-mi inunde ochii de smarald nu mai am timp sa privesc.Asa am uitat cum arata fericirea,oamenii,viata.Tot asa am uitat sa iubesc.Nu mai stiu ce culoare are cerul sau cum straluceste soarele,nu mai stiu cum arata colega de birou sau cu ce bluza m-am imbracat azi.Si toate astea pentru ca singura mea preocupare e sa-mi stapanesc lacrimile.Trupul meu simte numai suferinta.Iar sufletul simt ca mi-a murit de mult.Prea repede a murit copilul din mine.Prea repede am uitat sa ma bucur de cantecul unei pasari,de sursurul unei ape,de mirosul unei flori,de zborul unui fluture.Am aruncat sufletul de copil si am imbracat mantia durerii,batuta cu lacrimi de diamant.Ochii si-au pierdut sclipirea de bucurie chiar daca isi pastreaza inconfundabila culoare superba.Buzele incearca cu disperare sa schiteze un zambet dar din pacate nu mai stiu cum se face asta;colturile gurii au cazut prada fortei gravitationale,dand figurii un aer trist.Mi-e dor sa fiu fericita.Si in momentele astea asta ar trebui sa fac.Sa rad!
Aud mereu povesti cu muribunzi care traiesc fiecare clipa la intensitate maxima.Eu de ce nu pot sa fiu asa?De ce nu ma bucur si eu de orice gura de aer pe care inca o mai respir?Sunt speriata,mi-e frica.Nu stiu ce ma asteapta,nu stiu ce o sa fie.As putea sa mor acum,maine niciodata.As putea sa nu ma bucur niciodata de ganguritul propriului copil.Si-atunci ce rost mai are drumul meu pe pamant?Dar poate minunile exista.Numai un suflet ratacit crede in minuni.Numai un om care si-a pierdut ultima speranta,care nu mai gaseste nici un sprijin in viata,care nu mai are puterea sa lupte pana la capat se agata de un lucru marunt,cum ar fi credinta in minuni.
Cum sa-mi recapat zambetul,inima,sclipirea din ochi,iubirea,viata,puterea de a lupta?Simt ca e imposibil.Ma simt "demolata",sunt prabusita fizic si mai ales psihic.Nu reusesc sa-mi gasesc punctul de sprijin,echilibrul care sa-mi dea putere sa merg inainte.
Poate ca tu m-ai putea ajuta.La tine am gasit intotdeauna puterea,iubirea,intelegerea,acceptarea necunoscutului.
Aud mereu povesti cu muribunzi care traiesc fiecare clipa la intensitate maxima.Eu de ce nu pot sa fiu asa?De ce nu ma bucur si eu de orice gura de aer pe care inca o mai respir?Sunt speriata,mi-e frica.Nu stiu ce ma asteapta,nu stiu ce o sa fie.As putea sa mor acum,maine niciodata.As putea sa nu ma bucur niciodata de ganguritul propriului copil.Si-atunci ce rost mai are drumul meu pe pamant?Dar poate minunile exista.Numai un suflet ratacit crede in minuni.Numai un om care si-a pierdut ultima speranta,care nu mai gaseste nici un sprijin in viata,care nu mai are puterea sa lupte pana la capat se agata de un lucru marunt,cum ar fi credinta in minuni.
Cum sa-mi recapat zambetul,inima,sclipirea din ochi,iubirea,viata,puterea de a lupta?Simt ca e imposibil.Ma simt "demolata",sunt prabusita fizic si mai ales psihic.Nu reusesc sa-mi gasesc punctul de sprijin,echilibrul care sa-mi dea putere sa merg inainte.
Poate ca tu m-ai putea ajuta.La tine am gasit intotdeauna puterea,iubirea,intelegerea,acceptarea necunoscutului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu