Povesti din Vama

Asa desculta sar din masina si alerg direct pe plaja.Nisipul pe care il simt sub picioarele goale imi confirma ca nu visez.
-Cum e?
Ii sar in brate si-l sarut de un infinit de ori.Acordurile perfecte din "petit fille de la mer"patrund prin protierele deschise.
-E frig,dar mai cald decat ma asteptam.
Imi ridic gulerul pana peste nas,bag mainile in buzunare si ne asezam pe plaja.Marea e agitata,iar sunetul valurilor imi mangaie toate simturile.
Mi-a fost dor de ea...Aproape 4 ani am asteptat intalnirea asta.Nici una nu e la fel.Nici nisipul din Zadar,nici sunetul valurilor din Bulgaria,nimic.Marea mea e aici!In Vama!Ea-mi poarta secretele,visele,dorintele,sfarsirile repetate,lacrimile si iubirea.Primul 1 mai dupa cea-i murit,aici am venit.Pe plaja asta am plans doua nopti si-as fi vrut sa nu mai plec.Am lasat aici ceea ce credeam a fi ultima lacrima.Dar marea m-a aruncat intr-un grup de vamaioti,care m-au dus intr-un personal,inapoi,la Bucuresti.Valurile de aici mi-au mangaiat de un milion de ori glezenele sarutate de tine.Si-acum,dupa atatea scenarii,sunt aici.Si habar n-am ce sa-i zic.Nu mai sunt copilul stingher care-si face prieteni imaginari,nici adolescenta indragostita care plange moartea ta.Nu mai sunt nimic din de-acum 4 ani.Nici macar"printesa cu ochii de smarald"nu mai sunt.Si-atunci ce sa-i zic?mai bine tac.
Valtoare de ganduri se potoleste,si brusc,in capul meu se face liniste.
-Ce faci?
-Bai,esti ultimul om la care m-as fi gandit ca o sa ma readuca aici!
-Da,stiu!Ada,Ada,Ada!
-Care Ada,ma?
-Vezi?Nici macar nu stiu cum o cheama!
-Ada nu exista!Sub nici un alt nume.Tu nu esti Karin,iar eu n-am sa-ti vorbesc niciodata despre Ada.
-Ada aia,care nu exista?
-Da.Imi pare rau doar ca n-o sa-i pot arata nciiodata Vama asa cum o stiu eu!
-vama n-o sa plece niciodata de aici.
-asa cum nici Ada nu mai exista!
...
-Mai plecam in seara asta?
-E deja 3 si mult de mers pana in Costinesti.Stam sa vedem rasaritul.
-Ma duc sa aduc paturile si ceaiul din masina.
M-as putea chinui mult incercand sa descriu senzatiile provocate.N-am s-o fac!Ce ni se intampla e suficient.
-Auzi ma,da' tu de unde vii?
-De nicaieri.
-Ma gandeam eu...ca nu semeni a nimic.Om nu esti,dar nici a vreo entitate fantasmagorica n-aduci!Esti un paradox.
-Exact!
-Te duci undeva?
-Niciunde!
-Data viitoare ne luam cortul?
-Faci palnuri?!
-Asta a iesit spontan.
-Mai avem tigari?
-De care?
Si rasetele noastre umplu plaja pustie din Vama.
-Hai sa ne plimbam.
-Trebuia sa luam o sticla de tequila!
-Nu mai beau!
-Da' el n-a fost ca tine?
-El e barbat!
-Si?
-Si nu purta pe umeri un prezent atat de haotic.
-Altceva?
-E poate singurul om care mai conteaza!
-Scoici?
-Maine,sa le aleg!
-Ma?
-Ce-i?
-Ma iubesti?
-Niciodata!
-De ce?
-Nu ma mai leg sentimental de oameni!
-Dar eu nu-s om.
-Atunci te iubesc!
-Eu nu te iubesc!
-Si mai bine...
-Pai?
-Cand o sa ma iubesti o sa-mi fie sila de tine!
-Zi-mi de Ada!
-Care Ada,ma?
-Aia care nu exista!
-N-am ce sa-ti zic!Daca m-ai fi intrebat acum aproape un an,cand aceeasi Ada,care nu exista,a disparut,te-as fi carat pe terasa la "La Scena" si ti-as fi vorbit fara intrerupere despre ea.Dar acum...
-Acum ce?
-Am obosit sa duc in carca povara intregului univers.E sufocant sa-ti asumi responsabilitatea deciziilor celorlalti.
-Dezvolta!
-Nu e cazul!De fiecare data i-am cautat scuze incercand sa gasesc hiba in comportamentul meu!De data asta nu.Daca avea ceva sa-mi spuna o facea.
-Tu ai ceva de zis?
-Vorbim despre un om care nu exista.Hai sa bem o bere!
-Nu mai bei alcool!
-Azi fac o exceptie!
-Mai scrii pe blog?
-Da.
-O sa scrii si despre mine?
-Despre tot!
-Inclusiv despre bere?
-Da!
-Si el?
-Citeste rar,si atunci in diagonala,de pe iphone!N-o sa observe.
Simpaticul meu prieten ma ia de mana si alergam pe plaja.
-Ploua!
-Ploua si ultima data cand am fost!
-Hia sa mergem!
-Du-te,eu mai stau.
O amestecatura ce pare rupta din alt film.Mare,ploaie,alta eu si simpaticul meu prieten.Ploaia imi spala si ultimele pacate,si aici,pe plaja,imi smulge cea din urma promisiune,si cea mai strasnica.Pe care n-am s-o mai spun nimanui.
Marea isi trimite un val care abia-mi atinge varful baschetului rosu,in semn ca a inteles.Stiam ca am s-o regasesc exact cum am lasat-o.
In cele din urma ma cuibaresc in bratele simpaticului meu prieten si-l sarut cu foc.Pentru prima data,impartim aceeasi camera.Se joaca in parul meu si-ar vrea sa-i spuna ceva.Adorm.A doua zi,pe aceeasi plaja,iau o scoica in mana,o strang tare,il sarut si-o aruc cat pot de departe.Am inchis in ea dorinte si vise,cuvinte nespuse si lacrimi neplanse.
Drumul spre casa e apasator.Imi lipsesc punkerii din anu'1.
Ploua pe A2 si stergatoarele nu mai fac fata.
-Sa stii ca te iubesc!
-Stiu...si lacrimile se rostogolesc peste mana care mangaie fata obosita!
Se contureaza blocurile orasului pe care am inceput sa-l urasc.Am sa ajung in aceeasi debara si incet,incet arunc in cutii si geamantane nimicuri care-mi construiesc universul.
Simpaticul meu prieten ramane tot acolo,inchis intr-o scoica!