Ma prabusesc intr-un pat demult uitat de noi,azi,pentru a mia oara,dupa un milion de ani.Mi-era dor sa inchid ochii si sa ma tii in brate.Azi m-ai sarutat cum n-a facut-o nimeni,niciodata.Doar tu!Dupa atatea secole de rataciri,azi ma intorc la tine.Cu bratele deschise pe jumatate,cu privirea adanc infipta in pamant si cu gandurile ratacite.Mi-e frica sa-mi mai spun,dupa atata vreme,"te iubesc".
Si tu,de parca nu m-ai fi vazut de ieri,ma iei de mana si ma intrebi de ce nu rad.
Spectacolul lumii mi se perinda din nou prin fata.Cu ingeri si cu zane,cu unicorni si cedri,cu zambete si ploi.Suntem doar noi in acelasi baldachin.
Te mai intreb inca o data daca o sa mai gasesc vreodata fericire fara tine.Dar oftezi adanc si nu-mi spui nimic.Te-am renegat si-am incercat sa te urasc.Dar negandindu-ma la tine totul e fad,culorile cele mai colorate sunt pale si indiferent cum,nu pot sa rad.
Asa ca te-am chemat,si cum nu m-ai dezamagit niciodata,ai venit.Suntem doar noi in acelasi vis care ar trebui sa tina o viata.
Si oamenii imi pun mii de intrebari.De ce plang,de ce sunt fericita,ce s-a schimbat.Am invatat sa evit raspunsurile cu zambetul pe buze.Orice as vrea sa le spun ar insemna sa le vorbesc despre tine.Si cum as putea sa fac asta fara ca cineva sa-mi puna patalamaua de om nebun?!
Cum sa vorbesc despre tine si sa le spun ca ne-ntalnim in vise,ca plang ca nu pot sa te uit?
Oamenii stiu ca ingerii nu vorbesc.
Nu mai stiu sa-ti spun "te iubesc",cum n-am stiut,de fapt,s-o fac vreodata.
Iar tu nu m-ai invatat.N-ai vrut si nici timp n-ai avut.Te-ai grabit sa te transformi in vis...