Pentru ca inima ta moare

Iubirea ce parca mai ieri m-a scos din lumea sumbra in care ma inchisesem dupa moartea ingerului,astazi a murit si ea.
Sufletul a lasat din nou sa cada peste el cortina grea,din catifea neagra si mai mult decat atat,a ridicat in spatele ei ziduri din ce in ce mai inalte,acordandu-si siesi singuratate,putreziciune,dreptul la moarte...
Astazi refuza sa mai simta,sa se mai bucure,sa cante,sa tresalte.A uitat de mult cum e sa simta.Nici macar nu mai uraste.Indiferenta a ramas de fapt singurul lui atu.Nu mai conteaza nimic.Lumea cu starile ei,cu iubiri si tristeti,drame si evenimente,nu mai exista.
Nici un strop de lumina nici o raza de soare,nici un sentiment nu mai atinge sufletul opac.
Mai mult decat atat,s-a infasurat in lanturi stranse,incercand sa-si provoace siesi suferinta.Dar nici macar asta nu mai simte.
Le-a lasat acolo si le-a ferecat cu un lacat greu,de plumb.
Nimeni,niciodata nu va gasi cheia.Nimeni nu va sti cum sa scape sufletul din stransoarea lanturilor.
Iar el va muri incet si sigur,asa cum a visat de fapt intotdeauna...