Mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre noi va pleca...
Mereu am avut senzatia ca mi-e cel mai bine singura.Le-am multuit celor care au plecat si mi-am dorit ca cei care care au ramas sa plece si ei!I-am condamnat pe cei langa care am ramas pana in ultima clipa a vietii lor!Nu-mi doream acelasi lucru pentru oamenii la care am tinut atat de mult...nu vroiam ca ei sa ma vada cum ma duc.
Iar azi...mi s-a indeplinit tot ce mi-am dorit.
Important e ca ai plecat TU!Credeam ca o sa-mi faca atat de bine sa te stiu plecata.
Nu te judec pentru nimic din tot ce ai facut.Greseala e in totalitate a mea.
Uitasem ce culoare are disperarea si ce gust au lacrimile.Am avut senzatie ca totul mi se cuvine,ca totul trebuie sa fie al meu,inclusiv tu.
Mi s-a parut absurd si prostesc sa-mi imaginez ca toate te vor scarbi intr-o zi,ca o sa merg atat de departe cu nebunia ca o sa te fac sa pleci.
De mai bine de 10 zile nu am inconjoara nimic altceva decat albul asta infiorator de murdar.Ma aflu intr-un spatiu mult prea inchis care mi-s ingradit sufletul,mi-a frant aripile si m-a izolat de vise.Universul meu se rezuma acum la rezerva de spital si un coridor lung pe care ma plimb din cand in cand la bratul asistentei,cu mult dupa ora stingerii.Foarte rar imi parasesc spatiul(da,e al meu,mi l-am insusit).Poate sunt egoista dar nu suport sa vad atatia muribunzi in jur,desi eu sunt unul dintre ei.Strigatele si urletele,gemetele disperate si cererile pentru inca o clipa de viata,semnate cu fiecare suspin imi strapung timpanele si-mi inunda creierul pana la stare aia de euforie.
El o numeste lesin...din care ma trezeste de fiecare data cu o doza de...adrenalina parca-i spune.
Toti oamenii astia nu-mi seamana.Nu ma regasesc nicicum pe chipurile lor.Nici nu mai stiu cum arat.Le-am cerut sa ascunda toate oglinzile de teama ca m-as zari din intamplare intr-una din ele.
Am incetat sa mai privesc oamenii in ochi din acelasi motiv.De fiecare data cand intalnesc privirea cuiva plec ochii si ma uit atent la elefanteii roz cu care sunt incaltata.
Aseara a venit in vizita.
De fapt nu e prima oara cand ii simt prezenta,dar de data asta a fost diferit.Si de asta ma gandesc serios ca poate scopul a fost altul.
Poate sa o insotesc intr-un loc necunoscut sau doar sa-i curme suferinta.
A venit asa,ca un fior care m-a imbratisat mai tandru si mai frumos decat tot soarele de primavara si mirosul frunzelor uscate.
A fost mai mult decat toate bucuriile la un loc pe care le-am simtit vreodata.Mi-a scos incet drena,a lasat lichidul din perfuzie sa se scurga pe podea si a deconectat aparatul ala care respira noaptea in locul meu.
Am simtit-o cum zambeste,un zambet cum numai pe chipul mamei am mai vazut.Zambetul ala mi-a umplut sufletul de bucurie si usurare,dupa care brusc am simtit-o cum pleaca si ma cheama soptind.
Am vrut sa ma ridic sa o urmez dar pleoapele de plumb m-au tintuit inapoi pe perna.
Lumina mi-a invadat pupilele ca o ploaie de cioburi marunte iar strigatele si tipetele au distru linistea din jur si se ciocnesc unele de altele chiar in urechile mele.
imi ridic mainile sa le ridic dar plumbul din pleoape a cazut deasupra lor acum.
Incet,incet deslusesc cine tipa...
"Ce dracu Honey?Eu stiu ca nu e tocmai rata cu portocale,dar chiar asa,sa-ti lasi masa de seara sa se risipeasca pe gresie?Si mai mult,sa ne demonstrezi ca inca mai poti,deconectezi nenorocitul de aparat?"
Marga ma priveste de parca ar fi vrut sa ma omoare chiar ea."Noroc ca am trecut sa te scot la plimbare.Ce dracu ai de gand mai copile?Vrei sa ma lasi sa ma plimb singura sau mai rau sa gasesc alt ciudat cu care sa ma imprietenesc?Abia m-am obisnuit cu tine...nu face tampenii!Erai sa te duci."
"Eram sa mor,nu sa ma duc" si ii privesc pe amandoi dupa care plec privirea furioasa.Imi dau seama ca nu am ce sa le spun.
Nu pot sa le spun de ea...Or sa creada ca-s nebuna si ma muta intr-o...camasa de forta.Mai bine imi asum eu presupusa vina de a incerca sa evadez!
Pleaca toti tiptil-tiptil si eu raman sa dorm.Cu drena la locul ei si nici nu trebuie sa ma mai chinui eu sa respir...
De dimineata el imi promite ca in maxim o saptamana de acum o sa ma faca bine.Dar eu stiu ca pana atunci o sa treaca ea din nou pe la mine.Pentru ca ea e singura care ma mai poate salva.
Dar intre timp ma mai infrupt din cartile pe care mi le-am asezat pe dulapul din camera si din cand in cand mai astern 2-3 randuri care-mi fulgera creierul.
De pe raftul de jos imi zambesc complice 2 carti..."Si daca e adevarat..."si "Te voi revedea"
"asa se incheie povestea:cu zambetul tau si cu durata unei absente.Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele.Te-am cautat pretutindeni,chiar si in alte spatii.Te-am gasit:oriunde as fi,adorm sub privirile tale.Carnea ta era carnea mea.Din cele doua jumatati ale noastre,au izvorat fagaduieli;impreuna alcatuiam ziua noastra de maine.De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii.Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi,la adapost de priviri straine,in taina unei increderi unice,peste care continui sa domnesti tu.
Mi-ai dat ceea ce nici nu banuia,un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mult mai mult decat orice alta secunda.Eu eram dintr-un catun,tu ai inventat o lume.Oare iti vei aminti vreodata?te-am iubit cum nici nu imi imaginasem ca ar fi cu putinta.Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.
Nu sunt stapanita nici de furie,nici de pareri de rau.Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume:vraja.Si inca il mai [poarta:ele sunt facute din eternitatea ta.Chiar daca imi lipsesti,nu voi mai fi niciodata singur,pentru ca undeva,existi tu."