Dima Bilan - BELIEVE

"Cause I've got something to believe in
As long as I'm breathing
There is not a limit to what I can dream
Cause I've got something to believe in
Mission to keep climbing
Nothing else can stop me if I just believe
And I believe in me"

Goodbye my love,goodbye...

I'll hold you in my dreams till YOU come back to me...

cine sunt si de unde vin?

E gri pe-afara si ud pe jos.Nu mai ploua si oamenii s-au mai potolit din goana lor,acoperiti de umbrela.E totul trist si fad.Ma uit in oglinda si pentru a mia oara vad un chip incruntat,fara nici un motiv anume.Poate e doar trist.Pentru asta are sarmanul destule motive.
E trist pentru ca sufletul plange,si azi,poate ca si ieri sau acum o luna sau un an.
Viata nu mai e la fel pentru niciunul dintre noi.Ne-am indragostit si ne-am aruncat,imbratisati,in haul plin de nou,care s-a deschis inaintea noastra.Si azi...ne-am trezit la realitate,ne-am dat seama ca avem responsabilitati si obligatii mai importante decat"NOI".Si poate cel mai trist e ca acum stim...nici unul dintre noi nu mai e blandetea si gingasia si frumusetea si puritatea si simplitatea de la inceput.
Suntem atat de diferiti...eu si cu tine...nu am fost si nici nu vom fi vreodata"intregul"unui suflet,al unei iubiri,al unui dans sau al unui hohot de ras.
...
E soare.Te visez mai frumos ca niciodata.Esti mai mult decat am crezut.Esti aici si azi,si-o sa fii si maine,si-o sa ramai pentru totdeauna.Mana mare imi maingaie fata obosita de plans.
Sunt fericita si zambetul tau imi umple sufletul...Ma faci sa visez chiar si atunci cand sunt treaza.Esti doar al meu si nu te-am impartit vreodata cu altcineva...
...
Pana la urma,din toate cele de mai sus,pe care le simt?
Mi-e bine sau nu?Ploua sau e soare?E gri sau albatru?Esti aici sau nu?
Ma doare sau e dulce sarutul tau?Te vreau?Ma mai doresti?
Sunt femeie sau nu?Sunt a ta?
...
Sunt un copil inchis intr-un corp ce se vrea...om.Habar n-am ce-mi doresc.Nu mai stiu catre ce/unde/la cine ma intreptam cand m-am oprit aici.
Eu sunt doua fiinte care vor doua lucruri complet diferite.Una te cheama iar cealalta imi spune sa fug.Departe de tine,departe de tot.
Oamenii arunca in mine cu pietre si nici macar ei nu stiu de ce.Imi spun ca nu e bine,ca nu e normal.
Ce nu se incadreaza in tiparele voastre?Ca vreau sau ca nu vreau?
Si totusi?Te vreau?Sau nu ma vrei?
...
E greu sa fii om.Dar si mai greu e sa incerci sa fii...
...
Tanjesc?
TÂNJÍ, tânjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lâncezi. ♦ (Despre plante; p. ext. despre locul unde cresc plante) A se veşteji, a se ofili. ♦ Fig. A stagna. 2. A suferi mult din punct de vedere moral, a se consuma, a se topi. ♦ A dori mult ceva.
A TÂNJ//Í ~ésc intranz. 1) fig. A suferi de dorul cuiva; a fi cuprins de slăbiciune. 2) A avea o boală neidentificată (fără a cădea la pat); a gogi. 3) fig. (despre plante) A stagna în dezvoltare (din cauza condiţiilor
nefavorabile).
Aha,asta e!!!
TANJESC!
...
Nu ma intreba cine sunt si de unde vin,pentru ca nu stiu...
Si nici macar "de ce?" sa nu ma intrebi...
...
Eu pot sa te intreb daca...m-ai imbracat...intr-o forma?

claudette,where are you?

am cautat ceva...nu stiu ce,in mailurile vechi!si-am gasit asta.l-am trimis acum un an si mai bine de jumate!
parerea a ramas aceeasi.exista oameni care si-au pus amprenta asupra evolutie mele ca om si personalitate.poate de asta am nevoie si acum.de un om minunat,genial langa care sa ma regasesc.da stiu,sunt egoista.

"Simpatica domnisoara,

(a incepe aceste randuri cu"draga" sau "stimata" mi se pare prea formal,prea rece-desi scopul acestei minunate scrieri nu este sa te incalzeasca-)

As vrea sa...ITI MULTUMESC!Pare un pic ciudat poate.Dar mi-ai daruit multe.Fara sa vrei,inconstient.Nu suntem prietene,nici amice,nici confidente...ne cunoastem!Asa a fost sa fie.Sa facem cunostinta,sa ne vedem zilnic,sa lucram impreuna. Iti multumesc ca m-ai facut sa vreau!Mi-ai demonstrat ca se poate.Ca o femeie poate sa fie puternica si sensibila in acelasi timp,ca poate rade zgomotos chiar daca de fapt plange,poate mai tare.Ca viata de fapt nu te doboara niciodata.Doar te intareste.Te admir ca ai reusit sa treci peste bariere in fata carora majoritatea dintre noi ne oprim si spunem "gata!nu pot".Ai reusit sa ridici un castel dintr-un fir de nisip,si poate astea ne dorim toate!Sa fim ce esti tu,o FEMEIE.Asta mi se pare mie ca esti.O femeie de cariera,o femeie indragostita,o femeie puternica.Razi,plangi,esti blanda si in aceleasi timp agresiva in cuvinte(uneori vulgara,cu oamenii potriviti),stii sa porti o pereche de adidasi cu aceeasi eleganta cu care porti cea mai fina pereche de pantofi.Faci toate astea fara a-ti pierde un gram din feminitatea naucitoare.Si cel mai important mi se pare ca esti inca umana...Alexander Dumas spunea in legatura cu constanta preocupare a lui Flaubert pentru perfectiunea stilului"Flaubert e un urias care e in stare sa doboare copacii dintr-o padure intreaga,ca sa faca o perfecta cutie de chibrituri!"Si cam asa te vad eu pe tine,pentru ca faci totul la superlativ!Revenind totusi la scopul principal...Iti multumesc ca imi arati in fiecare zi ce inseamna sa vrei,ce inseamna sa fii tu insati,sa pui in cuvinte mici o mare de intelesuri(dar asta o faci poate pentru ca esti poeta).Mi-ai demonstrat(desi stiam)ce bine e sa fii desteapta.Ce frumos e sa visezi,sa-ti doresti...Si poate mai mult decat orice iti multumesc ca mi-ai readus bucuria cititului.Uitasem ce bine e sa te afunzi intr-o carte,sa te pierzi in viata unui persoaj,sa traiesti odata cu el(sa razi,sa plangi,sa visezi si sa vrei aceleasi lucruri ca si el).Abia cand te-am auzit prima data vorbind despre cat de frumoasa a fost ultima carte pe care ai citit-o mi-am dat seama ce mult imi lipseste sa fac asta,ca a trecut prea mult de cand am atins coperta unei carti.Imi place de tine.Esti o idealista care traieste aici,printre oameni,poate ca si mine.Faci unul dintre cele mai frumoase lucruri,pe care putini il mai fac...visezi...si-ti place.Si daca viata ti-a adus in valul ei si momente crancene,tragice,a fost numai ca sa ajungi azi aici si sa vezi de fapt ce puternica esti!Iti multumesc ca m-ai invatat sa fiu din nou eu.Ma ratacisem la un moment dat...dar acum,ma recunosc in tot ce fac!Imi era dor dar nu stiam de ce!Azi am aflat...imi lipsea scriitoarea,boema,fetita care iubeste fluturii si florile,vesnica indragostita de orice...imi lipsea sa fiu tanara,pentru ca da,simteam acum ceva timp ca am imbatranit...imi lipseam EU!Si pentru toate astea ITI MULTUMESC,Claudia!Poate relatia dintre noi o sa ramana mereu una de colege,de cunostinte.Sau poate nu...si in cazul asta abia astept sa-ti scriu,de zece ori mai multe randuri decat acum,in care sa-ti multumesc pentru ce m-ai invatat dintr-o alta ipostaza,cea de prietena...Nu multumesc foarte des.Dar si mai rar o fac sincer!Poate singura persoana careia ii multumesc sincer,si o fac in fiecare an de ziua mea,e mama.Langa "LA MULTI ANI" din tot sufletul,pun cel mai sincer"MULTUMESC"...si momentul asta e unul dintre momentele alea rare in care multumesc cu toata fiinta mea,fara a astepta nimic in schimb!Frumoase cuvinte,nu?N-ar trebui!Pentru ca tu de fapt nu ai vrut sa faci asta.Am cules din cuvintele,gesturile si faptele tale numai intelesul!Ma repet...singurul motiv pentru care iti zic toate astea este pentru ca simt!Nu am vrut sa te imbat cu un ocean de cuvinte,sau sa te fac sa ma simpatizezi!Nu-ti cersesc prietenie,dragoste si cu atat mai putin admiratie!Pentru ca nu sunt pupincurista si nu-mi place sa impresionez prin cuvinte!Iar daca aceste randuri ajung la tine cu un alt inteles,imi cer scuze!O sa inchei in caracteristicul stil vesel cu o anecdota care-mi place foarte mult...Un scritor inca ncunoscut l-a intrebat odata pe dramaturgul francez Achard:-Maestre,ati putea sa-mi spuneti cum se face o avere cu o piesa de teatru?-Pai foarte simplu.Scrii o tragedie in cinci acte.Dupa o luna o transformi intr-o comedie de trei acte.Apoi o condensezi intr-un act.Pui manuscrisul intr-o servieta,imbraci un smoching,pleci pe Coasta de Azur si te insori cu o americanca bogata! N-oi fi eu vreun Achard,dar iti doresc ca tu,o scriitoare inca necunoscuta,sa faci o avere din romanul pe care,sunt convinsa,o sa-l termini cu brio pana la 30 de ani.

Cu admiratie,
Domnisoarei Claudia Aldea "

despre noi...clovnii...

1000 de clovni asezati la terase,1000 de suflete moarte.oamenii-i vad si merg mai departe,si nimeni nu se intreaba de ce nu zambesc.
lacrimi le spala spoiala alba de pe fata si toti isi doresc sa moara.stau in fata cu sticle goale de bere si-si plang existenta amara.
oamenii rad cand ii vad pe strada,copii se bucura de prezenta lor,dar pe ei nimeni nu-i intreaba despre fericirile lor.cine a vazut vreodata un clovn suparat?
ei stiu sa-mi ascunda tristetea si bucuria si iubirea,toate in spatele unui zambet fals.pentru ei nu exista nimic.clovnii sunt condamnati sa rada,sa-i faca pe altii fericiti.dar pe ei?pe ei cine-i face sa rada?lor cine le aduce bucuria existentei?
astazi,cand 1000 de clovni stau asezati la terase si plang,nici un om nu s-a oprit langa ei sa-i intrebe de ce.zambesc cand ii vad si se apropie,dar cand ii vad suparati toti pleaca,si nu se mai uita in urma.
o mama se apropie de ei cu un copil de mana."uite mama,clovni!"
primul se intoarce si ii priveste furios.mama se intoarce speriata,isi ia copilul de mana si pleaa.nici ea nu e curioasa sa stie de ce plang clovnii.

aseara am alergat de mana cu tine pe plaja,ne-am tinut in brate pe nisip si-n miez de noapte ne-am aruncat in mare.viata mi se arata de-atunci inainte ca fiind minunata.o mana mare imi curata din par algele verzi si-mi mangaia pleoapele.o noapte intreaga am zburat cu tine.si am stiut ca ma iubesti si ca viata mea ar fi nimic fara tine.am stiu ca totul exista in doi,nimic de unul singur.castelul pe care mi l-ai construit era mare,cu sute de turnuri si zeci de camere.insasi ceasurile erau dulci la gust.totul era minunat.
iar dimineata m-am trezit si nu mai erai.plecasei de mult cu tot ce-mi dadusei.cu viata,cu vise,cu castel si nisip.murisem impreuna cu tine.

clovnii m-au gasit plangand pe plaja.erau toti 1000,veseli si fericiti.m-au gasit suferind,dorindu-mi ca toata viata sa mi se imprastie in zare,sa cad in somn adanc,de moarte.
s-au asezat roata,in jurul meu,si-au inceput sa planga o data cu mine.de atunci stau asa si sufera.m-au dus pe terasa,si la fel...m-au asezat in mijloc si ei in jur.nu ne intreaba nimeni de ce suferim.
clovnii plang si din cand in cand ma strang in brate.nu stiu daca plang pentru mine,sau pentru ca plang cu sete sau pentru ca le-am adus aminte ca si ei sunt oameni si pot sa planga.

1000 de clovni impreuna cu mine stau la terase si plang.cate unul,pe rand ofteaza.au iubit si ei la fel ca mine,si-au pierdut.au respirat viata prin zambete false.asa cum o sa fac si eu de-acum incolo.
intr-o casa albastra 1000 de clovni stau in jurul meu si-mi zambesc.unul ma picteaza pe fata.pe fondul alb imi deseneaza doua lacrimi negre si un zambet rosu,pana la urechi,cu buze pline si colturi ascutite.
1000 de clovni se uita cu mine in oglinda si ma invata sa zambesc fals.ma invata sa-mi ascund lacrimile si durerea sub expresii vesele.1000 de glasuri de clovni se aud razand,zgomotos.

1001 clovni stau la terase si rad.m-au adoptat ca pe unul de-al lor.dar pe i se vad pe spoiala alba urme de lacrimi.
cel mai vesel dintre,si poate cel mai invatat,spune tare"viata de clovn nu e tocmai usoara.mai ai atatea de invatat pana ai sa incepi sa razi ca noi."