Numai prezenta becurilor electrice si a asfaltului o faceau sa se simta in vremurile noastre.In rest totul parea rupt dintr-o alta era.
Era o seara rece de toamna,cerul fiind acoperit de norii negri care-si varsau amarul asupra pamantului cu picaturi mari,reci,parca de gheata.
La randul ei era trista si ar fi vrut,asemeni cerului sa-si verse amarul asupra cuiva.Ar fi vrut sa intalneasca pe cineva,un om pe care sa-l impovareze cu suferinta ei.
Pleca din casa unde totul ii era foarte vechi,si totusi atat de necunoscut.Nu mai suporta singuratea.Pleca,poate in cautarea fericirii.
Acum era singura in mijlocul noptii,alaturi doar de picaturi moarte de ploaie.
Ii treceau prin minte cele mai nefericite clipe ale vietii.Dar intotdeauna exista cineva pentru care sa mearga mai departe.Cineva care ii dadea puterea sa lupte cu viata.
Dar acum se simtea singura.Chiar era singura!De cand el nu mai era cu ea,de cand el plecase definitiv.Cel care-i fusese alaturi de cand se nascuse,cel care o ajuta in tot si o sustinea in toate,cel care ii dadea sperante o parasise.
Il iubea atat de mult incat incepuse sa-l urasca pentru ceea ce-i facuse.
Nu intelegea nimic.Ii gresise cu ceva?De ce?Isi dadu seama ca nu poate fi altceva decat o pedeapsa de Sus.Dar cat de tare gresise in fata divinitatii ca sa indure toate aceste chinuri?
Isi amintea cand il vazuse ultima oara.Vedea si nu putea sa creada;el care era atat de energic si plin de viata,sa stea nemiscat,fara suflare?Nu se poate!Trebuie sa fie una dintre nenumaratele lui glume.Va veni langa ea si-i va sopti ca-i este bine!Nu?!Nu?
Se dezmetici pentru cateva clipe si observa ca era langa locul de unde plecase,langa casa plina cu amintiri.Era prea mica sa inteleaga si totusi intelese...Isi dadu seama ca nimic nu este operfect,nimic nu tine o vesnicie.Totul este doar o iluzie...Si totusi o iluzie minunata,numita "VIATA"!
Se hotara sa mearga inainte,sa lupte ca si pana acum.De dragul lui!Stia ca el ii este alaturi de ea si si-ar dori sa o vada fericita.
Ce nu stia este ca sufletul ii murise si se ingropase odata cu el!
vineri, 14 noiembrie 2008
De mult as vrea sa te intreb : Iti place cum iubesc?
Oare cuvintele mele te ating?
Ore le simti simfonia si permanentul inefabil?
zambetul meu nu ti-a ramas prins de spate ca o paiata?
privirea mea nu te-a strivit in bucati
sau praf de creta colorata?
Lacrima mea a picat si pe obrajul tau?
Dar tampla?
Tampla ta m-accepta?
De mult vroiam sa te intreb...Iti place cum iubesc?
Ore le simti simfonia si permanentul inefabil?
zambetul meu nu ti-a ramas prins de spate ca o paiata?
privirea mea nu te-a strivit in bucati
sau praf de creta colorata?
Lacrima mea a picat si pe obrajul tau?
Dar tampla?
Tampla ta m-accepta?
De mult vroiam sa te intreb...Iti place cum iubesc?
cum dracu sa mi se faca dor de tine?a trecut mai putin de o zi de cand n-am vorbit,si-mi verific mailul si lista de mess din 2 in 2 minute,doar,doar oi fi aparut...si nici nu te cunosc de o vesnicie...
habar n-am cum e posibil!tu ai vreo idee???
fir-ar a dracului de minte si suflet obsedate si insetate de oameni,de iubire si de stari euforice...
habar n-am cum e posibil!tu ai vreo idee???
fir-ar a dracului de minte si suflet obsedate si insetate de oameni,de iubire si de stari euforice...
joi, 13 noiembrie 2008
M-am privit de dimineata in oglinda incercand sa-mi pun masca si am schitat un zambet!
Si mi-a raspuns...
-Esti atat de frumoasa cand plangi...
Si mi-a raspuns...
-Esti atat de frumoasa cand plangi...
Orasul ingerilor
I
Frigul ii patrunde prin paltonul gros,din stofa ieftina si-i strapunge oasele.Incearca sa-l stranga tot mai tare,dar parca degeaba.Lacrimile nu contenesc si inainte de a-i atinge buzele ingheata pe obraji.Nu mai e nimeni pe peron si viscolul se inteteste.Ea singura,pe o banca,plange si-si ridica mainile impreunate spre cer.Taie din cand in cand urletul viscolului cu un suspin adanc.Cate o rafala de vant o face sa tresara,dar revine repede la starea de amorteala.Partea stanga a paltonului e de-acum alba.O rafala de zapada se napusteste asupra ei.Si inca una,si inca una.Din ea ramane doar un abur,si el aproape stins.Gata,s-a ispravit!N-a mai ramas nimic.
-Domnisoara?Alo?Domnisoara,ma auziti?
Isi ridica ochii speriata si-ncearca sa zareasca cu privirea de gheata cine o striga.Un zambet i se iveste in coltul gurii.
-Am ajuns?
-Domnisoara,imi pare rau,cred ca delirati.Ati stat toata noaptea aici pe banca.'o-ti fi inghetat!
Oamenii se aduna roata in jurul ei,fiecare incercand sa ajunga mai aproape sa vada cine e acolo si ce se intampla.
Un domn imbracat cu un paltonbleumarin,un chipiu in aceeasi nuanta si cu o banta rosie isi croieste drum prin multime.
Pantalonii grosi din aba sunt stransi sub genunchi si bagati in bocancii negri cu talpa groasa.E un barbat inalt,facut,cu ochii amri si negri.Are trasaturi blande si fata usor ridata.Expresia de om bun ii este insa inasprita de mustata neagra ce-i acopera in totalitate buza superioara.
Oamenii se dau in laturi,in stanga si-n dreapta,iar el se taraste cu greu,ducand in brate fata pe care a gasit-o zacand fara suflare pe banca din mijlocul peronului.
Maria se ridica cu greu de pe scaunul cu burete,tapisat in catifea rosie.E o femeie la vreo 60 de ani,cu parul alb,dar atent ingrijit.Are o fata blajina,neteda,conturata de ochii migdalati,de culoarea noptii.Se vede insa in miscarile domoale ca a trait multe.Scoate cu grija un cerceaf alb si-l intinde pe patul din fier.
Barbatul aseaza cu grija fata pe pat si o inveleste cu vreo patru paturi.Ii povesteste Mariei ca a gasit-o pe peron,acoperita in zapada,si o implora sa aiba grija de ea.
Medicul de garda intra pentru doua minute in salon,o consulta pe fata si da personalului toate indicatiile necesare pentru ingrijirea si recuperarea pacientei.Maine dimineata vor afla cine este,si se va lua o hotarare in ceea ce o priveste.
II
Soarele se chinuie sa-si strapunga razele printre crengile dese ale copacilor.Este cea mai mare gradina pe care a vazut-o vreodata.Are o multime de floricele colorate,si mai mici,si mai mari...de toate felurile.Peste tot e o iarba marunta,de un verde fraged.Doar ici si colo se zareste cate o poteca ingusta,din piatra cubica,ce serpuieste intreaga gradina,ce se intersecteaza cu celelalte poteci,dand nastere unui labirint intortocheat.
Sta pe o banca,la umra unui nuc ce-si flutura matisorii in aerul cald de primavara si rasfoieste cu vadita insufletire o carte cu coperti verzi.Pe cotorul cartii scrie mare,cu litere gotice"Plansul lui Nietzsche".Citeste incontinuu aceeasi carte de cand a venit aici.Doar de vreo doua ori a "inselat-o"cu "Crima si pedeapsa"a lui Dostoievski.Adora cartile astea doua,dar parca prima o atrage mai mult.A primit-o cadou de la Vlad,unul dintre colegii de aici,care s-a indragostit nebuneste de ea din prima clipa.
-Misa?!A venit domnul de la gara.Domnul Nicolescu,ti-l amintesti,nu-i asa?
Lasa cartea pe banca,asezand cu grija semnul cu fluturi albi,la pagina unde a ramas,si alearga intr-un suflet sa-l intampine pe "domnul Nicolescu".
Pe poarta grea din fier ce desparte curtea interioara de strada intra un domn inalt,cu ochii negri si cu mustata.E acelasi domn care a gasit-o in dimineata aceea la gara,mai mult moarta decat vie.
Ii sare in brate si-l saruta cu mare drag,iar el cu ochii plini de emotie o strange tare-tare la piept.E printre putinii oameni de care isi aminteste.
Din ziua in care a gasit-o a incercat cu disperare sa afle cine este si de unde.Cum o cheama si unde vrea sa ajunga.
Dar fata nu stia sa raspunda decat la ultima intrebare,si repeta obsesiv"Orasul ingerilor"Dupa multe incercari esuate si mii de afise cu chipul fetei lipite peste tot,au hotarat ca cel mai bine pentru ea este sa o aduca aici.
"Casa sufletelor"...Asta scrie pe usa de la intrarea pe care intra acum Masa la bratul Domnului,savurand incet batonul de ciocolata si privindu-l cu ochi intrebatori.Stie ca i-a adus si o portocala.
Casa sufletelor nu este un spital,nici macar un sanatoriu.E altceva,e un loc special.Aici si-au gasit linistea multi oameni,mai ales tineri.Aici oamenii toti sunt buni.Totul e curat,e liniste...e frumos.Pare a fi orasul ingerilor,mai ales ca cei care au grija de sufletele ratacite sunt imbaracti in alb si tot timpul zambesc.
Aici si-a gasit linistea si Masa.S-ar zice ca a gasit ce cauta.
Masa...nu e numele ei adevarat.Asa au botezat-o cei de aici.Mai bine zis,asa a botezat-o Stefan,unul dintre asistenti.I se pare ca seamana cu sora lui care a murit cu putin timp inainte sa vina ea aici,si pe care o chema tot Masa.
Bunul,cum ii place Masei sa-i zica domnului Nicolescu,baga adanc mana in buzunar si de data asta scoate doua portocale.
-Una-i pentru Vlad!
Masa se inroseste pana in varful urechilor si-i multumeste cu capul plecat.
Domnul Nicolescu mai zaboveste cateva minute si pleaca.
Masa alearga in gradina sa-l gaseasca pe Vlad,dar pe drum isi aduce aminte de carte.Da,merge sa o ia,si dupa aceea il va cauta pe Vlad.Gaseste cartea la marginea cealalta a bancii si intre file gaseste o lacramioara aproape strivita.Vlad se iveste de dupa nuc,o ia in brate si o saruta.
Alearga impreuna spre poarta,tinandu-se de mana.Aproape cand sa urce in masina Masa ii striga Bunului:
-Data viitoare sa aduci si doua batoate ca azi am mancat numai jumate.Suntem doi acum!
Iubirea e a lor.Si visele si sperantele...toate!Nimic nu le poate lua ceea ce au.
Au liniste,au viata,au puritate,au de toate.Aici nimic nu este imposibil.Aici e Orasul Ingerilor,cu Masa si Vlad in rolurile principale.
Cortina din catifea neagra cade incet si desparte Casa sufletelor de restul lumii.
Dar Masa e fericita...
Frigul ii patrunde prin paltonul gros,din stofa ieftina si-i strapunge oasele.Incearca sa-l stranga tot mai tare,dar parca degeaba.Lacrimile nu contenesc si inainte de a-i atinge buzele ingheata pe obraji.Nu mai e nimeni pe peron si viscolul se inteteste.Ea singura,pe o banca,plange si-si ridica mainile impreunate spre cer.Taie din cand in cand urletul viscolului cu un suspin adanc.Cate o rafala de vant o face sa tresara,dar revine repede la starea de amorteala.Partea stanga a paltonului e de-acum alba.O rafala de zapada se napusteste asupra ei.Si inca una,si inca una.Din ea ramane doar un abur,si el aproape stins.Gata,s-a ispravit!N-a mai ramas nimic.
-Domnisoara?Alo?Domnisoara,ma auziti?
Isi ridica ochii speriata si-ncearca sa zareasca cu privirea de gheata cine o striga.Un zambet i se iveste in coltul gurii.
-Am ajuns?
-Domnisoara,imi pare rau,cred ca delirati.Ati stat toata noaptea aici pe banca.'o-ti fi inghetat!
Oamenii se aduna roata in jurul ei,fiecare incercand sa ajunga mai aproape sa vada cine e acolo si ce se intampla.
Un domn imbracat cu un paltonbleumarin,un chipiu in aceeasi nuanta si cu o banta rosie isi croieste drum prin multime.
Pantalonii grosi din aba sunt stransi sub genunchi si bagati in bocancii negri cu talpa groasa.E un barbat inalt,facut,cu ochii amri si negri.Are trasaturi blande si fata usor ridata.Expresia de om bun ii este insa inasprita de mustata neagra ce-i acopera in totalitate buza superioara.
Oamenii se dau in laturi,in stanga si-n dreapta,iar el se taraste cu greu,ducand in brate fata pe care a gasit-o zacand fara suflare pe banca din mijlocul peronului.
Maria se ridica cu greu de pe scaunul cu burete,tapisat in catifea rosie.E o femeie la vreo 60 de ani,cu parul alb,dar atent ingrijit.Are o fata blajina,neteda,conturata de ochii migdalati,de culoarea noptii.Se vede insa in miscarile domoale ca a trait multe.Scoate cu grija un cerceaf alb si-l intinde pe patul din fier.
Barbatul aseaza cu grija fata pe pat si o inveleste cu vreo patru paturi.Ii povesteste Mariei ca a gasit-o pe peron,acoperita in zapada,si o implora sa aiba grija de ea.
Medicul de garda intra pentru doua minute in salon,o consulta pe fata si da personalului toate indicatiile necesare pentru ingrijirea si recuperarea pacientei.Maine dimineata vor afla cine este,si se va lua o hotarare in ceea ce o priveste.
II
Soarele se chinuie sa-si strapunga razele printre crengile dese ale copacilor.Este cea mai mare gradina pe care a vazut-o vreodata.Are o multime de floricele colorate,si mai mici,si mai mari...de toate felurile.Peste tot e o iarba marunta,de un verde fraged.Doar ici si colo se zareste cate o poteca ingusta,din piatra cubica,ce serpuieste intreaga gradina,ce se intersecteaza cu celelalte poteci,dand nastere unui labirint intortocheat.
Sta pe o banca,la umra unui nuc ce-si flutura matisorii in aerul cald de primavara si rasfoieste cu vadita insufletire o carte cu coperti verzi.Pe cotorul cartii scrie mare,cu litere gotice"Plansul lui Nietzsche".Citeste incontinuu aceeasi carte de cand a venit aici.Doar de vreo doua ori a "inselat-o"cu "Crima si pedeapsa"a lui Dostoievski.Adora cartile astea doua,dar parca prima o atrage mai mult.A primit-o cadou de la Vlad,unul dintre colegii de aici,care s-a indragostit nebuneste de ea din prima clipa.
-Misa?!A venit domnul de la gara.Domnul Nicolescu,ti-l amintesti,nu-i asa?
Lasa cartea pe banca,asezand cu grija semnul cu fluturi albi,la pagina unde a ramas,si alearga intr-un suflet sa-l intampine pe "domnul Nicolescu".
Pe poarta grea din fier ce desparte curtea interioara de strada intra un domn inalt,cu ochii negri si cu mustata.E acelasi domn care a gasit-o in dimineata aceea la gara,mai mult moarta decat vie.
Ii sare in brate si-l saruta cu mare drag,iar el cu ochii plini de emotie o strange tare-tare la piept.E printre putinii oameni de care isi aminteste.
Din ziua in care a gasit-o a incercat cu disperare sa afle cine este si de unde.Cum o cheama si unde vrea sa ajunga.
Dar fata nu stia sa raspunda decat la ultima intrebare,si repeta obsesiv"Orasul ingerilor"Dupa multe incercari esuate si mii de afise cu chipul fetei lipite peste tot,au hotarat ca cel mai bine pentru ea este sa o aduca aici.
"Casa sufletelor"...Asta scrie pe usa de la intrarea pe care intra acum Masa la bratul Domnului,savurand incet batonul de ciocolata si privindu-l cu ochi intrebatori.Stie ca i-a adus si o portocala.
Casa sufletelor nu este un spital,nici macar un sanatoriu.E altceva,e un loc special.Aici si-au gasit linistea multi oameni,mai ales tineri.Aici oamenii toti sunt buni.Totul e curat,e liniste...e frumos.Pare a fi orasul ingerilor,mai ales ca cei care au grija de sufletele ratacite sunt imbaracti in alb si tot timpul zambesc.
Aici si-a gasit linistea si Masa.S-ar zice ca a gasit ce cauta.
Masa...nu e numele ei adevarat.Asa au botezat-o cei de aici.Mai bine zis,asa a botezat-o Stefan,unul dintre asistenti.I se pare ca seamana cu sora lui care a murit cu putin timp inainte sa vina ea aici,si pe care o chema tot Masa.
Bunul,cum ii place Masei sa-i zica domnului Nicolescu,baga adanc mana in buzunar si de data asta scoate doua portocale.
-Una-i pentru Vlad!
Masa se inroseste pana in varful urechilor si-i multumeste cu capul plecat.
Domnul Nicolescu mai zaboveste cateva minute si pleaca.
Masa alearga in gradina sa-l gaseasca pe Vlad,dar pe drum isi aduce aminte de carte.Da,merge sa o ia,si dupa aceea il va cauta pe Vlad.Gaseste cartea la marginea cealalta a bancii si intre file gaseste o lacramioara aproape strivita.Vlad se iveste de dupa nuc,o ia in brate si o saruta.
Alearga impreuna spre poarta,tinandu-se de mana.Aproape cand sa urce in masina Masa ii striga Bunului:
-Data viitoare sa aduci si doua batoate ca azi am mancat numai jumate.Suntem doi acum!
Iubirea e a lor.Si visele si sperantele...toate!Nimic nu le poate lua ceea ce au.
Au liniste,au viata,au puritate,au de toate.Aici nimic nu este imposibil.Aici e Orasul Ingerilor,cu Masa si Vlad in rolurile principale.
Cortina din catifea neagra cade incet si desparte Casa sufletelor de restul lumii.
Dar Masa e fericita...
