marți, 7 iulie 2009
Si esti doar prea sus
taxi-prea sus
Asculta mai multe audio Diverse
Te rog sa-ti aduci aminte de cate ori mi-ai reprosat ca m-am schimbat.De cate ori,cat am fost cu Ali,mi-ai zis ca nu ma recunosti.
Ca nu mai dau doi bani,ca nu ma mai intereseaza,ca am renuntat la tine pentru el,ca el m-a indepartat de tine.
Da,ai dreptate!Asa a fost!Si-am inteles cat de rau am facut,mi-am recunoscut greseala si n-am mai repetat-o niciodata.
Te rog sa-ti aduci aminte de cate ori ai tipat la mine ca nu am nici un drept sa te indepartez.
Adu-ti aminte de seara aia,la mine in bucatarie,cand plangand te-am implorat sa pleci,sa ma lasi singura.Ti-am zis ca nu mai stiu ce vreau,ca nu stiu ce-o sa se intample cu mine si cum or sa se termine toate astea.Mi-ai zis ca nu pleci.Ca ramai acolo,si ca nu pot sa te oblig sa pleci.Ca nu poti sa ma lasi singura.
Iti aduci aminte cate mi-ai spus atunci?
Stii cand ai tipat la mine,cat te-au tinut plamanii ca "asa cum ma asculti plangand tre sa-ti impart si bucuriile"?
Si-acum tu vrei sa pleci,sa nu-mi mai zici nimic,sa nu mai fiu acolo.
Nu ai nici un drept sa pleci.Nu ai cum sa ma lasi singura.
Nu poti sa-mi ceri sa accept!
Intelgi?
NU AI NICI UN DREPT SA FACI ASTA!NICIUNUL!
luni, 6 iulie 2009
Inainte de toate,am o stare...de-aia de-a mea,de maxima...nesimtire.Adica ma straduiesc sa nu simt nimic,o stare de"moartea pasiunii",asa ca evit sa intalnesc oameni,de frica sa nu-i intristez,sau si mai rau,de frica fazelor de genul"hai bai,termina!ce-ai?revino-ti"
Un weekend aproape linistit dupa multa vreme.Un weekend in care simteam nevoia unei mari cesti de cafea,a unui pachet de tigari si a unui "ceva".
Toate s-au intamplat,mai putin "ceva-ul".Mi-e greu sa ma abtin sa formez numarul,dar incerc s-o fac tot mai rar.Adica 1 data pe saptamana.
De fiecare data am simtit cand nu mai apartin intr-un loc,cand nu mai am ce cauta acolo,cand nimic de acolo nu ma mai vrea.De data asta refuz!
Sambata,la 12:43 imi fac curaj.Formez numarul si sun.O data,de doua ori,de patru ori.Nu raspunde.Inchid si oftez adanc.Mai trag un fum din tigara si incep sa ma gandesc.N-o fi auzit telefonul,o fi dormind,nu poate sa vorbeasca acum.O sa ma sune.
Sambata,19:30.Ma uit pentru a mia oara la telefon.O fi sunat si n-am auzit.Nimic.
Imi vine sa plang.
Imi aduc aminte de cate ori telefonul suna pe masa.Pe display aparea pe rand "Cristina","Andreea","Mama".Telefonul era dat pe silent,si continuam discutia.
Ulterior auzeam si scuzele:"n-am auzit telefonul","nu l-am avut cu mine","am dormit","acum am vazut".
Duminica mi-as fi legat mainile sa-mi impiedic tentatia de a suna din nou.Am reusit.
Ce rost are sa bati la usi zavorate?Sa vrei sa intri in locuri unde,chiar daca nu ti s-a spus direct,stii ca nu mai apartii?
E luni,15:11.Telefonul n-a sunat,si nici la mailul trimis dimineata n-ai primit vreun raspuns.
Inca mai caut scuze,desi simt ca a venit vremea ca telefonul sa sune,pe display sa apara"Sabina",si sa-l dea pe silent,eventual urmat de un "da-o in pula mea!",sa-si continue discutia.A venit vremea cand locul unde mai inainte era mai mult decat acasa,sa nu ma mai vrea.
Oricat de mult ar suna telefonul fara sa raspunzi,oricat de mult nu vrei sa ne vedem,o sa te iubesc la fel de tare ca si pana acum,o sa le povestesc oamenilor,in continuare,ce fiinta minunata esti,si nu am sa ezit niciodata sa recunosc ca mi-e dor de tine.
Pentru ca tu,esti cel mai minunat lucru din viata mea!
Un weekend aproape linistit dupa multa vreme.Un weekend in care simteam nevoia unei mari cesti de cafea,a unui pachet de tigari si a unui "ceva".
Toate s-au intamplat,mai putin "ceva-ul".Mi-e greu sa ma abtin sa formez numarul,dar incerc s-o fac tot mai rar.Adica 1 data pe saptamana.
De fiecare data am simtit cand nu mai apartin intr-un loc,cand nu mai am ce cauta acolo,cand nimic de acolo nu ma mai vrea.De data asta refuz!
Sambata,la 12:43 imi fac curaj.Formez numarul si sun.O data,de doua ori,de patru ori.Nu raspunde.Inchid si oftez adanc.Mai trag un fum din tigara si incep sa ma gandesc.N-o fi auzit telefonul,o fi dormind,nu poate sa vorbeasca acum.O sa ma sune.
Sambata,19:30.Ma uit pentru a mia oara la telefon.O fi sunat si n-am auzit.Nimic.
Imi vine sa plang.
Imi aduc aminte de cate ori telefonul suna pe masa.Pe display aparea pe rand "Cristina","Andreea","Mama".Telefonul era dat pe silent,si continuam discutia.
Ulterior auzeam si scuzele:"n-am auzit telefonul","nu l-am avut cu mine","am dormit","acum am vazut".
Duminica mi-as fi legat mainile sa-mi impiedic tentatia de a suna din nou.Am reusit.
Ce rost are sa bati la usi zavorate?Sa vrei sa intri in locuri unde,chiar daca nu ti s-a spus direct,stii ca nu mai apartii?
E luni,15:11.Telefonul n-a sunat,si nici la mailul trimis dimineata n-ai primit vreun raspuns.
Inca mai caut scuze,desi simt ca a venit vremea ca telefonul sa sune,pe display sa apara"Sabina",si sa-l dea pe silent,eventual urmat de un "da-o in pula mea!",sa-si continue discutia.A venit vremea cand locul unde mai inainte era mai mult decat acasa,sa nu ma mai vrea.
Oricat de mult ar suna telefonul fara sa raspunzi,oricat de mult nu vrei sa ne vedem,o sa te iubesc la fel de tare ca si pana acum,o sa le povestesc oamenilor,in continuare,ce fiinta minunata esti,si nu am sa ezit niciodata sa recunosc ca mi-e dor de tine.
Pentru ca tu,esti cel mai minunat lucru din viata mea!
joi, 2 iulie 2009
Payback time is here
Dintre toti oamenii dificili pe care-i cunosc eu sunt cea mai capricioasa dintre toti.
Daca e cald mi-as dori sa fie frig sa ma invelesc cu patura mea pufoasa.Daca e frig,ce bine mi-ar fi prins o raza de soare!Daca ploua as vrea sa ma plimb prin parc,iar daca e senin as vrea sa inchid ochii si sa ascult fiecare strop cum se descompune!
Singuratatea ma face sa-mi doresc multimi de oameni,dar agitatie imi aduce dorul de liniste.
E pentru a mia oara cand ma primesti in bratele tale plangand.Esti punctul de sprijit care a ramas intotdeauna neclintit in fata furtunilor ce-au urmat.
Si stiu ca asta a fost ultima data cand m-am putut intoarce.Daca aleg sa plec si acum sunt convinsa ca n-am sa te mai gasesc tot acolo.Niciodata.E ultima data cand am venit si tot ultima cand mai pot pleca.
Si-mi pare rau ca n-am ramas acolo cand te-am iubit prima data.Dar eram prea speriata sa mai cred ca lucrurile bune mai pot exista.Si acum,cand tu ma iubesti mai mult decat a facut-o cineva vreodata,habar n-am daca vreau sa raman aici.
Mi-e frica sa ma gandesc ca oamenii buni incep sa sufere din cauza mea.Ca a venit vremea sa ranesc oamenii frumosi.Ca o sa plec fara niciun fel de remuscare pentru ce ramane in urma.
Si eu ar trebui sa stiu cel mai bine dintre toti ca nu asa se face,ca nu e corect.
Eu ar trebui sa stiu cate lacrimi raman in urma si cat de tare te doare sa-ti dai seama ca tot ce tu ai crezut a fi un vis,pentru celalalt a fost o minciuna.
Din pacate,se pare ca tu esti primul care va suferi.
Se pare ca a venit vremea sa-mi platesc lacrimile si noptile pierdute.Sa razbun toti anii de chin si suferinta.
Iar gandul ca am sa raman din nou singura,de data asta poate pentru totdeauna,habar n-am,nu ma ingrozeste catusi de putin.Ba chiar imi provoaca un zambet diabolic,care ma sperie cand il vad in oglinda.
Si poate singurul gand care ma doare e ca tu vei suferi.Sau mai degraba zis,ca vei suferi TU.
Pentru ca te iubesc Pumpkin.Din tot sufletul si cu toata fiinta mea.
Si totusi nu pot sa raman aici,suflete.trebuie sa fug.Simt nevoia asta sa fug.Sa ma ascund.Altfel,risc sa sufar tot eu,din nou.
Da,e teama de a mai icerca.E frica.
Dar fiecare om isi merita soarta.
Asa cum ea il merita e el,si el pe ea.Ea se minte in continuare ca e fericita,si el neaga vehement,ca prostul,ca o iubeste si ca nu poate trai fara ea.
Si asa,din nou,ma bucura.Pentru ca de data asta el va fi ala care o sa planga nopti in sir,atunci cand ea o sa se trezeasca si o sa-si dea seama ca nu asta e viata pe care si-o doreste.
Roata de-aia e rotunda,sa se invarta.Si se intoarce absolut,dar absolut,de fiecare data.
Daca e cald mi-as dori sa fie frig sa ma invelesc cu patura mea pufoasa.Daca e frig,ce bine mi-ar fi prins o raza de soare!Daca ploua as vrea sa ma plimb prin parc,iar daca e senin as vrea sa inchid ochii si sa ascult fiecare strop cum se descompune!
Singuratatea ma face sa-mi doresc multimi de oameni,dar agitatie imi aduce dorul de liniste.
E pentru a mia oara cand ma primesti in bratele tale plangand.Esti punctul de sprijit care a ramas intotdeauna neclintit in fata furtunilor ce-au urmat.
Si stiu ca asta a fost ultima data cand m-am putut intoarce.Daca aleg sa plec si acum sunt convinsa ca n-am sa te mai gasesc tot acolo.Niciodata.E ultima data cand am venit si tot ultima cand mai pot pleca.
Si-mi pare rau ca n-am ramas acolo cand te-am iubit prima data.Dar eram prea speriata sa mai cred ca lucrurile bune mai pot exista.Si acum,cand tu ma iubesti mai mult decat a facut-o cineva vreodata,habar n-am daca vreau sa raman aici.
Mi-e frica sa ma gandesc ca oamenii buni incep sa sufere din cauza mea.Ca a venit vremea sa ranesc oamenii frumosi.Ca o sa plec fara niciun fel de remuscare pentru ce ramane in urma.
Si eu ar trebui sa stiu cel mai bine dintre toti ca nu asa se face,ca nu e corect.
Eu ar trebui sa stiu cate lacrimi raman in urma si cat de tare te doare sa-ti dai seama ca tot ce tu ai crezut a fi un vis,pentru celalalt a fost o minciuna.
Din pacate,se pare ca tu esti primul care va suferi.
Se pare ca a venit vremea sa-mi platesc lacrimile si noptile pierdute.Sa razbun toti anii de chin si suferinta.
Iar gandul ca am sa raman din nou singura,de data asta poate pentru totdeauna,habar n-am,nu ma ingrozeste catusi de putin.Ba chiar imi provoaca un zambet diabolic,care ma sperie cand il vad in oglinda.
Si poate singurul gand care ma doare e ca tu vei suferi.Sau mai degraba zis,ca vei suferi TU.
Pentru ca te iubesc Pumpkin.Din tot sufletul si cu toata fiinta mea.
Si totusi nu pot sa raman aici,suflete.trebuie sa fug.Simt nevoia asta sa fug.Sa ma ascund.Altfel,risc sa sufar tot eu,din nou.
Da,e teama de a mai icerca.E frica.
Dar fiecare om isi merita soarta.
Asa cum ea il merita e el,si el pe ea.Ea se minte in continuare ca e fericita,si el neaga vehement,ca prostul,ca o iubeste si ca nu poate trai fara ea.
Si asa,din nou,ma bucura.Pentru ca de data asta el va fi ala care o sa planga nopti in sir,atunci cand ea o sa se trezeasca si o sa-si dea seama ca nu asta e viata pe care si-o doreste.
Roata de-aia e rotunda,sa se invarta.Si se intoarce absolut,dar absolut,de fiecare data.
joi, 25 iunie 2009
Amonte si aval.Ca-n viata
Imi ridic cracii blugilor pana deasupra genunchilor,imi scot baschetii rosii si sosetele si-ncep sa urc!Prin apa!Ce rost ar mai avea rauletul asta serpuit,caruia i se zice "Zabala" daca nu-i simti apa rece izbindu-ti tibia si nici pietrele fine,inradacinate parca,de atata amar de vreme pe fundul lui?
Urc in amonte,incet si sigur,cu pasi mici si calculati.Ma mai asez pe cate un pietroi mare,pe care nici apa asta nervoasa n-a reusit sa-l mute din loc,si ma odihnesc.Ascult susurul apei,linistea din munti si ma adancesc in privelistea din fata mea.Pastravi imi trec pe langa picioare si nu inteleg ce-i cu piatra asta calda pe care o ating.Se invart de doua ori in jurul picioarelor obosite si inoata mai departe.
Uite,acolo sus,in luminisul ala,am vazut cand eram mica o carpa rosie.Habar n-aveam ce e,dar tata mi-a zis ca e o ursoaica,gospodina,care poarta un batic rosu si un sort alb,si care are grija de puii ei intr-o casuta frumoasa.Nu era nici un urs,dar l-am crezut chiar si cand mi-a zis ca a doua zi o sa se catere acolo sa-mi ia un pui,sa-l duc acasa.
Inspir o gura zdravana de aer proaspat si o iau din loc.Urc.Cu tot mai multa nadejde.Stiu ca acolo sus,la Nareju,ma asteapta ceva!Ma asteapta Alexandra aia mica a lui Doru si o biblioteca plina de carti mici,invelite in coperti rosii.Biblioteca pe care am citit-o pe nerasuflate intr-o vara,acum cativa ani.Ma asteapta leaganul din gradina lor mare in care stateam sa citesc.Si mai urc.
Hop.Urcusul devine din ce in ce mai anevoios.E o portiune in care malurile sunt foarte inguste si rauletul e tare nervos.Imi incordez muschii si merg mai departe.Resturi de busteni,crengute rupte,conuri de brad imi impiedica drumul si-mi zdrelesc picioarele.Ma agat cu mainile de un pietroi,pe care ar fi trebui sa ma odihnesc.Un bustean ma loveste,scap piatra din maini si Zabala ma ia la vale cateva sute de metri.Ma ridic,uda fleasca si o iau din loc.Tot inainte.Doar n-as fi proasta sa ma intorc din drum.Mi-am pierdut un baschet rosu.Pacat.Chiar imi placeau.
Mai urc,ma mai odihnesc,mai respir,mai plang.Imi revin.
Ajung.Oglinda din odaie e tare neprietenoasa.Imi arata un tricou alb,ud si plin de frunze,jegarit,o pereche de blugi din care se scurge apa si un baschet in care se ascunde o soseta.Dar dincolo ce e?
Un trup zdrelit de pietre si crengi,unghii rupte,par valvoi.Privirea unui om disperat si obosit de atata drum,un drum cateodata frumos,cateodata prea greu.
Ies in gradina ma asez in leagan si-mi iau avant usurel,miscand incet din picioarele sangerande.
Cat si pana cand?De cate ori o sa mai fiu in stare sa o iau de la capat?De cate ori o sa mai cad,o sa alunec la vale si-o sa pornesc iar?De cate ori sa-mi mai zdrelesc toata fiinta?De cate ori o sa ma mai calc in picioare sau o sa las busteni sa ma loveasca?E prea tarziu deja.Prea mult si toate deodata.Sau poate ca nici n-a inceput.
Am obosit si simt toata fiinta cum se scurge din mine.
Oare merita tot drumul asta?Chiar si gradina asta mare,frumoasa.Leaganul.Merita?
Pe Alexandra n-am auzit-o,Doru nu e pe aici si nici biblioteca sau cartile rosii nu stiu daca mai sunt.
Pana cand o sa mai sper ca asta e ultima data cand o iau de la capat?Ca in sfarsit ma linistesc?
De ce mai am speranta de bine?
Am obosit de-atata drum,de-atatea inceputuri si schimbari.
Ma duc sa dorm.
Trezeste-ma cand toate se vor sfarsi,cand lucrurile bune vor incepe sa se intample,cand o sa fii aici.Trezeste-ma cand in loc de fiere o sa-mi curga prin vene viata,iubire si fericire.
Noapte buna si tie!
Poets Of The Fall - Sleep
Asculta mai multe audio Muzica
Urc in amonte,incet si sigur,cu pasi mici si calculati.Ma mai asez pe cate un pietroi mare,pe care nici apa asta nervoasa n-a reusit sa-l mute din loc,si ma odihnesc.Ascult susurul apei,linistea din munti si ma adancesc in privelistea din fata mea.Pastravi imi trec pe langa picioare si nu inteleg ce-i cu piatra asta calda pe care o ating.Se invart de doua ori in jurul picioarelor obosite si inoata mai departe.
Uite,acolo sus,in luminisul ala,am vazut cand eram mica o carpa rosie.Habar n-aveam ce e,dar tata mi-a zis ca e o ursoaica,gospodina,care poarta un batic rosu si un sort alb,si care are grija de puii ei intr-o casuta frumoasa.Nu era nici un urs,dar l-am crezut chiar si cand mi-a zis ca a doua zi o sa se catere acolo sa-mi ia un pui,sa-l duc acasa.
Inspir o gura zdravana de aer proaspat si o iau din loc.Urc.Cu tot mai multa nadejde.Stiu ca acolo sus,la Nareju,ma asteapta ceva!Ma asteapta Alexandra aia mica a lui Doru si o biblioteca plina de carti mici,invelite in coperti rosii.Biblioteca pe care am citit-o pe nerasuflate intr-o vara,acum cativa ani.Ma asteapta leaganul din gradina lor mare in care stateam sa citesc.Si mai urc.
Hop.Urcusul devine din ce in ce mai anevoios.E o portiune in care malurile sunt foarte inguste si rauletul e tare nervos.Imi incordez muschii si merg mai departe.Resturi de busteni,crengute rupte,conuri de brad imi impiedica drumul si-mi zdrelesc picioarele.Ma agat cu mainile de un pietroi,pe care ar fi trebui sa ma odihnesc.Un bustean ma loveste,scap piatra din maini si Zabala ma ia la vale cateva sute de metri.Ma ridic,uda fleasca si o iau din loc.Tot inainte.Doar n-as fi proasta sa ma intorc din drum.Mi-am pierdut un baschet rosu.Pacat.Chiar imi placeau.
Mai urc,ma mai odihnesc,mai respir,mai plang.Imi revin.
Ajung.Oglinda din odaie e tare neprietenoasa.Imi arata un tricou alb,ud si plin de frunze,jegarit,o pereche de blugi din care se scurge apa si un baschet in care se ascunde o soseta.Dar dincolo ce e?
Un trup zdrelit de pietre si crengi,unghii rupte,par valvoi.Privirea unui om disperat si obosit de atata drum,un drum cateodata frumos,cateodata prea greu.
Ies in gradina ma asez in leagan si-mi iau avant usurel,miscand incet din picioarele sangerande.
Cat si pana cand?De cate ori o sa mai fiu in stare sa o iau de la capat?De cate ori o sa mai cad,o sa alunec la vale si-o sa pornesc iar?De cate ori sa-mi mai zdrelesc toata fiinta?De cate ori o sa ma mai calc in picioare sau o sa las busteni sa ma loveasca?E prea tarziu deja.Prea mult si toate deodata.Sau poate ca nici n-a inceput.
Am obosit si simt toata fiinta cum se scurge din mine.
Oare merita tot drumul asta?Chiar si gradina asta mare,frumoasa.Leaganul.Merita?
Pe Alexandra n-am auzit-o,Doru nu e pe aici si nici biblioteca sau cartile rosii nu stiu daca mai sunt.
Pana cand o sa mai sper ca asta e ultima data cand o iau de la capat?Ca in sfarsit ma linistesc?
De ce mai am speranta de bine?
Am obosit de-atata drum,de-atatea inceputuri si schimbari.
Ma duc sa dorm.
Trezeste-ma cand toate se vor sfarsi,cand lucrurile bune vor incepe sa se intample,cand o sa fii aici.Trezeste-ma cand in loc de fiere o sa-mi curga prin vene viata,iubire si fericire.
Noapte buna si tie!
Poets Of The Fall - Sleep
Asculta mai multe audio Muzica
luni, 22 iunie 2009
"Love is peace when peace is fragile"
Mai deschide-ti aripa o data si inveleste-ma cu ea.
Ascunde-ma de norii negri ce se abat din nou asupra mea,si nu-i da voie ploii sa ma ude.
Imbraca-ma din nou in hainele de sarbatoare si-nvata-ma cum sa-mi port zambetul pe chip.
Aseaza-mi peste umeri salul de matase sau o naframa verde din borangic albastru.
Mai joaca-te o data prin pletele blonde,arse de-atata soare,
Si sufla-mi peste chip noian de stele mici.
Ma ia de dupa umeri,ridica-ma in brate si trece-ma in zbor prin fumul ce se iveste iar in calea fericirii noastre.
Da-i irisului verde stralucirea din zorii diminetii si magica minune a vesnicei iubiri.
Si fa-mi fiinta sa uite ca traiesc,ca oamenii sunt aspri,ca dragostea e oarba si fericirea moare.
Ia sufletul in mana si-arata-i cerul in care se joaca ingeri...
Aduna bucatile din mine si fa-le mozaic pe fereastra celui mai inalt colt din cer.
Da-mi putere in minte si-n simtiri
Ajuta-ma sa fiu eu,cea de ieri
Ridica-ma,pentru a mia oara,din noianul de ganduri in care ma adancesc crezand ca,de fapt,asta e singura salvare...
Impiedica-mi fiinta sa se transforme-n om!
poets of the fall - fragile
Asculta mai multe audio Muzica
Ascunde-ma de norii negri ce se abat din nou asupra mea,si nu-i da voie ploii sa ma ude.
Imbraca-ma din nou in hainele de sarbatoare si-nvata-ma cum sa-mi port zambetul pe chip.
Aseaza-mi peste umeri salul de matase sau o naframa verde din borangic albastru.
Mai joaca-te o data prin pletele blonde,arse de-atata soare,
Si sufla-mi peste chip noian de stele mici.
Ma ia de dupa umeri,ridica-ma in brate si trece-ma in zbor prin fumul ce se iveste iar in calea fericirii noastre.
Da-i irisului verde stralucirea din zorii diminetii si magica minune a vesnicei iubiri.
Si fa-mi fiinta sa uite ca traiesc,ca oamenii sunt aspri,ca dragostea e oarba si fericirea moare.
Ia sufletul in mana si-arata-i cerul in care se joaca ingeri...
Aduna bucatile din mine si fa-le mozaic pe fereastra celui mai inalt colt din cer.
Da-mi putere in minte si-n simtiri
Ajuta-ma sa fiu eu,cea de ieri
Ridica-ma,pentru a mia oara,din noianul de ganduri in care ma adancesc crezand ca,de fapt,asta e singura salvare...
Impiedica-mi fiinta sa se transforme-n om!
poets of the fall - fragile
Asculta mai multe audio Muzica
